Constantin Brâncuși continuă să dăinuie, să inspire, să uimească. Un omagiu adus inventatorului sculpturii moderne s-a materializat, unde altundeva decât în Franța, printr-o retrospectivă excepțională.
Cea mai amplă expoziție Brâncuși din istorie a avut loc anul acesta la celebrul Centru Cultural “Georges Pompidou” din Paris. Cea mai efervescentă instituție de cultură a Europei a ales să marcheze închiderea pentru o perioadă de 6 ani, expunând lucrările lui Constantin Brâncuși, dovadă a recunoașterii și a admirației pe care le au pentru sculptorul român. Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al președintelui Franței, Emmanuel Macron.
Omagiul francezilor pentru Brâncuși
Expoziția a reunit lucrările din patrimoniul brâncușian deținut de francezi, dar și alte capodopere internaționale, printre care și unele care au fost aduse din România.
Centrul Pompidou din Paris a adus laolaltă peste 120 de sculpturi, precum și fotografii, desene, filme, arhive, instrumente și mobilier – culminând cu atelierul artistului, bijuteria coroanei.
Expoziția a fost curatoriată de Ariane Coulondre. Viziunea curatorială a propus o experiență imersivă în atelierul lui Brâncuși, realizată cu ajutorul scenografului Pascal Rodriguez, completată de un spațiu destinat informării.
Evenimentul a fost pregătit timp de doi ani, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Ambasada României în Franța și a avut peste jumătate de milion de vizitatori.
Respectul unui popor pentru cultură
Centrul Pompidou va intra într-un amplu proces de renovare, un proiect major, finanțat de Ministerul Culturii din Franța, și asumat de statul francez drept o responsabilitate națională, un exemplu despre cum unele țări prețuiesc cultura. Renovarea va costa statul francez 262 de milioane de euro. După 2030, Atelierul Brâncuși va fi mutat în „inima clădirii principale”, potrivit oficialilor instituției. În prezent, Atelierul Brâncuși este amplasat în afara clădirii unde este Centrul Pompidou, într-o structură proprie din apropiere.
În cei 6 ani în care clădirea va fi închisă, toată colecția deținută de centru va fi mutată, iar activitatea instituției se va desfășura în alte spații culturale din Franța și în diverse colțuri ale lumii, păstrând esența ei vie. Pe site-ul instituției, vizitat anual de peste 8 milioane de utilizatori, sunt deja anunțate principalele evenimente organizate în parteneriat cu alte muzee. Printre cele mai așteptate se numără o expoziție Henri Matisse la Grand Palais și mai multe evenimente realizate în parteneriat cu Muzeul Luvru, prin care opere de artă de la Luvru vor fi puse în dialog cu lucrări de artă modernă.
Brâncuși la Muzeul H’Art (fost Hermitage) din Amsterdam
Nu în ultimul rând, pentru cei care nu au văzut expoziția din Paris sau măcar pe cea de la Timișoara a marelui sculptor, mai au o șansă în 2025. Muzeul H’Art (fost Hermitage) din Amsterdam a anunțat programul expozițiilor pe următorii 3 ani, iar anul 2025 cuprinde două mari evenimente: Rembrandt și Brâncuși. Expoziția Brâncuși va fi deschisă între septembrie 2025 și februarie 2026 și, potrivit organizatorilor, va aduce la Amsterdam opere majore ale părintelui sculpturii moderne, a cărui singură retrospectivă organizată în Olanda datează de acum 50 de ani. Evenimentul va fi realizat, bineînțeles, în cadrul unui parteneriat cu Centrul Cultural “Georges Pompidou” din Paris.
„Nu am vrut să sculptez pasărea, am vrut să sculptez zborul.” , Constantin Brâncuși
Citește și: Ziua Brâncuși sărbătorită în întreaga țară
1 cometariu
[…] Citește și: Brâncuși inima Centrului Cultural Georges Pompidou […]