E Ziua Femeii. Florăriile au fost pline zilele astea, semn că femeilor li se pregătește ceva. Poate și un cadou, cine știe…Dar să nu exagerăm! E suficient să primim și un gând bun, o mulțumire, un cuvânt de apreciere de la cei dragi. De multe ori, e chiar mai important. Și, dacă nu sunt prin preajmă oameni care să facă asta, ne putem bucura, pur și simplu, de o zi frumoasă, de o plimbare în parc, o carte citită în tihnă, o întâlnire cu prietenele, un spectacol, orice ne face să ne simțim bine.
Să ne bucurăm din plin, pentru că avem șansa să trăim într-o perioadă și într-un spațiu cultural unde avem dreptul să facem aceste lucruri. Vi se pare că e normal să vă plimbați singure prin parc, să vă întâlniți cu cine vreți, să mergeți cu prietenele la o terasă sau să vă îmbrăcați cum doriți, să vă bucurați de lectura unei cărți sau de un spectacol de teatru? Să urmați ce studii vreți și să vă construiți o carieră în orice domeniu? Să votați, să puteți fi votate pentru o funcție publică? Să aveți un cuvânt de spus în societate, la serviciu, în familie?
Da, aceste lucruri sunt firești pentru noi, numai că ,,șansa” de care spuneam nu a apărut din senin, ci a fost nevoie de multe secole și de lupta și sacrificiul multor femei pentru ca, în prezent, să ne putem bucura de aceste drepturi. Pe scara istoriei, perioada aceasta, în care femeia este considerată egală cu bărbatul, este foarte recentă. Și, din păcate, chiar și acum sunt culturi și țări în care femeia este considerată o ființă inferioară, fără drepturi.
Vă vine sau nu să credeți, această stare de normalitate, în care femeile au aceleași drepturi ca și bărbații, există doar de puțin timp și poate dispărea rapid, dacă nu suntem atenți încotro merge societatea și ce idei propăvăduiesc cei care influențează oameni, comunități, state.
Să facem un pic de recurs la istorie, pentru că, nu-i așa, ,,cine nu își cunoaște istoria e condamnat să o repete”….
- În Tările Române, înainte de 1859, soarta femeilor depindea de toanele elitei masculine și de învățăturile bisericii ortodoxe. Femeile erau considerate o categorie fundamental diferită de bărbați, în privința firii, identității, drepturilor și obligațiilor. Erau catalogate ca fiind slabe și predispuse la păcat, gândirea lor fiind inferioară bărbaților. Ca stăpâni ai gospodăriei, bărbații controlau din punct de vedere legal atât soarta minorilor, cât și a femeilor din casă. Femeile aduceau în casă zestre, însă aveau puțină sau nici o putere asupra bunurilor materiale în timpul căsătoriei.
- Femeile nu puteau semna contracte fără acordul soțului. Bătaia era considerată ceva normal: soțiile erau bătute des, dar nu într-atât încât să nu poată munci, pentru a li se aminti de poziția lor socială inferioară, dar și pentru a elimina pornirile rele din mintea lor. Divorțul nu era opțiune realistă, mărturiile le erau puse la îndoială și adesea li se spunea să se împace cu cei care le abuzau. Femeile erau dependente economic și legal de tații, soții sau fiii lor. Primeau foarte puțină educație formală, gradul de analfabetism în rândul femeilor fiind foarte mare și nu a scăzut sub 90 % decât în secolul XX.
- Când au început să se dezvolte instituțiile de educație (începutul sec XIX), acestea erau destinate exclusiv băieților. În consecință, femeile aveau foarte puține cunoștințe despre legi, instituțiile statului sau cultura scrisă. (Informații preluate din cartea ,,Nașterea cetățeniei democratice – Femeile și puterea în România modernă” a autoarelor Maria Bucur și Mihaela Miroiu)
În a doua jumătate a secolului XIX, încep să apară primele școli pentru fete și primele femei care luptă pentru drepturi. În 1864, Alexandru Ioan Cuza introduce reforma învățământului, permițând accesul femeilor la educație publică. Prima femeie din România care a obținut o diplomă de bacalaureat într-un liceu de băieți a fost Sofia Nădejde în 1874. În 1893, Maria Cuțarida-Crătunescu devine prima femeie medic din România. Un adevărat simbol rămâne Sarmiza Bilcescu (1867-1935), care a contestat legea ce le interzicea femeilor să studieze dreptul sau să practice avocatura. Ea a fost o elevă strălucită, care la 17 ani era cea mai tânără și singura studentă admisă la Facultatea de Drept de la Sorbona, pe care a absolvit-o cu succes. În țară, în ciuda opoziției vehemente a Baroului, a fost primită într-un final în rândul avocaților, după o înfruntare legala de durată și cu multe sacrificii din partea sa.
Despre drepturi civile vorbim doar din 1923, când Constituţia prevedea pentru prima oară egalitatea în ceea ce priveşte drepturile civile ale femeilor, după lungi presiuni din partea Consiliului Național al Femeilor Române care a reunit asociațiile femeilor într-o voce comună. Încă din 1896, Liga Femeilor Române de la Iaşi cerea Adunării Deputaţilor ca „femeia măritată să fie scoasă din rândul minorilor şi să i se recunoască dreptul de a-şi administra singură averea”. Liga solicita şi ca legea să îl oblige pe bărbat să recunoască copilul său natural, pentru ca astfel sarcina creşterii copilului să poată fi suportată şi de tată, iar nu numai de mamă”.
Abia în 1932 femeile măritate au căpătat drept de control asupra proprietăților lor și dreptul de a a semna contracte fără aprobarea soțului. În perioada interbelică, și ca răspuns la presiunea grupurilor feministe, s-au câștigat noi drepturi, mai ales în domeniul educației. S-au dezvoltat școlile publice, iar femeile și-au putut găsi slujbe ca învățătoare și profesoare. Rareori însă aveau acces la poziții în cadrul universităților. Un exemplu este filozoafa Alice Voinescu (1885-1961), care, deși educată la Sorbona, pregătirea sa depășind-o pe a multor colegi bărbați, nu a primit niciodată un post la Facultatea de Filosofie.
Femeile îşi exercită dreptul de vot la nivel de comună începând cu 1929. Constituţia lui Carol al II-lea, precum şi Legea Electorală din 1939 dădeau drept de vot femeilor peste 30 de ani. Abia în 1946 s-a introdus votul universal pentru populaţia ajunsă la vârsta majoratului, indiferent de sex.
În perioada comunistă (1947-1989) femeile au avut acces deplin la educație și muncă, dar în același timp li s-au impus obligații familiale stricte. În vreme ce la nivel legislativ și declarativ femeia era egală în drepturi cu bărbatul, în multe familii concepțiile ,,tradiționale” privind rolul și locul femeii s-au păstrat, alimentând violența domestică, fizică, economică, psihologică. În 1966, regimul Ceaușescu a introdus restricții dure privind avortul, afectând grav drepturile reproductive ale femeilor. Multe femei au murit sau au suferit traume fizice și psihice în urma unor avorturi ilegale, iar climatul familial a avut de suferit.
Au trecut, așadar, doar 100-150 de ani când nu mai suntem considerate o categorie umană inferioară, care nu are minte, nu are de ce să studieze, trebuie să facă doar treburi casnice și să procreeze, să se supună bărbatului, să nu dețină nimic și să fie bătută periodic, pentru a i se reaminti statutul său inferior.
Iar drepturile care s-au obținut între timp nu au venit din cer sau dintr-o iluminare bruscă a bărbaților, ci au fost rezultatul multor sacrificii și lupte duse, pe toate planurile, de feministe – nu, feminist nu este un cuvânt de care să ne fie rușine, așa cum încearcă acum unii să ne inducă ideea. A fi feminist nu înseamnă că propăvăduiești superioritatea femeii, ci doar faptul că, deși diferiți ca gen, suntem egali în drepturi. Asta e tot. Și dacă situația femeii nu ar fi fost, în cea mai mare parte a istoriei omenirii, atât de nedreaptă și discriminatorie, n-ar fi fost nevoie de nici o mișcare feministă. Mișcare despre care, mai nou, unii au ajuns să spună că este ,,o mare mizerie”.
Pe scara istoriei, acești 100-150 de relativă normalitate privind statutul femeii reprezintă o clipă. Avem norocul să trăim clipa aceasta, dar trebuie să știm și ce a fost până acum și că, dacă nu avem grijă, totul poate dispărea în următoarea clipită a istoriei. Dacă închidem ochii și nu vrem să vedem ce se întâmplă în jurul nostru, s-ar putea ca atunci când îi deschidem să nu mai fi rămas decât amintirea acestor drepturi.
Femeile nu pot fi medici, au spus unii. Femeile nu pot fi avocați, au spus alții. Nu pot fi profesori universitari, cercetători, polițiști, aviatori, cadre militare…și orice le-a mai trecut unora prin minte. Numai că femeile au dovedit că pot fi orice vor ele, orice li se potrivește și își doresc.
Femeile nu pot fi președinți, am auzit mai nou. Nu e mare diferență față de afirmațiile anterioare, numai că aceasta e făcută în zilele noastre, iar celelalte acum 150 de ani. Adică atunci când femeile aveau statutul copiilor sau al deficienților mintal, când nu puteau studia, profesa, deține proprietăți, când erau bune numai să stea la cratiță și să facă copii. Iar periodic trebuia să fie bătute, ca nu uite că sunt inferioare. Dacă vrem să ne întorcem acolo, atunci să ne acoperim urechile, ochii, mintea și să lăsăm lucrurile să se întâmple. Dar dacă nu, ar trebui să ne pună pe gânduri ceea ce se întâmplă. Și nu numai la noi, ci și la democrații, teoretic, ,,mai solide”, cum ar fi Statele Unite, unde lideri de opinie și oameni aflați în cele mai înalte funcții publice emit opinii ce discriminează în mod evident femeile.
Dacă vă gândiți, cumva, că noi, în zilele noastre, nu putem reveni la statutul femeilor de acum 150 de ani, uitați-vă, vă rog, la statutul femeii din alte țări, cum ar fi Iran sau Afganistan, unde femeile sunt închise sau chiar omorâte pentru că nu au purtat ,,hijabul”, nu pot călători singure, fetele nu sunt lăsate să meargă la școală sau nu au acces decât la anumite profesii, iar violența fizică și mutilarea sexuală sunt la ordinea zilei. Și, nu, nu e vorba numai de religie. Este vorba despre orice societate în care ajung în poziții decizionale oameni cu idei ce nu au nici o legătură cu bunul-simț, logica și dreapta-măsură, idei ce devin până la urmă legi și reguli la care trebuie să ne supunem cu toții.
De 8 Martie, aș zice că cel mai frumos cadou pe care ni-l pot face bărbații, în orice calitate ar fi ei – parteneri de viață, fii, colegi, prieteni, oameni de stat – este să ne considere egalul lor. Suntem diferiți, firește, însă suntem egali și ne completăm reciproc, în toate aspectele existenței, fiecare aducând ceva valoros în ecuația vieții. Și, dacă în această ecuație mai adăugăm și un pic de iubire, toleranță și respect pentru toți semenii nostri, sigur găsim soluția fericirii!
