În România există peste 60 de lăcașuri de cult care au Hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și alte câteva zeci cu hramul Sfântului Dimitrie Basarbov. Doi sfinți foarte iubiți de români, dovadă fiind și ce aproape 350.000 de confrați ce le poartă numele, dar și procesiunile ample organizate cu acest prilej.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni, (Sfântul Dumitru) este unul dintre cei mai iubiți sfinți ortodocși. Datorită vieții și sacrificiului său în numele lui Hristos a primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor sufletești și trupești pe care le dăruiește tuturor celor care i se roagă cu credință. Sfântul Dimitrie este serbat în calendarul ortodox în data de 26 octombrie.
Sfântul Dimitrie s-a născut în Grecia, la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi). A trait în vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284–305). Familia sa era nobilă și trăia în Macedonia. El era un tânăr apreciat pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa.
Cu o educație aleasă, a devenit strateg, specialist în arta militară. De foarte tânăr, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei.
Onorurile nu l-au orbit pe Dimitrie, ci i-au întărit credința în lucrurile cele mai importante, și anume cele legate de mântuirea sufletului. El repeta zilnic învățătura lui Hristos, chiar și în public. Astfel, mulți concitadini s-au convertit la creștinism chiar într-o perioadă a persecuțiilor împotriva creștinilor.
Într-una din zile, prin Tesalonic trece victorios în războiul contra sciților, Cezarul Galerius pentru a fi aclamat de popor și a face sacrificii zeilor. Unii dintre păgânii din Tesalonic au profitat pentru a-l denunța pe Dimitrie că este creștin. Împăratul cuprins de mânie a poruncit să fie prins Dimitrie și să fie pus într-o temniță umedă.
Sfârșitul marelui Dimitrie
Împăratul tot îndemna oamenii să se lupte cu Lie, un om al său considerat de neînvins, fiind foarte mare și puternic. Un tânăr creștin, pe nume Nestor, a mers atunci la Dimitrie în temniță și i-ar fi spus: „Robule al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie. Roagă-te pentru mine”.
Iar acesta, însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: „Și pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi”.
Deci luând Nestor îndrăzneală din cuvintele acestea, a mers cu încredere, doborându-l pe uriașul Lie. Dar acest lucru l-a înfuriat și mai tare pe împărat.
Aflând că Dimitrie l-a îndemnat pe Nestor, a trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu sulițele pe sfânt în temniță, pentru că a fost pricina morții lui Lie.
Și făcându-se aceasta, îndată Sfântul Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni și uimitoare tămăduiri.
Apoi, din porunca împăratului s-a tăiat și capul lui Nestor (pomenirea Sfântului Nestor se face la 27 octombrie).
Trupul fără viaţă al lui Dimitrie a fost luat şi îngropat cu multă cinste de către creştini. Cu trecerea vremii, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârşit multe minuni şi vindecări.
Tocmai de aceea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie mai este cunoscut şi ca Izvorâtorul de Mir.
Biserica Sfântul Dumitru din Salonic
Trupul lui Dimitrie a stat mai mulţi ani într-o catacombă din Tesalonic. La un moment dat dregătorul Leontie avea să construiască o biserică mare şi încăpătoare, în care moaştele Sfântului au fost aşezate cu multă cinstire.
Această bazilică a devenit un mare centru de pelerinaj.
Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413.
Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634.
După cucerirea otomană (în 1430), bazilica a fost transformată în moschee.
A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci (1912), în timpul Primului Război Balcanic.
Edificiul paleocreștin original există și astăzi. Face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic și aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO.
Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului
Pe de altă parte, Sfântul Dimitrie Basarabov își are originile la sud de Dunăre, pe teritoriul statului bulgar. A trait în secolul al XIII-Iea, în timpul „imperiului” de la Târnovo, sub conducerea fraților Petru și Asan. S-a născut în satul Basarabov, așezat pe râul Lom, un afluent al Dunarii, în apropierea orașului Russe.
Provenea dintr-o familie săracă, dar care respecta învățătura creștină. Astfel, a învățat să fie blând și milostiv. Postea și se ruga mereu. S-a simțit atras de viața monahală și s-a retras la o mănăstire de pe malul râului Lom. Aici a trăit într-o chilie, peșteră ca pustnic. Nu se știe exact data la care a trecut la Domnul.
Se știe doar că atunci când a simțit sfărșitul a mers pe malul râului și s-a așezat între două lespezi. Trupul nu i-a fost găsit decât mulți ani mai târziu, fiind luat de ape și acoperit cu mâl și nisip. I s-a arătat în vis unei tinere bolnave, spunându-i locul unde este trupul său și că se va însănătoși dacă îl va găsi. Fata împreună cu familia și alți creștini din sat au căutat trupul cuviosului Dimitrie, găsindu-l întreg și neputrezit. Împreuna cu preoții satului, au dus moaștele în biserica satului. Tânăra bolnavă, atingându-se de ele, și-a recăpătat de îndată sănătatea.
Familia Basarabilor a ridicat în satul Basarab (Bulgaria) o biserica nouă, actualmente Mănăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov”. Aici, au fost așezate moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credincioși. Satul, moșia și mănăstirea au aparținut lui Ioan Basarab I, primul domn al Țării Românești. Lăcașul a fost ridicat în preajma peșterii în care s-a nevoit Sfântul Dimitrie cel Nou. Se află la 10 kilometri de orașul Russe, Bulgaria.
Cum au ajuns moaștele Sfântului Dimitrie în România?
Moaștele noului sfânt au rămas acolo aproape cinci secole. Între anii 1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor între ruși și turci, purtat și pe pământ românesc, dar și în sudul Dunării.
Generalul rus, Petru Saltacov, ajuns cu soldații în satul Basarab, a poruncit ca moaștele, pentru a nu fi profanate, să fie duse în Rusia. Racla cu moaște a ajuns în București. Cu acest prilej, un negustor bogat Hagi Dimitrie, se pare un macedo-român, dar și Mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești au intervenit pe lângă generalul rus. L-au rugat să lase cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român și Mitropoliei țării, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale și suferințe îndurate de români în cursul acelui razboi.
Astfel, moaștele au fost așezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitană din București, în iulie 1774. Mâna dreapta a Sfântului a fost trimisă, totusi, la Kiev, unde se crede că se păstrează și astăzi.
Chiar în acest an, Biserica Ortodoxa Română, la 13 iulie 2024, a aniversat 250 de ani de la Aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti (13 iulie 1774 – 13 iulie 2024).
În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului și al întregii Țări Românești. Multe suferințe și felurite boli au fost vindecate în urma rugăciunilor stăruitoare în fața cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie. Ținând seama de cinstirea deosebită de care se bucura Sfântul Dimitrie cel nou, la 28 februarie 1950 Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română.
Furtul moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov din timpul ocupației germane
Era februarie 1918 când un grup de soldaţi bulgari a furat moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou de la Patriarhia Română. Ei aveau credinţa că ele aparţin de drept Bulgariei. Bucureștiul se afla sub ocupație germană.
Mitropolitul Conon îi cere feldmareşalului Mackensen să-i descopere de urgenţă pe făptași şi să redea moaştele „Sfântuleţului” Mitropoliei Bisericii Ortodoxe Române. Bântuia și o epidemie de vărsat negru și lumea era deznădăjduită. Avea mare speranță în Sfântul Dimitrie să aducă vindecarea.
Sfîntul Dumitru, era iubit pentru că făcuse minuni și salvase orașul de câteva ori – epidemii, cutremure, ocupații străine. Lipsa moaştelor îi speria pe bucureșteni. În 1813 fuseseră scoase în timpul ciumei lui Caragea. Apoi, în 1827, în timpul secetei, iar au fost scoase cu domnitorul în frunte, mitropolitul şi tot soborul de
preoţi. Chiar în ziua aceea a început o ploaie torenţială care a ţinut trei zile şi a salvat Bucureştiul de la foamete. Iar în 1831, când guvernator al Ţărilor Române era generalul Kiseleff, moaştele sfântului salvaseră oraşul de la holeră.
Așadar, în vremurile respective, furtul moaștelor era mai deznădăjduitor decât însăși ocupația germană.
Hoții au fugit chiar în acea noapte spre Sud, ca să treacă Dunărea repede in Bulgaria. Ca un făcut, parcă Sfântul nedorind să părăsească România, hoți bulgari au rătăcit drumul și li s-a stricat și mașina. Au pus moaștele într-o căruță ceea ce i-au făcut mai ușor de descoperit. Patrulele germane i-au ajuns din urmă la Călugareni. În 19 februarie, însoţit de o puternică gardă de soldaţi germani înarmaţi, Sfântul se întoarce la Bucureşti. Feldmareşalul Mackensen s-a executat mai ales pentru că se temea că populaţia se va revolta.
Încă o dată se verifica povestea Sfîntului Dimitrie, despre care se zicea, ca și azi, că el nu se lăsa dus când nu-i convine ceva. A rămas aici, ca patron al Bucureștilor. La 1 decembrie 1918, familia regală s-a întors la Bucureşti. Feldmareșalul Mackensen s-a retras cu armata spre Berlin. Regimul de ocupație s-a încheiat. Conon, vinovat de colaboraționism, a fost înlăturat din scaunul mitropolitan.
Citește și: Istoria lăcașului de cult Sfântul Ioan – Piață
1 cometariu