Jokenews: Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate.
Un camionagiu, conducător auto altfel spus, gonea pe șosea cu gândul la week-end-ul ce avea să vină. Abia aștepta mititeii ăia zemoși, sfârâind lângă o ladă de bere, dar numai după o ciorbă zdravănă de burtă, asezonată cu smântână, mujdei, ardei iute și nelipsita manea „Dă mamă cu paru-n mine”. Ah, aproape că avea trăiri orgasmice în așteptarea acelei râgâieli profunde și înmiresmate de arome culinare, când, deodată, o trăncăneală puternică îl aduse la realitate. Trase puternic de volan dreapta și opri mașina pe marginea drumului, exact lângă gardul unui spital de nebuni.
Coborî imediat și constată că toate cele opt prezoane de la janta dreaptă spate îi săriseră, mai-mai să rămână fără roată. Se scărpină în barbă conducătorul nostru, căci avea un soi de barbă, și dădu îngrijorat din cap.
De dincolo de gard, un pacient care trăgea un pantof după el, iar în mâna stângă ţinea un pahar cu apă, se opri și privi nedumerit către camion.
– Ce-ai pățit, ai făcut pană?
-Nu, mi-au sărit toate prezoanele de la o roată și „trebie”să ajung neapărat la garaj până la trei.
-Eu parcă te cunosc de undeva. Tu nu ești…..
-Marcel. Marcel mă numesc.
-Eu sunt președintele românilor și mă cheamă Călin. Ești cumva Marcel Proust?
-Băi, tu mă faci prost? Ce, eu te-am făcut pe tine Călin nebunul?
-Nu te supăra, frate. Am zis Marcel Proust, scriitorul. Marele scriitor.
-Auzi, tu? Eu sunt un om normal: n-am scris, n-am citit și n-am plagiat, ca alții. Dar tu, „președintele țării”, ce faci, îți plimbi cățelul?
Nebunul se întoarse spre pantoful pe care-l trăgea după el, privi apoi atent în paharul cu apă și spuse:
-Ăsta nu-i cățel, nu vezi? E împământarea!
-??
-E legătura cu pământul, cu pământul nostru străbun, cu talpa țării, e legătura cu moșii și strămoșii noștri.
-Și paharul ?
-Paharul? Aici e bogăția țării, apa. Uite cum vibrează când îmi tremură mâna. Totul e vibrație.
Apoi, îndreptându-și urechea spre pahar:
-Auzi? Auzi? Apa ne transmite prin vibrațiile ei informații. E ca buletinul de știri. Informații…Ascultă și tu….Iohannis….Curtea Constituțională…lovitură de stat… Ursula…
Între timp, în spatele lui Călin își făcură apariția încă doi pacienţi (nebuni).
-Vezi că te caută cineva..
-Ah, sunt tovarășii mei de cameră…Decebal, ăla cu capul de lup în vârf de băț și Arhanghelul Mihail, cel cu crucea și cu iconițele…
-Voi stați toți trei în aceeaşi cameră?
-Nu trei, patru. Până ieri stăteam patru, dar pe unul l-am aruncat pe fereastră.
-De ce?
-Ne zicea tot timpul să-i pupăm papucii, că el e Baiazid. Și dacă n-o făceam ne dădea șuturi în fund. Până când ne-am enervat, am deschis fereasta și i-am făcut vânt strigând laolaltă: „Hai siktir!” Dar tu, Marcele, ce faci cu mașina aia?
-S-o ia dracu! C-așa am eu parte numai de „Ghinion”. Am mai avut una care s-a stricat, de-am băgat-o în gard prin noiembrie.
-Poate nu știi să conduci…..
-Băăăi, eu sunt conducător. Conducător auto. Am luat și meditații. Și m-am împrumutat să-i pun piese noi și tot în gard am băgat-o.
-Și asta?
-Asta? La fel. Cu „Ghinion”. Mi-au dat-o în decembrie. Nu vezi? I-au sărit prezoanele. Iar „trebie” să mă împrumut, să-i cumpăr altele noi ca să ajung până la garaj. Or să râdă din nou colegii de mine și-or să spună că am sarmale în cap în loc de creier…
-Stai liniștit, Marcele! Sarmalele sunt bune, sunt în top 10, dar numai cu mămăligă. Cu mămăliga noastră străbună pe care o mânca Decebal, Mircea, Ștefan, Matei, tovarășii noștri președinți din trecut.
-Ah, când te aud…Numai asta am în cap tot timpul…sarmale, mămăligă, mici, dar de ăia zemoși…Mai că-mi vine să cânt „Noi suntem români” …
-Bravo, Marcele, uite asta cu „Noi suntem români” m-a uns la suflet. De aceea o să te ajut să ajungi la garaj fără să te mai împrumuți.
-Cum?
-Simplu, iei de la bogați și dai la săraci….Iei câte două prezoane de la celelalte trei roți și pui la asta, fără. În felul ăsta, toate roțile vor avea câte șase prezoane, suficiente cât să ajungi până la garaj.
Se puse Marcel pe treabă și, da, asta chiar era soluția salvatoare. Urcă fericit la volan, porni motorul și, înainte să plece, lăsă geamul în jos și strigă:
-Mulțumesc, Căline, mulțumesc! Dar înainte să plec, am o nelămurire. Cum de ești la ospiciu când te duce mintea să găsești soluții la care eu nici nu m-am gândit vreodată?
-Marcele, Marcele, tu nu ai înțeles un lucru simplu. Eu sunt nebun, dar nu-s tâmpit!
Citește și: Colindă „social-democrată”
