Module și modulații în structura anului școlar 2023-2024
Cum ne apropiem cu pași repezi de începerea noului an școlar, m-am gândit că nu ar strica să fac o suprapunere a sărbătorilor legale cu ciuntirea învățământului în cât mai multe bucățele…numite generic modul.
Da, am o vârstă și știu cum era săptămâna de lucru de șase zile…și mai știu că tindem să îmbrățișăm conceptul condensării săptămânii de lucru în patru zile.
Cu toate acestea, să revenim la subiectul nostru. Am analizat propunerile făcute de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (după cum știți, fiecare inspectorat județean poate alege săptămânile de vacanță într-un interval dat).
Primul modul: 11 septembrie – 27 octombrie 2023
Pe 11 septembrie va bate primul clopoțel. Urmează șapte săptămâni de școală, timp suficient să se găsească locurile în bănci, să se distribuie manualele, să se creioneze un orar, care mai apoi să se modifice de câteva ori (vă sună cunoscut?) și să nu uităm de implicarea părinților, care după prima ședință vor asigura bunul mers logistic al clasei, nu?!
Dar să nu uităm de sportul național… nu facem și noi o punte între Ziua Internațională a Educației, care pică joi și sfârșitul de săptămână? Cine mai are chef de școală vinerea…
În sfârșit, vine vacanța!
Uff, greu de tot, bine că vine prima vacanță de o săptămână, începând cu 28 octombrie și ne ține ocupați până pe 5 noiembrie 2023!
Al doilea modul?
Teoretic, începând cu 6 noiembrie și până la Crăciun, elevii urmează programele școlare cu dârzenie și seriozitate, zic…Dar nu vă speriați, că modulul doi e rupt în două…Trei săptămâni de școală și hop patru zile de vacanță (și liber pentru părinți de Sfântul Andrei și Ziua Națională…) Hai, că în douăzeci și ceva de zile nu ați uitat cum e în vacanță, nu? Mai urmează încă trei săptămâni și gata, să nu ne stresăm prea tare că nu face bine la…educație!
Gata cu pălăvrăgeala, puneți mâna pe carte că altfel…Puțin greuț șapte săptămâni și vine Crăciunul… Acum e momentul în care fiecare profesor trage tare să predea și să asculte (mă scuzați, am vrut să spun să dea teste peste teste, să se acopere cu numărul de note obligatorii pe fiecare modul…). Stresați și profesorii… vin alegerile, se mai schimbă ierarhii, directori etc.
Când crivățul cu iarna…
Da, pe timpul lui Eminescu bătea crivățul… acum e încălzire globală… Iată-ne ajunși pe 23 decembrie, când toată lumea ia o binemeritată pauză, până de Sfântul Ion (aici au nimerit-o măcar). E o perioadă propice pentru a ne tonifia musculatura… facem sumo, aruncarea cu privirea și exerciții de dexteritate, toate prin magazinele aglomerate de Sărbători, așa cum se cuvine la români!
Modulul trei
Acesta e unul scurt, de reveneală… că de, pică greu mâncarea tradițională de Crăciun, de Anul Nou și de Sfântul Ion… avem doar șase săptămâni de școală. O dăm cu ciorbă acră și ne punem pe picioare într-o lună și jumătate.
Al patrulea modul – cineva are ceva cu noi…
Dezastru, vin nouă săptămâni de școală!
Da, acest modul are nouă săptămâni pline de informații și lucruri interesante, pe care elevii le vor acumula cu voioșie sau cu …astenie (că de, e primăvară).
Așadar, de luni, 26 februarie până pe 26 aprilie toată lumea e cu burta pe carte!
Floriile și Paștele
Da, un lucru bun să legi vacanța de două dintre cele mai importante sărbători: Floriile, care sunt pe 28 aprilie 2024 și Sărbătorile Pascale, care încep pe 5 mai.
Sunt 11 zile de vacanță binemeritată, în care cei mai mulți vor fi atrași de locurile natale și de tradițiile încă prezente în cele mai multe zone din țară.
Ultimul modul, al cincilea
Elevii se întorc în bănci pe 8 mai, cu gândul întristat că ziua de 1 iunie pică într-o sâmbătă. Dar măcar acest modul nu are decât șase săptămâni (și trei zile, dar acelea sunt pentru recuperarea de după sărbători).
Sfârșitul școlii, pentru marea majoritate, este pe 21 iunie 2024. Pentru cei mai stresați, respectiv elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională, școala se încheie pe 14 iunie 2024, iar liceenii care se pregătesc de Bacalaureat vor termina pe 7 iunie 2024.
Vi se pare mult, vi se pare puțin?
Am omis intenționat, pentru a lăsa la final… Teoretic, sunt 36 de săptămâni de școală, din care trebuie să scădem ziua de 5 octombrie, apoi 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, ambele fiind joi, ne putem aștepta să se facă punte, situație în care vor deveni patru zile libere. Dar ce-mi sare în ochi, în 2024 avem două zile de vineri când toată lumea va sărbători pe…toată lumea: 1 și 8 martie!
Așadar, rămân 35 săptămâni de școală? Nu, nicidecum, ce e mult, strică… mai avem Săptămâna Verde și, bineînțeles, Săptămâna Altfel!
Eu parcă văd altfel lucrurile acum…
Citește și: ÎNTRE PIZMĂ ŞI BLESTEME