Decorarea bradului este una dintre cele mai așteptate activități. Familiile se adună pentru a împodobi bradul cu globuri, beteală, luminițe și ornamente lucrate manual. Această tradiție simbolizează speranța, pacea și unitatea.
Originea tradiției pentru Bradul de Crăciun se regăsește în obiceiurile păgâne din Europa, unde oamenii decorau copaci cu ornamente pentru a celebra solstițiul de iarnă și pentru a alunga spiritele rele. În secolul al XVI-lea, tradiția a fost adoptată de creștini în Germania, unde se spune că Martin Luther a fost primul care a adus un brad în casă și l-a decorat cu lumânări pentru a simboliza stelele cerului.
Cum a ajuns Bradul de Crăciun în Țările Române?
În Germania secolului al XVI-lea, erau decorați pinii, atât cei din interiorul casei, cât și cei din exteriorul ei, cu mere, lumânări și hârtie colorată. Pomul de Craciun a fost introdus în Anglia de soțul Reginei Victoria, Printul Albert, originar din Germania. Imaginea familiei regale adunată în jurul pomului de Craciun, de la Palatul Windsor a popularizat ideea în toată Anglia victoriană.
La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au început să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în Țările Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană.
De-a lungul timpului, această practică s-a răspândit în întreaga lume, devenind un simbol universal al Crăciunului.
25 decembrie – o dată cu profunde semnificații creștine și precreștine
Așa cum frumos spun colindele noastre în ziua de Crăciun: ,,Astăzi s-a născut Hristos/Mesia, chip luminos, /Lăudați și cântați/Și vă bucurați! „. Așadar, pe 25 decembrie celebrăm Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem, conform profețiilor mesianice. Pentru creștini, semnificația Crăciunului nu se rezumă la data exactă a nașterii lui Iisus, ci la credința că Dumnezeu s-a întrupat pentru a mântui omenirea prin ispășirea păcatelor.
În ceea ce privește data de 25 decembrie, Biserica Creștină, prin Papa Julius, a stabilit, în anul 320, că aceata este data oficială a naşterii lui Iisus Hristos. Până atunci exista o sărbătoare comună, la 6 ianuarie, pentru a celebra Naşterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan şi participarea la nunta din Cana Galileii.
Există teorii care afirmă că data de 25 decembrie a fost aleasă pentru a se suprapune peste sărbătorile ce marcau solstițiului de iarnă, Saturnaliile romane aflate la finele lui decembrie și ziua Soarelui invincibil, sărbătoare instaurată de către împăratul Aurelian în anul 274 d.Hr., în legătură cu Mithra, zeul persan al Soarelui, care s-ar fi născut în acea zi.
Citește și: Crăciun în România: Tradiții și obiceiuri
