Dorința de cunoaștere sau nota? De cele mai multe ori, atunci când vorbim despre învățare, discuția se concentrează în jurul notelor obținute la școală.
Ce înseamnă un ”elev bun” în contextul școlar actual? Criteriile de evaluare pe care le avem azi sunt notele, performanțele la multitudinea de competiții și concursuri școlare, precum și nivelul de conformare al copilului, adică disciplina. În mod firesc, copiii își doresc să-și mulțumească părinții și profesorii și atunci ei au ca scop principal nu cunoașterea, ci notele. Dacă notele sunt scopul, învățarea devine doar un mijloc pentru atingerea acestui scop.
Atunci când nota devine principalul motiv pentru care copiii învață, ei nu își formează o relație autentică și personală cu informația. Această motivație externă („vreau o notă bună ca să nu dezamăgesc”) îi determină să caute soluții rapide: memorare mecanică, evitarea întrebărilor complexe și fuga de necunoscut. În loc să-și exploreze curiozitatea naturală și să-și folosească imaginația, copiii aleg „calea cea mai scurtă”, care de multe ori exclude cunoașterea și înțelegerea profundă și gândirea creativă.
Mai mult decât atât, din punctul de vedere al școlii, pentru a asigura echitatea, este nevoie să existe standarde de evaluare obiective care se aplică tuturor. Tocmai această nevoie de standardizare a notării (deși are la bază o intenție bună) duce la favorizarea transmiterii cunoștințelor care sunt ușor de evaluat. E mult mai ușor să evaluezi felul în care un copil aplică o formulă pentru a rezolva o problemă matematică (corect vs greșit), decât să evaluezi care este nivelul de înțelegere al fiecărui copil despre acea formulă.
Și pentru copii, și pentru școală, este de dorit deci să se evite dificultatea și incertitudinea aduse de o gândire creativă sau critică, în favoarea standardizării.
Cum poate deveni cunoașterea obiectivul principal?
Standardizarea presupune scheme, fișe, grile. Ea îți dă o cunoaștere aproximativă a unor elemente, dar e ca și cum ai citi harta unui oraș și ai avea impresia de acolo că ai descoperit acel oraș. Ori noi nu ar trebui să confundăm niciodată harta cu orașul.
Pe termen lung, această abordare standardizată nu doar că limitează dezvoltarea copiilor, dar îi face să trateze învățarea ca pe o corvoadă. Informațiile memorate rapid devin lipsite de sens și sunt rapid uitate.
Imaginează-ți că ești într-un oraș care se schimbă cu o viteză foarte mare, și ești nevoit să te descurci cu o hartă veche de 20 de ani. Cât de ușor ți-ar fi să faci asta? Cu siguranță că ai descoperi curând că harta ta este inutilă și mai mult te încurcă decât să te ajute. Cum ții atunci pasul cu realitatea în schimbare a orașului? Dezvolți abilitatea de a învăța foarte repede noi trasee și de a profita de oportunitățile aduse de acestea.
De aceea eu cred cu tărie că viitorul nu este al celor care iau 10 pe linie la școală, ci al celor care învață să învețe foarte repede lucruri complet noi.
Pentru asta ar trebui să schimbăm motivația aceasta extrinsecă legată de note, într-una intrinsecă legată de a învăța pentru plăcerea descoperirii. Cunoașterea va deveni astfel un scop în sine, iar copilul va vedea în fiecare informație o piesă din puzzle-ul fascinant al lumii. În acest fel, învățarea devine relevantă și captivantă, iar informațiile dobândite capătă sens și utilitate în viața reală.
Cum stimulezi cunoașterea ca dorința autentică ?
Când copiii învață ghidați de curiozitate, încep să facă asocieri neașteptate între diferite domenii și experiențele proprii. Astfel, ei construiesc o bază solidă de cunoștințe interconectate, care rezistă timpului. În loc să uite rapid ceea ce au memorat pentru un test, vor fi capabili să utilizeze aceste informații în situații reale, adaptându-se ușor la provocările viitorului.
Într-o lume aflată în continuă schimbare, abilitatea de a învăța rapid și eficient este esențială. Copiii care învață din curiozitate vor putea să profite mai rapid de oportunități, să navigheze cu ușurință prin provocări și să înțeleagă mai bine lumea complexă în care trăiesc.
Iată câteva îndrumări:
- Încurajează întrebările sincere ale copiilor și explorați împreună răspunsurile.
- Ajută-i să descopere legături între ce învață și situații din viața reală. De exemplu, discută despre cum fizica explică funcționarea unei biciclete sau cum matematica îi poate ajuta să-și gestioneze economiile.
- Învață-i cum să își organizeze informațiile într-un mod logic și creativ, cum ar fi prin hărți mentale sau tehnica „chunking” (gruparea informațiilor).
- Stimulează-i să pună întrebări, chiar și când par ciudate sau aparent irelevante. Aceste întrebări pot deschide perspective noi și fascinante asupra unui subiect.
- Încurajează-i să își accepte greșelile ca pe oportunități de învățare. Atunci când greșesc, să fie motivați să analizeze de ce au greșit și cum pot face diferit data viitoare.
- Ajută-i să înțeleagă că orice informație poate deveni valoroasă atunci când este combinată cu altele. Încurajează-i să vadă conexiuni neobișnuite între idei aparent diferite—cum ar fi legătura dintre biologie și sport sau artă și tehnologie.
În concluzie, dacă vrem să pregătim copiii pentru viitor, este esențial să trecem dincolo de motivația externă a notelor și să cultivăm o dorință autentică de cunoaștere. Astfel, copiii noștri vor fi nu doar mai fericiți și mai puțin stresați, ci vor avea și instrumentele mentale necesare pentru a-și construi o viață plină de sens, satisfacție și realizări semnificative. O minte deschisă și curioasă este cea mai valoroasă moștenire pe care le-o putem lăsa.
Dacă vrei să mergi un pas mai departe în a-i cultiva copilului tău dorința de cunoaștere, poți comanda Manualul Minții Deschise aici.
