Fake News – Greu de ucis, în războiul asimetric (I)

Amenințările hibride erau considerate până nu demult un concept destul de greu de digerat prin prisma tehnologiei existente la momentele respective. Totuși, la începutul mileniului III, ne-am trezit în fața unei diversificări a riscurilor și a amenințărilor la adresa securității naționale prin mijloace atipice.  Și iată cum un „pseudo fenomen” ignorat la început de mai toate statele și de specialiștii din domeniul militar a început să prindă contur.

Când s-a conștientizat că Fake News-ul este deja un fenomen? Momentul de răscruce a constat în atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Contextul în care s-au produs acestea au condus către schimbarea opticii privind securitatea. Acel moment a arătat că riscurile și amenințările nu mai pot avea doar o formă simetrică și predictibilă specifică perioadei Războiului Rece. Non-statul ataca statul, iar  insecuritatea nu este generată de o putere cu ambiții hegemonice,  ci de către țări subdezvoltate din punct de vedere socio–economic, precum  Afganistan. Acest stat a fost unul dintre cele care au oferit condițiile pentru apariția  grupărilor teroriste, gen Al Qaeda.

Termenul Fake-News folosit de pentru prima data de NATO

Deși, astăzi, nu avem o definiție unanim acceptată a termenului de război/amenințări hibride, este de remarcat că termenii au fost folosiți de către NATO pentru prima dată în 2006, odată cu războiul dintre Israel și gruparea paramilitară Hezbollah. Ambele tabere s-au folosit de războiul informațional.

“În cursul războiului, Forțele Aeriene Israeliene (…) au transmis peste 700.000 de mesaje vocale computerizate. Multe dintre acestea aveau ca scop ridiculizarea lui Hassan Nasrallah, a faptului că organizația Hezbollah conduce Libanul înspre ruină și înspre vătămarea cetățenilor săi. (…). O broșură adresată luptătorilor Hezbollah le-a transmis acestora că au fost mințiți de conducătorii lor, că „au fost trimiși ca vitele la tăiere, fără antrenament militar și fără armament potrivit pentru luptă”.(…) Tehnicienii israelieni au pătruns în sistemul informatic al postului de televiziune Al-Manar și au transmis videoclipuri în care l-au criticat pe Nasrallah, au arătat cadavrele unor luptători Hezbollah, filmări ale atacurilor israeliene și echipament militar capturat”.

Pe de altă parte, organizația Hezbollah, a cules informații cu drone și au diseminat știri cu impact emoțional sau dimpotrivă au ascuns numărul decedaților pentru a crea impresia supremației în lupte și pentru a descuraja/demoraliza adversarul. Gruparea a îmbinat elementele de natură militară și non-militară a războiului informațional, cibernetic  și psihologic, realizând acțiuni de propagandă pentru a atrage atât sprijinul populației din zona de conflict, cât și sprijinul comunității internaționale.

O definiție pentru Fake News

Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, a definit în anul 2015, războiul hibrid drept „utilizarea concomitentă a mai multor metode de luptă printre care cele convenționale, subversive sau cibernetice”, în timp ce, la începutul anului 2016, șeful Comitetului NATO, Gen. Petr Pavel afirma că „războiul hibrid este rezultatul folosirii simultane a mai multor tipuri de acțiuni militare”, susținând că prin forma sa subversivă el poate fi folosit și împotriva Aliaților, fără ca aceștia să poată răspunde din punct de vedere militar.

O altă definiție, oferită de strategii NATO, cataloghează această formă de conflict drept “folosirea concomitentă a mai multor acțiuni ostile, în care componenta militară reprezintă doar o parte a unei strategii flexibile cu obiective pe termen lung.”

Încercând să răspundă noilor amenințări ale mediului internațional de securitate, Parlamentul Uniunii Europene a elaborat în vara anului 2015 un document analitic unde a definit războiul hibrid drept „o situație în care o țară alege să utilizeze pe față forțele armate împotriva unei alte țări sau unui alt actor non-statal, pe lângă folosirea unei combinații de alte mijloace (economice, politice, diplomatice, informaționale  ș.a.m.d.)” .

Pe de altă parte, specialiștii Federației Ruse, folosesc pentru războiul hibrid denumirea de război linear, termen lansat în 2013  chiar de către șeful Statului Major al Armatei Ruse, recunoscut ca fiind unul dintre principalii realizatori ai strategiei privind  anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova. Pentru specialiștii ruși, războiul linear reprezintă în primul rând o combinare perfectă a mijloacelor convenționale și non-convenționale de luptă, militare și non-militare, concomitent cu manipularea opiniei publice.

În concluzie, indiferent de definiție, folosirea forțelor armate, a unor măsuri politice, economice, sociale, umanitare, diplomatice, dar și lupta în plan informațional, coroborate cu implicarea populației autohtone sunt doar câteva dintre caracteristicile esențiale ale războiului/amenințărilor hibride.