În istoria artei contemporane, puțini au reușit să creeze o descendență artistică atât de profundă și, în același timp, atât de specifică precum familia Țipoia. Tată și fiu, Alexandru și George Țipoia reprezintă două axe fundamentale ale esteticii vizuale. Ei sunt legați printr-un fir invizibil de rigoare, eleganță și o căutare neîncetată a sacrului și a formei pure.
Alexandru Țipoia este poate prea puțin cunoscut în România din cauza regimului comunist care a înăbușit promovarea artiștilor care nu se aliniau politicii de partid. Totuși, în ciuda vremurilor trăite rămâne unul dintre mari artiști plastici format la școala marilor pictori interbelici, alături de Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Iosif Iser etc. El a reușit să supraviețuiască izolării impuse de regimul comunist prin retragerea într-un univers interior guvernat de muzică și geometrie.
Continuând moștenirea tatălui său, George Tzipoia a reușit performanța rară de a-și construi un drum artistic propriu, fără a trăda valorile familiei. Stabilit în Elveția din 1982, el a devenit un susținător al spiritului românesc în spațiul occidental, păstrând o legătură profundă cu originile sale.
Casa Memorială „Pictor Alexandru Țipoia”
Pentru a descoperi subtilitatea relației celor doi artiști, dar și pentru a trăi o pagină de istorie, trebuie să pășești cu sufletul deschis într-un spațiu inițiatic care te rupe de cotidianul agitat al Bucureștilor. Este acel loc din București care nu se vizitează uitându-ne la ceas, este Casa Memorială „Pictor Alexandru Țipoia”, o adevărată „dinastie a spiritului” protejată cu o dăruire rar întâlnită de către fiul artistului, pictorul George Tzipoia, și de către soția sa, arhitecta Victoria Gloria Tzipoia.
Trecând pragul casei de pe strada Lt. Aviator Gheorghe Caranda, ești întâmpinat nu de ghizi impersonali, ci de însăși memoria vie a locului, George Tzipoia, care devine puntea de legătură între prezent și universul tatălui său. Alături de el, doamna Victoria Gloria Tzipoia aduce rigoarea și sensibilitatea propriei profesii, reușind discret să-l tempereze pe George Tzipoia în dezamăgirea provocată de statul român în încercarea acestuia de a dona întreaga avere materială, artistică și spirituală, României.
Această durere este adâncă în sufletul familiei Tzipoia. Deși familia a dorit să ofere acest tezaur statului român, birocrația și indiferența instituțională au transformat această generozitate într-o luptă de peste trei decenii.
Nepăsarea și incompetența autorităților
Încă din anii ’90, după dispariția maestrului Alexandru Țipoia, fiul său, George Tzipoia, a încercat să doneze întreaga colecție (sute de tablouri, desene, obiecte de patrimoniu) și imobilul către Primăria Capitalei sau către Ministerul Culturii.
Lucrurile au ajuns destul de departe. Au existau proiecte de hotărâre și evaluări ale patrimoniului, dar procesul a fost blocat în repetate rânduri de „ițele” birocratice și de o lipsă cronică de asumare din partea oficialilor, de fapt a politicienilor aflați la putere. Pentru că trebuie să recunoaștem din păcate că avem o clasă politică nu doar nepregătită profesional, ci lipsită total de o viziune pe termen lung pentru păstrarea vie a valorilor, a istoriei și a artei românești. Chiar și criticul de artă Pavel Șușară, unul dintre cei mai fervenți susținători ai familiei, consideră că refuzul statului de a prelua donația face parte dintr-un fenomen mai larg de ignorare a valorilor autentice.
George și Victoria Tzipoia nu au cerut bani, ci doar garanția că spațiul va rămâne un muzeu permanent, sub numele artistului.
România pierde mult pe mâna politicienilor incompetenți, ceea ce este și mai grav este că pierde și atunci când asemenea valori inestimabile pentru patrimoniul românesc sunt oferite cu titlu gratuit.
Ce va face actualul ministru al Culturii?
Ar fi de dorit ca actualul ministru al Culturii, Demeter András István, să inițieze hotărârea de guvern prin care această avere culturală să intre în patrimoniul statului român. Totuși, se pare că nici la el nu există prea mare speranță având în vedere că la audiența cerută nu au fost primiți. Chiar numai există interes pentru cultura românească, domnule Demeter?
Așa cum vă spuneam, după mai bine de 30 de ani de încercări eșuate de a face din acest loc un muzeu public, familia a luat decizia de a nu lăsa moștenirea să se piardă. În loc să mai aștepte un răspuns de la stat, soții Tzipoia au înființat Fundația Țipoia & Tzipoia și au inaugurat pe cont propriu Casa Memorială în noiembrie 2019.
Astăzi, muzeul funcționează ca o instituție de cultură privată (poate chiar singura Casa Memorială în regim privat) susținută exclusiv prin eforturile și resursele familiei, oferind publicului acces la o operă pe care statul român, prin reprezentanții săi, a ignorat-o timp de un sfert de secol.
