Transpunerea literaturii profunde pe ecran rămâne o provocare extrem de dificilă, câtă vreme textul lasă libertatea cititorului de a opera cu propriile proiecții, de a-și construi atmosfera interioară, în timp ce filmul oferă o experiență vizuală limitată, o singură perspectivă asupra aspectului fizic, gândurilor și sentimentelor unui personaj.
Cărțile lui Gabriel Garcia Márquez fac parte din categoria celor greu de tradus în limbajul dinamic al filmului, care are nevoie, cel mai adesea, de acțiune constantă. Romanul „Un veac de singurătate” utilizează un fir narativ care se împletește prin utilizarea unei structuri temporale ciclice; numele personajelor, întâmplările din satul fictiv Macondo și cele din destinul familiei Buendia se repetă, iar realitatea și fantasticul fuzionează captivant.
Un veac de singurătate – două serii, 16 episoade
Cu toate acestea, nu știu dacă am așteptat mai mult apariția unei noi serii a vreunui film, așa cum m-am bucurat de continuarea ecranizării romanului „Un veac de singurătate”. Prima serie a fost garanția adaptării izbutite a uneia dintre cele mai citite din lume, deși nici romanul și nici cele două serii cinematografice, fiecare a câte opt episoade, nu sunt facil de parcurs.
Producția cinematografică reușește să transfere în imagini, până la detaliu, lumea satului Macondo, pe parcursul a o sută de ani, o lume între real și fantastic, explorând teme fundamentale ale condiției umane, precum nemurirea, singurătatea profundă, ciclicitatea timpului sau incestul, în strânsă legătură cu destinul tragic al familiei Buendia, cele șapte generații fiind conectate prin fantezii, obsesii, speranțe și aspirații comune.
Reprezentanții platformei de streaming „Netflix“ susțin că serialul regizat de Laura Mora şi Alex García López reprezintă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte audiovizuale din istoria Americii Latine, fiind filmat în întregime în Columbia, cu sprijinul familiei laureatului Nobelului literar.
10.000 de candidați pentru rolurile principale
Personajele Jose Arcadio (fondatorul locului, ajuns, într-un final, nebun), colonelul Aureliano (erou al Războiului Civil), Ursula (mama în jurul căreia gravitează totul), Pilar Ternera (ghicitoarea), pătimașele Amaranta și Rebeca sunt desprinse parcă din lumea proiectată în roman. Explicația vine de la reprezentanții platformei de streaming care au făcut cunoscut faptul că, pentru adaptarea cinematografică a romanului lui Gabriel Garcia, 97% din distribuție a fost formată din actorie de origine columbiană, iar procesul de selecție s-a bazat pe un casting deschis, amplu și național.
Echipa de casting a căutat actori în peste 40 de orașe și regiuni din Columbia, la care au participat peste 10.000 de candidați pentru principalele roluri. Doar aproximativ 30% din distribuția aleasă provine din rândul actorilor profesioniști, restul fiind descoperiți în urma căutărilor extinse. Pe lângă rolurile principale, au fost selecționați și 20.000 de figuranți din regiune pentru a reda autenticitatea satului Macondo.
În timpul vieții, Márquez a refuzat propunerile de ecranizare
În articolul „De la carte la ecran: misiune imposibilă“, publicat în nr. 8/2025 al revistei „România literară“, criticul de film Dana Duma susține că „tentaţia de a folosi notorietatea Veacului de singurătate în cinema, de a realiza o (co)producţie internaţională uriaşă, cu mari vedete, a apărut şi pe timpul vieţii scritorului, dar acesta a refuzat în mod constant propunerile. Gabriel Garcia Márquez obişnuia să spună că transferul din limbajul literar în cel cinematografic e imposibil în acest caz şi că trebuie să lăsăm cititorului libertatea de a proiecta lumea din Macondo în propria sa imaginaţie. Totuşi, glumea cu urmaşii lui, sugerându-le că după moartea lui ar putea încerca să facă aşa ceva“.
Această prima ecranizare oficială a celebrului roman scris de laureatul Nobel, Gabriel García Márquez, reprezintă o realizare vizuală impresionantă, fiind apreciată cu o cotă de 8.3 din 10 pe IMDb, care merită văzută fie și numai pentru analiza individuală a oricărui pasionat, cititor și cinefil.

Citește și: Diferențe frapante între operele unor autori celebri și viețile pe care le-au trăit
