De fiecare dată când vin rezultatele testelor PISA, dezbaterea publică pică în aceeași capcană confortabilă: acuzăm programa școlară, manualele învechite sau lipsa dotărilor tehnologice. Este o perdea de fum. Adevărul pe care sistemul refuză să-l privească în față este că problema nu stă în programă. Dovada vie sunt elevii care învață, care își dau interesul pe merit și care obțin punctaje de top oriunde în lume. Criza profundă a educației nu este una de conținut, ci una de structură, de exigență și de asumare.
Scorul național la testele PISA nu este prăbușit de calitatea materiei, ci de un sistem care a transformat indulgența în politică de stat și a acceptat un uriaș balast educațional.
Promovarea automată și efectul de balast
Am înlocuit meritocrația cu asistența socială educațională. Din dorința cinică de a raporta statistici europene frumoase și de a bifa o rată scăzută a abandonului, școala a eliminat, practic, repetenția. Elevii care refuză complet să deschidă o carte sunt împinși de la spate, clasă de clasă, până la examenele finale.
Atunci când un adolescent înțelege că promovarea este un drept necondiționat de efort, refuzul de a învăța devine normă. La testările PISA, acești elevi neimplicați și lipsiți de un bagaj minim de cunoștințe funcționează ca o ancoră care trage iremediabil în jos media întregii țări, umbrind performanțele copiilor străluciți.
Comoditatea de la catedră: „Leafa merge oricum”
În această ecuație a eșecului, o parte din vină revine unei realități de salon pe care refuzăm să o numim: comoditatea profesională. Asigurați de un statut greu de clătinat și de un salariu care intră pe card indiferent de valoarea adăugată la clasă, unii profesori aleg calea minimei rezistențe.
Este mult mai simplu să predai doar pentru prima bancă, să lucrezi exclusiv cu cei trei-patru copii capabili și dornici, ignorând restul colectivului. Cei slabi sunt lăsați în urmă, abandonați într-o derivă silențioasă pe tot parcursul gimnaziului. În loc de recuperare reală, se mimează predarea, se pun note de trecere din milă sau din comoditate, iar rezultatul este abandonul intelectual mascat chiar în incinta școlii.
România celor două viteze și iluzia notelor de la țară
Lipsa unor standarde naționale în educație a creat o prăpastie uriașă între mediul urban și cel rural. Astăzi, o notă de 5 obținută cu trudă într-un liceu sau o școală urbană de elită echivalează, ca volum real de cunoștințe, cu o notă de 9 sau 10 acordată cu generozitate într-o școală din mediul rural, cu ceva exceptii.
Această inflație toxică a notelor creează o falsă realitate. Copiii și părinții trăiesc cu iluzia succesului academic până în momentul în care se lovesc de un examen standardizat sau de o evaluare internațională, unde carnetul plin de medii mari se transformă brutal într-o foaie albă.
Abandonul parental: Școala nu este bonă publică
La celălalt capăt al firului se află o profundă criză de implicare din partea familiei. Mulți părinți au confundat educația cu un serviciu externalizat complet, așteptând ca școala să suplinească tot: de la cei șapte ani de acasă, până la disciplină, repere morale și cultură generală.
Implicarea multor familii se rezumă astăzi doar la momentele în care contestă autoritatea profesorului sau când își apără necondiționat copiii în fața oricărei sancțiuni. Cucerirea sălii de clasă de către o indisciplină agresivă este tolerată chiar de acasă. Profesorii sunt timorați de amenințări cu reclamații, orele devin imposibil de ținut din cauza comportamentului sfidător al elevilor, iar în spatele unui ecran de telefon, respectul pentru carte a dispărut complet.
Iluzia reformei: Complicitatea clasei politice
În mod tragic, nicio schimbare profundă nu va veni de la vârf. Niciun Guvern și niciun ministru al Educației nu își va asuma vreodată o restructurare din temelii a învățământului românesc, pentru că însăși clasa noastră politică este marcată de aceeași superficialitate, formă fără fond și deșertăciune.
Pentru a mima activitatea și reformele, decidenții se mărginesc la măsuri cosmetice, de fațadă: ba schimbă structura anului școlar din trimestre în module și înapoi, ba mai introduc sau scot câte o materie din programă, ba modifică mult prea des și haotic regulile examenelor naționale. Sunt doar jocuri de glezne legislative. Toate aceste modificări birocratice se traduc, la firul ierbii, printr-un rezultat curat: zero.
Testele PISA – Concluzie
Testele PISA nu ne avertizează că avem o programă greșită, ci ne arată deșertul moral și profesional în care am lăsat școala să alunece. Atâta timp cât vom continua să mimăm că evaluăm, părinții vor mima că le pasă, iar profesorii se vor mulțumi cu „bifa” din catalog, rezultatele nu vor fi altele. Fără o restaurare a exigenței absolute, a sancțiunilor reale pentru indisciplină și a responsabilității împărțite între familie și catedră, educația românească va continua să producă diplome fără acoperire și statistici dureroase.
Citește și: Moș Nicolae pus în încurcătură de Ligia Deca și Ciolacu
