Jokenews: Crine, te ofileşti înainte să înfloreşti! Cât ai hălăduit prin Bruxelles n-ai auzit niciodată proverbul „Qui se ressemble s’assemble”? Sau vorbeau toţi engleza, de nu înţelegeai?
Aide memoire
Crin, ai fost plecat zece ani departe de ţară şi nu cred că mai eşti la curent cu durerile românilor.
România a ajuns o ţară suferindă. Suferă de corupţie endemică. Suferă de prostie generalizată. Suferă de sărăcia generaţiilor viitoare, care vor plăti preţul dezmăţului guvernamental de astăzi.
România e la reanimare şi depinde de sângele donatorilor.
România e cu masca pe faţă şi abia mai respiră.
Împreună cu ea suferă şi românii.
Suferă de sfidare. Suferă de umilinţă. Suferă de neputinţă. Iar sărăcirea prin mită electorală e parfum pe lângă celelalte.
Astăzi, suferinţa i-a adus pe români în pragul unui suicid colectiv. Prin vot.
Paravanul puterii
Măscăricii puterii găsesc însă totdeauna o soluţie ca să se salveze. Acum au ales să scoată din mânecă un…Crin.
O floare albă, criogenată, care să ia faţa românilor şi să-i facă să uite de măgăriile lor din ultimul deceniu.
Dar cum poţi uita nişte catastrofe de premieri ca Cioloş, Cîţu ori Ciucă?
Cum să uiţi un personaj ca Dragnea, care învia morţii din cimitire pentru a-i trimite la vot ori schimba premier după premier – Grindeanu, Tudose, Dăncilă – ca să scape de puşcărie?
Cum să-l uiţi pe „Mandolină”, simbolul penibilului şi al pupincurismului politic?
Cum să-l uiţi pe unul ca Iohannis care a dormit zece ani şi ceva, a băgat ţara în criză după care şi-a pus palma-n fund şi a plecat?
Cum să uiţi de combinaţiile varanilor, cozmâncilor şi hrebenciucilor?
Cum să uiţi de obscurele „sufragerii” în care „se deturnau” voturile românilor, o ultimă „sufragerie” fiind chiar Curtea Constituţională?
„Qui se ressemble s’assemble”
România este „grădina Maicii Domnului”. O grădină plină de „buruieni”. Iar cu o floare, nu se face primăvară.
Crin, dragule, oricât de imaculat ai fi, te-au năpădit buruienile şi te vor ofili.
Oricât de puternic ar fi parfumul de crin, rahatul guvernamental pute, infinit, mai tare.
„Te-ai lipit” de cine nu trebuie şi, vrem-nu vrem, ne gândim că „cine se aseamănă se adună”.
Să fii susţinut de unul ca Ciolacu e o adevărată invitaţie la eşec. Cea mai mare catastrofă guvernamentală pe care a avut-o România nu are cum să-ţi aducă voturi. Nu a fost în stare să le ia pentru el, cum să le dea altcuiva?
Acest simbol al sfidării care râde „ca proasta-n târg” când trebuie şi când nu trebuie, care merge pe holurile parlamentului cu mâna în buzunar, scărpinându-se la „pisoi” (ăla, de l-a dat jos din pom), acest individ rudimentar care are în cap sarmale şi mici (din ăia, zemoşi) în loc de creier, chiar te reprezintă?
Sau poate te reprezintă bietul Bolojan, care a picat din provincia sa liniştită în viesparul penelist, pus să scoată cu mâna lui toate mizeriile otrăvite de imbecilităţile lui Ciucă&Co ?
„Qui se ressemble s’assemble”, Crin, dragule şi ţi-ai legat doi bolovani de gât, care te vor scufunda pe locul patru, indiferent câte inepţii se vor spune despre ceilalţi competitori. Singura ta şansă ar fi să-i elimine Curtea pe toţi contra-candidaţii tăi şi să rămâi unicul pretendent la scaunul prezidenţial.
Conştiinţa istoriei
Ca profesor de istorie ar fi trebuit să intuieşti psihologia poporului român. Puteai să-l întrebi şi pe Daniel David, care are o valoroasă lucrare ştiinţifică în domeniu.
Acest popor, aşa ne-educat în „România educată”, are demnitatea sa. El nu uită şi nu iartă.
Chiar fără prea multă carte, românii nu suportă umilinţa.
Aceşti „proşti, dar mulţi” nu înghit sfidarea guvernanţilor.
Iar neputinţa de a-şi lua ţara înapoi i-ar putea îndemna la un suicid colectiv. Prin vot. Căci….
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.[1]
[1] George Coşbuc, Decebal către popor
Citește și: Pacea mondială – un nou „Turn Babel”
1 cometariu