Anca Pașa Deaconu este un artist plastic complex care se exprimă prin pictură, grafică, fotografie, colaj, instalație, artă video, performance. Împletirea tehnicilor sub bagheta magică a creației artistei aduce în fața publicului o lume stilizată, o paletă largă de întrebări care-și găsesc răspunsuri prin simboluri.
Activitatea recentă a artistei Anca Pașa Deaconu se înscrie într-un proiect mai amplu și anume cercetarea doctorală pe care o efectuează la Universitatea Națională de Arte București, sub coordonarea Prof. univ. dr. Unda Popp. Anca Pașa Deaconu a avut șansa de a-l avea ca profesor, pe regretatul maestru al picturii românești Gheorghe Anghel. Acesta i-a insuflat rafinamentul acordurilor cromatice și juxtapunerilor de texturi și materialități, de unde și aplecarea artistei către colaj așa cum remarcă reputatul critic de artă, Eduard Andrei. Iată că viața a făcut în așa fel să continuie demersul artistic cu soția artistului, Prof. univ. dr. Unda Popp.
Omagiu lui Constantin Brâncuși
Ultima expoziție ,,Față în Față. Povestea unui Templu” a artistei Anca Pașa Deaconu, deschisă la Galeriile de Artă ale Academiei Române din București, este realizată – la fel ca expozițiile sale personale din ultimii ani – ca un omagiu adus sculptorului Constantin Brâncuși.
Expoziția continuă seria celor organizate la: Muzeul de Artă Constanța (2021 și 2022); Galeria de Artă Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși” (2021); Galeria ,,Arta” din Craiova (2023); Muzeul Național al Țăranului Român din București (2024). Toate acestea fiind parte a proiectului doctoral.
De data aceasta, după cum sugerează și titlul, artista s-a concentrat asupra narațiunii din jurul unui proiect aflat la granița dintre arhitectură și sculptură, ,,Templul din Indore” – proiect inițiat de Brâncuși în anii 1930, în paralel cu realizarea ansamblului monumental ,,Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu (1937–1938), alcătuit din ,,Coloana Infinitului”, ,,Masa Tăcerii” şi ,,Poarta Sărutului” (la care se adaugă ,,Aleea scaunelor”). ,,Templul din Indore” nu a fost finalizat niciodată de marele sculptor și proiectul său a căzut în uitare.
Povestea unui Templu
Pe scurt, ,,povestea”, spusă de curatorul expoziției criticul de artă Eduard Andrei, este următoarea: În 1931, maharajahul Yeshwanr Rao Holkar Bahadur din Indore, unul dintre cei mai bogaţi oameni din India, aflat la Paris, vizitează atelierul lui Brâncuşi din Impasse Ronsin nr.11 și achiziționează pe loc o ,,Pasăre în spațiu” din bronz auriu polisat, comandându-i încă două, una din marmură albă și una din marmură neagră. Acestea au fost terminate și livrate în 1936, pentru monumentul funerar pentru defuncta sa soție: ,,Templul Eliberării” sau ,,Templul Meditației”.
În viziunea lui Brâncuși, proiectul templului a cunoscut mai multe variante, ca schițe de idee: una dintre ele prezenta o cupolă încununată de o himeră, sprijinită pe stâlpi surmotați de o friză, în care era reluat motivul stilizat al sărutului; o alta avea forma unui ou uriaş, amintind de ,,Începutul lumii”. Proiectul se suprapunea peste fascinația lui Brâncuși pentru orizonturi îndepărtate, pentru Orient, prin apropierea, în orele de meditație, de mistica tibetană, grație scrierilor poetului yogin Milarepa, pe care îl citise și pe care adesea îl cita.
La sfârșitul anului 1937 Brâncuși pleacă în India, la invitația maharajahului, pentru a vedea locul unde se va construi templul. Ajunge la Indore la 1 ianuarie 1938 și este întâmpinat de arhitectul german Eckart Muthesius, cel care proiectase palatul maharajahului (Manik Bagh Palace), dar, din motive necunoscute, nu se poate întâlni cu acesta și proiectul este abandonat.
Templul se dorea conceput astfel încât ,,Pasărea” din bronz auriu (amplasată la intrarea de nord) să fie luminată de soare într-un anumit moment al zilei / anului, așa cum se întâmpla cu statuile zeilor sau faraonilor în vechile temple egiptene.
Anca Pașa Deaconu combină cu inteligență diverse medii de expresie
Vernisajul a fost deschis cu performance-ul ,,Povestea unui Templu” cu protagonistele: perechea de gemene Eva și Imelda (drapate în alb și negru) și Teodora (în auriu). Cele trei performere – în posturi statuare și făcând gesturi simbolice, care combină ideea de joc cu cea de ritual sacru – sunt întruchipările celor trei ,,Păsări în spațiu” ale lui Brâncuși, concepute pentru ,,Templul din Indore”. De data aceasta, fundalul sonor este ales în mod simbolic: seria ,,Gymnopédie” de Erik Satie – muzica pe care coregrafa Lizica Codreanu, în costume de dans create chiar de Brâncuși, își executa performance-urile avangardiste, găzduite în atelierul parizian al sculptorului.
Crticul de artă Eduard Andrei ne-a dezvăluit rând pe rând simbolistica ascunsă în ansamblul expoziției. „În realizarea picturilor ,,Simbol (I-IV)” s- folosit tehnică mixtă (culori acrilice și colaj de diverse materiale: foiță de aur, bucăți de lemn, carton, textile, folie de plastic, cu texturi care merg de la luciul obținut prin pulverizare cu spray până la matitatea catifelei). Anca Pașa Deaconu a pornit de la motivul sferei, cu trimitere la abstractizarea sărutului brâncușian, sublimat pe grinda orizontală a ,,Porții Sărutului”, ca sferă secționată median. Relația cu opera brâncușiană se construiește și la nivelul detaliului: cele 12 sfere aurii în una dintre lucrări, marcând axul central, trimit la cele 12 scaune din ,,Masa Tăcerii” – cifră simbolică, asociată cu cei 12 apostoli (sau cele 12 ore ale zile / nopții), iar creșterea pe verticală amintește de ,,Coloana fără sfârșit”.
Marea ,,Oglindă”, obiect semisferic suspendat pe stâlpul din mijloc, poate fi interpretată fie ca o aură magică, fie ca ,,Lună” sau ,,Soare” de aur, constituind centrul de interes al ansamblului din acest spațiu. Pe de o parte, aurul amintește, ca în unele lucrări cu oglinzi ale lui Michelangelo Pistoletto, de fondul de aur al mozaicurilor sau icoanelor bizantine, ca simbol al lumii divine.”
Anca Pașa Deaconu între alb și negru
Cristian-Robert Velescu, critic, istoric de arta, scriitor și brâncușiolog apreciază demersul artistei Anca Pașa Deaconu ca un moment important, de răscruce în carieră. Acesta dezvăluie că primul contact cu arta Ancăi nu este tocmai facil, ci mai degrabă unul complex, interesant prin diversitatea mediilor expresiei artistice. Totuși, ne propune să facem un exercițiu de imaginație să percepem totul ca pe o imensă pictură care are darul de a ne introduce în Povestea Templului.
Întregul demers plastic al artistei Anca Pașa Deaconu stă sub semnul raportului pregnant alb-negru, cu conotațiile sale simbolice, legate de dihotomii: ziua și noaptea, lumina și întunericul, binele și răul. În această accepție, ,,Față în Față. Povestea unui Templu” sugerează o stare conflictuală, lupta albului cu negrul, pentru a se ajunge, în final, la acceptarea echilibrului. Aurul, cel de-al treilea element introdus în ecuația plastică, încununează triumful divin al luminii.
Foto credit: Ștefan Bedereag
Citește și: Brâncuși inima Centrului Cultural Georges Pompidou
