„Dacă ordinea și punctualitatea serviciului de gardă contribuie mult la siguranța și liniștea locuitorilor acestei capitale, marea securitate de care se bucură ei este, în nu mai mică măsură, rodul cercetărilor neobosite ale inspectorilor de poliție…” (comisarul de poliție Lemaire, Grand Chatelet, Paris, anul 1770)
În anii 1600 în Paris, nu se putea vorbi de o adevărată poliție. Stârpirea banditismului și prevenirea revoltelor populare s-au numărat însă printre preocupările de prim rang ale regilor francezi. Mărturii satu nenumăratele ordonanțe regale, ce aveau ca scop o mai bună organizare a luptei împotriva infracționalității. Despre Paris, până-n vremea primilor regi din dinastia de Bourbon, nu se putea spune că era un loc prea sigur. De exemplu, doar într-o singură zi, pe 6 iunie 1644, s-au comis 14 omoruri.
Bande de tâlhari își făceau de cap, terorizând localnicii, iar corpurile de gardă și milițiile burgheze, instituții vechi de secole, nu le mai făceau față. Drojdia societății pariziene își ducea traiul în curțile miracolelor, 12 la număr, cartiere rău-famate, cum ar fi Rue du Temple, Rue Saint Jean sau Rue de la Jussienne, unde mâna Justiției nu ajungea. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, autoritățile au luat măsuri energice, grăbite de o crimă oribilă. Pe 24 august 1665, un ofițer de poliție criminală, Jacques Tardieu, și soția sa au fost asasinați în propria locuință, de către doi hoți.
A luat ființă locotenența generală de poliție
La scurt timp, prin edictul regelui Ludovic al XIV-lea, a luat ființă locotenența generală de poliție. S-a dovedit că a fost una dintre cele mai puternice magistraturi ale regatului. Astfel, forțele de ordine au fost modernizate, reorganizate și unificate, prin energia și hotărârea primului locotenent general de poliție, Nicolas de La Reynie, unul dintre cei mai capabili magistrați francezi. La Reynie a condus poliția timp de trei decenii, ducând un război nemilos cu tâlharii din curțile miracolelor. Rezultatul: mii de nelegiuiți au fost însemnați cu fierul roșu și trimiși la galere.
Același magistrat, printre alte reforme, a înființat corpul comisarilor de poliție și a amplasat felinare pe străzile Parisului. În vremea sa, nu mai puțin de 3.000 de felinare luminau nopțile parizienilor, făcându-i pe aceștia să se simtă în siguranță. De altfel, la 1673, doamna de Sevigne scria: „…Și ne-am întors cu voie bună, la lumina felinarelor și fără teamă de hoți”. Iluminatul public se îmbunătățește constant sub următorii locotenenți generali de poliție. Antoine de Sartine, șeful poliției între anii 1759 și 1774, înlocuiește felinarele cu reverbere, lămpi prevăzute cu oglinzi din aramă argintată mată, ce luminau foarte puternic, făcându-l pe scriitorul Louis-Sebastien Mercier să noteze, în 1782: „….străzile Parisului sunt la fel de sigure noaptea ca și ziua, deși se mai întâmplă câte un necaz”.
Grand Chatelet, sediul de temut al poliției
Sediul locotenentului general și al comisarilor de poliție era în sumbrul castel Grand Chatelet, pe malul drept al Senei, un loc temut de parizieni, ce adăpostea și oribile carcere subterane, adevărate gropi insalubre, în formă de puț sau de con răsturnat, colcăind de șerpi și de șobolani. Locotenența generală de poliție avea competențe largi: ordinea și liniștea publică, moravurile, alimentarea cu apă, lupta împotriva incendiilor, iluminatul stradal, starea drumurilor, curățenia orașului, etalonarea măsurilor și greutăților, statutele corporațiilor și sănătatea publică.
Locotenența generală de poliție se întărește după 1747
Apoi, după 1747, controlul hanurilor și hotelurilor, dar și supravegherea străinilor au întărit atribuțiile șefului poliției. La început, locotenentul general de poliție avea în subordine 48 de comisari și 800 de călăreți și pedestrași, apoi, câteva decenii mai târziu, efectivele poliției au fost mărite cu 40 de inspectori. Polițiștii erau ajutați, în munca lor, de nenumărați informatori.
„Inspectorii de poliție din serviciul de siguranță patrulează noaptea pe străzile Parisului. Aceste patrule se fac iarna de două ori pe săptămână, iar vara, numai o dată. Patrulele, alcătuite dintr-un inspector și 15-20 din subordinea lui, încep de obicei la 10 seara, când este mai puțină lume pe străzi, și se termină la ora trei dimineața. Inspectorul merge pe jos; oamenii lui, care nu poartă veșminte bătătoare la ochi, merg răsfirați, ca să nu atragă atenția prin număr”, notează comisarul Lemaire la 1770, într-un raport oficial, despre modul de acțiune al polițiștilor. Conform profesorului Jean Delumeau, poliția pariziană, în 1788, număra peste 3.000 de oameni. Același Lemaire, aducând un elogiu eficienței polițiștilor, mai spune că: „…de 30 de ani încoace, n-a existat în capitală nicio bandă de criminali a căror cârdășie să poată aduce atingere liniștii publice”.
Locotenența generală de poliție a fost desființată în timpul Revoluției Franceze, ultimul ocupant al funcției, Louis de Crosne, din nefericire, fiind ghilotinat în 1794. (Cătălin Eftene)
Bibliografie. Liniștiți și ocrotiți. Sentimentul de securitate în Occidentul de altădată, Jean Delumeau, Editura Polirom, 2005
