Utilizată la scară largă, pentru rolul semnificativ în educația și dezvoltarea emoțională a vârstelor mici, literatura clasică pentru copii, universală și autohtonă, abundă în clișee și personaje stereotip.
Acestea sunt construite antagonic. Prințesei, fiului cel mic de împărat, zânei, mamei naturale le sunt atribuite trăsături fizice și morale precum frumusețea, gingășia, puterea de a trece cu bine peste obstacole, bunătatea, capacitatea de alegere a tacticii câștigătoare în înfruntarea cu răul ori folosirea cu succes a forței în lupta corp la corp. De cealaltă parte, balaurul, spânul, căpcăunul, muma-pădurii, vrăjitoarea sau mama vitregă sunt întruchipate ca răul absolut, cu trăsături fizice lipsite de armonie, în strânsă legătură cu un comportament disimulat, răuvoitor, egoist, autorul alegând să le pedepsească până la finalul poveștii, fie prin înfrângerea în lupta fizică, fie prin lecții moralizatoare. În literatura clasică pentru copii, personajele nu-și oferă reciproc explicații, nu lasă loc justificărilor, binele învinge întotdeauna răul, partea luminoasă și cea întunecată nu interferează, deznodământul fiind unul anticipat.
Percepția mamei vitrege în literatura pentru copii
În articolul„Mitul mamei vitrege. Cum a apărut și dece?“[1],Mioara Enache identifică un număr de peste 900 de povești scrise la nivel mondial despre „mamele vitrege infame“ (,,,), percepute adesea ca fiind mai puțin afective, vesele și agreabile“[2]. Autoarea concluzionează că propagarea acestor credințe despre mama vitregă, adresate unui public aflat la vârsta prunciei, justifică faptul că, inclusiv în ziele noastre, percepția rămâne una defavorabilă, în raport cu alți membri ai unei familii.
Între cele care au dobândit o largă răspândire și la care au avut acces copiii multor generații din zone geografice și culturi diferite sunt poveștile scrise sau adaptate de Frații Grimm: „Alba ca Zăpada“, „Hansel și Gretel“, „Frățior și surioară“, „Cenușăreasa“ (inclusiv în varianta lui Charles Perrault).
Personajul negativ arhetipal al mamei vitrege reprezintă autoritatea rece, lipsită de dragoste și empatie, acționând cel mai adesea ca forța distructivă și care stă la baza intrigii basmului, supunând copiii lipsiți de protecția reală a mamei naturale la încercări pline de cruzime, pe care aceștia le depășesc prin propria capacitate de a acționa.
Care este percepția copiilor?
Din perspectivă psihanalitică[3], mintea copilului funcționează adesea în termeni de gândire dihotomică (alb și negru), folosită pentru a da sens lumii înconjurătoare. Bruno Bettelheim identifică mecanismele de „proiecție“ și „scindare“ în momentele de furie sau frustrare intense, astfel că, pentru a evita vinovăția copleșitoare și teama de a pierde afecțiunea părintească, copilul separă imaginea maternă în două, atribuind mamei naturale bunătatea, aspectele „aspre“ fiind proiectate asupra mamei vitrege. Prin intermediul poveștilor, se poate exprima „liber și ostil față de mama vitregă la nivel imaginar, un refugiu care îl ajută să își accepte propriile sentimente negative“[4] fără să simtă că nu ar fi un copil bun, care nu ar merita să fie iubit.
Abordarea istorică[5] face trimitere la realitățile socio-economice din Evul Mediu și până în secolul al XIX -lea, având ca reper anul 1812, când frații Jacob și Wilhelm Grimm publică „Povești despre copii și gospodării“, folosind întâmplări care circulau deja în folclorul popular. Astfel, crearea mitului mamei vitrege, competitive și rele, își găsește explicația în faptul că speranța de viață era redusă, iar decesul mamelor, în timpul nașterii sau din cauza multiplelor boli fără leac, avea drept consecință recăsătorirea rapidă a taților, uneori cu femei foarte tinere, apropiate de vârsta propriilor fiice, lipsite de experiență și fără instincte materne, alese în principal pentru a asigura supraviețuirea gospodăriei.
Tema văzută prin ochii lui Meletinsky
Asupra subiectului se oprește și savantul rus Eleazar Moiseevici Meletinsky în lucrarea sa „Erou al unui basm. Originea imaginii“, identificând în cuprinsul capitolului „Imaginea unei fiice vitrege persecutate într-un basm“ un complex de factori determinați de situaţia femeii în etapele de dezvoltare istorică a societăţii. Subiectul poveştilor este interpretat uneori simbolic, alteori din perspectiva relațiilor de familie, în condiţiile de viață ale vechii ţărănimi. Din perspectiva lui Meletinsky, în perioada în care se practica endogamia[6] , maştera nu putea ţine locul mamei drepte, întrucât făcea parte din alt neam, iar relaţiile de familie cu alte ginţi/triburi erau excluse. Contradicţiile, lupta dintre fiica vitregă și mama vitregă, pornesc de la faptul că între ele nu existau legături de sânge, iar copila oropsită era ajutată doar de puteri fantastice – duhuri păzitoare, ocrotitoare ale neamului mamei naturale, care nu mai era în viață.
Mama vitregă în literatura pentru copii din România
Personajul „mamei vitrege“ în literatura română clasică destinată vârstelor mici și foarte mici se înscrie în același registru al personajului exclusiv negativ, atât în basmele culese din folclor, cât și în scrierea literară cultă.
În limba română, adjectivul „vitreg” se referă la o rudă care nu este de sânge și care devine parte din familie în urma unei noi căsătorii, având totodată și sensul de crud, câinos, hain, rău, ostil, defavorabil, neprietenos sau potrivnic – exemple „soartă vitregă”, „vremuri vitrege”. În construcția frazei, fie în vorbirea colocvială, fie în textele literare, determinarea substantivului „mama“ de adjectivul „vitregă“ face trimitere, în primul rând, la relația de rudenie, însă nefiind, cel mai adesea, urmat de o altă însușire, care să stabilească raportul afectiv cu fiul sau fiica, induce ideea că este, în același timp, o mama potrivnică și ostilă nevoilor copilului pe care îl are în grijă.
Notorietatea basmului scris de Ioan Slavici[7] “Doi feți cu stea în frunte“ a depășit granițele, fiind publicate adaptări literare în țări precum Anglia, Ungaria și Germania. Intriga este construită prin intermediul comportamentului neconform cu regulile morale pe care îl are mama vitregă a împăratului, bunica celor doi copii aleși parcă de soartă pentru a fi salvați, aceasta fiind capabilă de un lung șir de urzeli, acțiuni blamabile, pentru a-și îndeplini scopuri meschine.
În „Dumbrava minunată“[8] a lui Mihail Sadoveanu, Lizuca este nevoită să plece de acasă și să-și găsească refugiul în lumea necuvântătoarelor, din cauza traiului de nesuportat cu mama vitregă, o femeie rece și distantă, care neglijează și pedepsește cu asprime o fetiță fără apărare. Dumbrava, loc aparent sălbatic, devine un cămin plin de magie, mult mai prielnic decât propria casă.
„Fata babei și fata moșneagului” …
„Fata babei și fata moșneagului”, basmul clasic scris de Ion Creangă, urmărește parcursul a două fete de aceeași vârstă, dar având profile fizice și morale diferite – fata moșului cu atribute precum frumusețea, hărnicia, blândețea și cumpătarea este persecutată de mamă vitregă, care, la rândul ei are o fiică descrisă ca urâtă, leneșă, rea și lacomă. Plecarea de acasă și încercările prin care trec ambele fete scot la iveală modul diferit în care acestea se raportează la problemele care apar.
Scurtă concluzie….
Literatura modernă abordează teme și personaje noi, ca răspuns la întrebările, nevoile și așteptările pe care copiii le exprimă în ziele noastre. Mai informați și mai preocupați de valențele educative pe care le au poveștile în dezvoltarea psiho-emoțională, adulții facilitează accesul copiilor spre creații literare cu puternice mesaje de toleranță, înțelegere și acceptare, publicate tot mai frecvent în ultima vreme. Rămâne însă de văzut dacă personajul clasic al „mamei vitrege“, consolidat de-a lungul secolelor ca unul exclusiv negativ, va beneficia de „clemența“ scriitorilor moderni de literatură pentru copii.
[1] https://www.descopera.ro/stiinta/20235861
[2] dem
[3] „Psihanaliza basmelor“, Bruno Bettelheim, Editura „Univers“, 2017
[4] Idem
[5] Articolul „Mitul mamei vitrege malefice“, Ali Francisc, 2022 (www.bbc.com)
[6] Contractarea obligatorie a căsătoriilor în interiorul unei comunități sau al unui grup social, practicată la unele populații primitive
[7] publicat pentru prima dată în Revista „Convorbiri literare“, 1874.
[8] publicată inițial în volumul „Povestiri pentru copii” , 1926 .
