Cu începere din secolul al XVI-lea, bogaţiile fabuloase ale Americii spaniole au atras, ca un magnet, în insulele Mării Caraibilor, cunoscute sub numele de Indiile de Vest, numeroşi aventurieri şi piraţi. Printre cei mai celebri dintre aceştia se numără faimosul şi temutul Henry Morgan, care a navigat şi a jefuit ani buni sub soarele fierbinte al Antilelor
Informaţiile despre originea lui Henry Morgan, născut în anul 1635, sunt destul de sărăcăcioase. A fost fiul unui fermier galez, din Glamorganshire, deşi, în timpul vieţii sale, a circulat o poveste conform căreia a fost răpit de mic din Bristol şi vândut în insula Barbados ca servitor. Sau, după o altă variantă, fusese vândut chiar de către proprii părinţi din cauza sărăciei, pentru a fi folosit la munci în Barbados.
Henry Morgan se alătură bucanierilor din Jamaica
Istorie plăsmuită, cum s-a dovedit, căci Morgan a intentat proces de calomnie editorului care a pus povestea în circulaţie. A câştigat procesul, a primit 200 de lire şi scuze publice. În condiţii neclare, la vârsta de 20 de ani, ajunge în Caraibe cu o flotă de război engleză, probabil mânat de simţul aventurii. Ajuns în Antile, viitorul pirat se alătură bucanierilor din Jamaica, insulă cucerită de la spanioli. Bucanierii fuseseră, iniţial, vînători de cornute sălbatice, a căror carne uscată şi sărată o vindeau corăbiilor în trecere prin insule. Cu timpul, au devenit piraţi.
Scriitorul britanic William Clark Russel le face o descriere interesantă în romanul său Viaţa lui William Dampier: „Oamenii aceştia purtau cămăşi şi pantaloni din pânză aspră, pe care le înmuiau în sângele animalelor tăiate de ei. Aveau tichii rotunde şi se încingeau cu curele de piele neprelucrată, în care-şi vârau săbiile şi cuţitele. Se înarmau, de asemenea, cu flinte care trăgeau două gloanţe în greutate de două uncii fiecare. Locurile unde-şi uscau şi sărau carnea se numeau boucan, ceea ce a făcut ca mai târziu să fie botezaţi bucanieri…”.
Morgan a luat parte, la început, la câteva expediţii pe lângă coasta Hondurasului, una dintre acestea soldându-se cu prădarea şi incendirea Granadei. Curajos şi strateg iscusit, a fost remarcat rapid, iar în campania de cucerire a insulei Curacao, organizată sub auspiciile guvernatorului Jamaicăi, sir Thomas Modyford, i s-a încredinţat, prima dată, comanda unei nave. După ce căpitanul Edward Mansfield, comandantul expediţiei, a fost prins şi spânzurat, Henry Morgan a devenit şeful flotei de pradă.
Acțiuni îndrăznețe, cuceriri de orașe, prăzi colosale
Noul „amiral” a pus cap compas în direcţia Cubei, unde neînfricaţii piraţi au jefuit oraşul Puerto Principe, aflat la o distanţă respectabilă de coastă, ai cărui locuitori nu mai fuseseră călcaţi de piraţi niciodată. După acestă acţiune îndrăzneaţă, temerarul corsar a atacat prin surprindere şi a cucerit oraşul fortificat Porto Bello. Garnizoana unuia dintre forturi, sub comanda personală a guvernatorului spaniol a opus o rezistenţă îndârjită. Englezii au construit mai multe scări late de lemn, care au fost purtate şi sprijinite de ziduri de preoţi şi călugăriţe, feţele bisericeşti fiind silite de Morgan să facă aşa ceva. Dar mulţi dintre oamenii Bisericii au căzut sub gloanţele asediaţilor disperaţi. Acţiunea a dat rezultate, căci spaniolii au fost covârşiţi, guvernatorul căzând în luptă. Bucanierii au pustiit oraşul, întorcându-se la corăbii cu prăzi colosale.
Chiar dacă acţiunile lui Morgan provocau nemulţumiri la nivel oficial, putând izbucni oricând un război între Spania şi Anglia, prăzile enorme au îmblânzit întotdeauna scrupulele autorităţilor engleze, care considerau că îndrăzneţul bucanier depăşeşte instrucţiunile date. Astfel, Henry Morgan şi-a continuat nestingherit „cariera” de corsar, sub oblăduirea oficialilor britanici. A urmat jefuirea bogatului oraş Maracaibo, cu un întreg şir de torturi, tâlhării şi alte silnicii, cum s-a întâmplat şi la celelalte lovituri. Locuitorii spanioli erau torturaţi fără milă, cu cazne de neimaginat, pentru a spune unde îţi ascundeau averile.
Pirații conduși de Henry Morgana cuceresc orașul Panama
Cea mai spectaculoasă acţiune a bucanierilor conduşi de Morgan a fost, de departe, cucerirea şi prădarea oraşului Panama. În fruntea a 1.800 de oameni, corsarul galez a străbătut jungla tropicală, într-un marş dificil, cu rezervele de mâncare împuţinându-se vâzând cu ochii. Epuizaţi, dar dornici de luptă, la indicaţiile lui Morgan, piraţii au atacat oraşul într-un loc neaşteptat, aşa că, după câteva ore, Panama era în mâinile englezilor. Spaniolii încercaseră o stratagemă, stârnind o turmă mare de tauri spre atacatori, dar animalele, intrate în panică, s-au întors spre cavaleriştii spanioli, năruind speranţele asediaţilor de a scăpa de sângeroşii piraţi. La întoarcerea în Jamaica, bucanierul galez a fost primit în triumf.
Totuşi, cucerirea oraşului Panama a determinat un protest viguros al Madridului pe lângă regele englez Carol al II-lea Stuart. Astfel, Morgan, în calitate de prizonier, a fost dus în Anglia, unde i se pregătise un proces pentru piraterie. Numai că, nimeni n-a avut curajul să-l condamne pe celebrul corsar, adulat de popor. Mai mult, regele l-a înnobilat cu titlul de cavaler şi l-a făcut viceguvernator al Jamaicăi. Pentru că autorităţile au ordonat stârpirea actelor de piraterie comise de bucanieri, Morgan s-a achitat cu loialitate de atribuţiile de poliţist, urmărindu-i cu tenacitate şi fără milă pe foştii companioni de jafuri. Sir Henry Morgan, devenit unul dintre stâlpii comunităţii insulare, a murit în patul său, la 1688, fiind înmormântat cu onoruri în biserica Sfânta Ecaterina din Port Royal, capitala insulei Jamaica. (adaptare după Istoria pirateriei, de Philip Gosse, Editura Politică, Bucureşti, 1975)
