Cardinali din întreaga lume se vor aduna în curând în Capela Sixtină. Aici în cadrul unui conclav vor alege un nou Papă. Întregul proces este învăluit de fast și de mister, chiar și numele înseamnă „adunare secretă“.
Când cardinalii catolici se întâlnesc pentru a alege un nou papă într-un conclav papal, ei sunt sechestrați în Capela Sixtină. Astfel, deliberările lor nu vor fi influențate de lumea exterioară. Pe de altă parte, dacă ați vizionat filmul Conclave (2024), ați putut vedea că un asemenea conclav poate fi o întâlnire tensionată. Buletinele sunt arse după fiecare rundă de vot, astfel încât alegerile cardinalilor rămân secrete. Rezultatul votului din interiorul conclavului nu e comunicat printr-o conferință de presă, ci prin hornul capelei. Fumul negru înseamnă că nu au ales un papă, iar un fum alb înseamnă că a făcut-o.
Istoria renumitului fum alb
Credincioșii spun că Vaticanul trebuie să utilizeze fumul pentru a comunica, deoarece Biserica ar fi făcut acest lucru de pe vremea Sfântului Petru încoace. Totuși, lucrurile nu stau deloc așa, potrivit lui Frederic Baumgartner, autorul cărții „Behind Locked Doors: A History of the Papal Elections”. Timp de secole, au fost utilizate clopote sau tunuri pentru anunțarea veștilor.
Oamenii au început să se adune în piață zilnic, pe timpul conclavelor, și să urmărească coșul de fum pentru a afla că a avut loc un vot abia pe la 1800. La primele alegeri la care cardinalii au utilizat două tipuri de fum pentru a anunța rezultatului votului au avut loc în 1903, potrivit lui Baumgartner.
Deci, de ceva mai mult de un secol, cardinalii și-au semnalat rezultatul trimițând fum alb sau negru, în sus, pe hornul capelei.
Atunci când a început tradiția, fumul alb era produs de buletinele de vot și niște paie uscate, iar fumul mai întunecat de buletinele și paie umede. Totuși, rezultatele nu au fost întotdeauna fum alb sau negru și, uneori, culoarea fumului a lăsat lumea exterioară confuză.
Pentru a evita acest tip de confuzie, cardinalii și oficialii Vaticanului au încercat câteva lucruri diferite pentru a face cele două culori de fum distincte, iar rezultatele alegerilor, mai sigure. Au încercat bombe fumigene pentru fumul negru în anii 1960. Deși nu au lăsat la confuzii legate de culoare, fumigenele au umplut și camera cu fum, provocându-le cardinalilor accese de tuse. După aceea, au încercat rachetele armatei italiene și, deși culoarea a fost clară la început, fumul a devenit rapid gri, lăsând unii observatori nesiguri de ce se întâmplă.
Tehnologia a cucerit și Vaticanul
În 2005, Vaticanul a devenit îmbrățișat tehnologia și a introdus un „dispozitiv auxiliar de emisie de fum” care era alimentat cu cartușe chimice care puteau produce fum clar colorat timp de până la șase minute. Ceea ce era în cartușe era nu s-a spus mult timp. Vaticanul a fost misterios în privința lor și a spus doar că fumul e degajat din „mai multe elemente diferite”.
Mai târziu, Vaticanul și-a dezvăluit rețeta și tehnica culorii fumului. Dispozitivul de fum are un compartiment în care „pot fi amestecați diferiți compuși generatori de fum de culoare”, a spus biroul de presă al Vaticanului într-un comunicat. „Rezultatul este solicitat prin intermediul unui panou de control electronic și durează câteva minute în timp ce buletinele de vot ard în cealaltă sobă.”
Fumul negru este făcut dintr-un amestec de perclorat de potasiu (o sare anorganică folosită în mod obișnuit ca oxidant în artificiile colorate și alte produse pirotehnice), antracen (o componentă de hidrocarburi a gudronului de cărbune) și sulf. Fumul alb este produs prin amestecarea cloratului de potasiu (un compus similar cu percloratul de potasiu, folosit în artificii și bombe fumigene), lactoză (zahărul găsit în laptele de vacă) și colofoniu (o rășină de conifere).
Acum, știind cum este produs un fum alb sau negru la Vatican, așteptăm nerăbdători să auzim și Habemus papam.
Sintagma care semnifică „Avem un papă”, este pronunțată de către cardinalul protodiacon la ieșirea dintr-un conclav, de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican, pentru a anunța orașului și lumii întregi identitatea noului ales precum și numele pe care acesta și l-a asumat.
Citește și: Scurtă istorie a scrisorilor de dragoste mai puțin cunoscute, dar cu autori celebri
