„Sindromul Veblen” – noul Covid

SickNews: Apocalipsa. După virusul ucigaş numit Covid, o nouă molimă ameninţă planeta: sindromul Veblen.

Bacteria care afectează creierul

Numele acestei „bacterii ucigaşe” a fost preluat chiar de la cel care a descoperit-o, Thorstein Veblen, de profesie economist. Este vorba de o „bacterie” comportamentală greu de tratat. El a demonstrat ştiinţific că familia, pe măsură ce are venituri mai mari, îşi schimbă comportamentul de consumator. Aceasta tinde să câştige din ce în ce mai mult pentru a consuma din ce în ce mai scump.

Boala consumatoristă face ca individul să înlocuiască verbul a fi  cu verbul a avea. A fi sănătos, vesel, sociabil, bucuros, empatic nu mai e la modă. Acum trebuie să ai.

Mult, mai mult, şi mai mult

O garsonieră e bună ? Nu, vrei un apartament, o casă, o vilă, un palat.

O bicicletă e suficient? Exclus! Vrei un motor, o maşină mică, mijlocie, mare, exagerat de mare. Plus încă una pentru soţie.

Soţie? Da, o soţie de 20 de ani când tu ai 30. O altă soţie de 20 de ani când tu ai 50. Şi încă o soţie de 20 de ani când tu ai 70.

Pentru cei atinşi de „bacteria ucigaşă”, soţia este considerată „un bun”. El se exprimă în termeni economici de genul „am cu ce, băi, am cu ce!”.

Bani mai mulţi înseamnă muncă mai multă (dacă e cinstită) sau riscuri mai mari(dacă furi).

Banii mai înseamnă „prieteni” mulţi când ai, singurătate când n-ai.

Fenomenul pandemic face ca tot timpul să te compari cu cel de lângă tine. Dar nu o faci într-un mod paşnic, ci agresiv, etalându-ţi ostentativ „bunăstarea”.

Îţi petreci Paştele ori Crăciunul în Dubaiul islamic, să se ştie cine eşti tu. Vii acasă şi mergi la biserică, dar nu ca să te rogi. Trebuie să defilezi cu noua achiziţie pe patru roţi pentru a arăta că ai. După care repeţi procedeul la locul de muncă, la prieteni. Şi toate acestea, neapărat, trebuie postate pe reţelele de socializare.

„Creşterea care sărăceşte”

Globalizarea consumatorismului va stoarce de resurse planeta lăsând copiii şi nepoţii noştri să se descurce cu ce le mai rămâne. Dar ce ne pasă de copii şi nepoţi când noi, lacomi și egoişti, trebuie să avem, să avem…

Şi oamenii simpli, infestaţi de sindrom, cer tot timpul bani mai mulţi, salarii mai mari. Ies în stradă orbiţi de verbul a avea. Ei n-au cerut niciodată să trăiască mai bine ori să le crească puterea de cumpărare. Nu s-au întrebat ce este de fapt fericirea. Nu i-a interesat educaţia ca sursă de împlinire. Cât priveşte autorealizarea…  Pentru ei importantă este doar cantitatea de bani. Cât mai mulţi bani. N-au auzit de lucrarea „Creşterea care sărăceşte” a eminentului profesor universitar Constantin Popescu.

Veblen nu are nici o vină, a făcut doar o constatare. În schimb noi, disperaţi pentru a avea, ne vindem munca, timpul personal, dragostea părintească, libertatea. Devenim cu bună ştiinţă plătitori pe viaţă ai datoriilor personale ori naţionale, susţinând astfel cea mai modernă formă de sclavagism.