Sick-news: Lumea se schimbă şi fiecare ţară dă din coate pentru a-şi face loc la masa negocierilor, mai puţin noi. Depăşiţi de istorie şi rămaşi cu mintea într-un ev mediu tehnologizat, priorităţile noastre sunt luptele intestine şi o perpetuă campanie electorală.
În urmă cu şase luni
Vă mai aduceţi aminte cum arăta România în urmă cu jumătate de an?
Concedii, vacanţe, chiar linişte după simulacrul de alegeri suprapuse (locale/euro- parlamentare) „organizate” de combinatorii PSD/PNL, promisiuni de salarii şi pensii (din împrumuturi, bineînţeles), investiţii în autostrăzi (din PNNR, bineînţeles) şi nelipsita căpătuială („prin noi înşine”, bineînţeles) a iubiţilor noştri conducători. Totuşi, era linişte şi (bineînţeles) mult trâmbiţata stabilitate.
Ar fi urmat nişte alegeri prezidenţiale şi parlamentare, în septembrie, dar…vai! Orgoliile a doi nătărăi – aliaţi în prostie – au dat pe dinafară şi a început o luptă oarbă de demolare reciprocă. O alianţă împotriva naturii impusă de preşedintele trădător (n-am găsit altă rimă la „călător”) s-a transformat, brusc, într-un război la baionetă. Ţara părea ruptă în două, singura ţintă fiind scoaterea din turul doi a adversarului. Ceilalţi competitori aproape că nu mai contau.
Competitorii
Oferta electorală a partidelor era cât de cât echilibrată. Socialişti, liberali, neo-marxişti, suveranişti, toţi şi-au scos în faţă conducătorii în urma unui adevărat concurs al lipsei de cultură şi al ipocriziei. Subţirei la minte, dar susţinuţi politic.
Singurul lider care făcea notă discordantă ca nivel intelectual a fost interzis, fiind prea deştept şi prea vocal. Un prim exemplu de democraţie dâmboviţeană.
În rândul independenţilor oferta era, dimpotrivă, tentantă. Trei nume cu experienţă diplomatică – intelectuali cu cariere în instituţii internaţionale – acopereau spectrul de centru stânga, centru dreapta şi cel suveranist.
Mâncătorii de rahat
Peisajul electoral nu ar fi fost complet fără mâncătorii de rahat – „tokşoiştii” TV.
Plătiţi pe bani publici ori „donaţii”, aceşti „maeştri” ai manipulării au fost preocupaţi nu de promovarea propriului favorit, ci de dărâmarea adversarilor.
Cu lipsa de bun-simţ binecunoscută, pe ecrane au excelat micii varani CNN, în frunte cu sârguincioasa soţie a soţului ciolaccian pentru dărâmarea lui Geoană, ori celebrul directoraş pseudo-filzof care-i cerea lui Simion să dea în scris că nu s-a întâlnit vreodată cu un spion rus.
Logică de cartier, nu-i aşa? Când te întâlneşti cu cineva, primul lucru pe care-l faci e să-l întrebi dacă nu e spion rus! Iar el, sigur, ţi se va spovedi.
Alte canale, mai puţin afiliate CNN, dar la fel de otrăvite ca reptila varană, au servit cu polonicul cât au putut pentru a-şi împinge de la spate proprii candidaţi, care erau curaţi ca lacrima, în timp ce adversarii erau corupţi, globalişti, putinişti, ne-educaţi, sorosişti, legionari, LGBT-işti, anti-europeni, fascişti – depinde din ce parte priveşti.
Sondajele de opinie cu marjă de eroare plus/minus 3%, curgeau gârlă, deşi 30% dintre cei chestionaţi se abţineau să răspundă, un primitivism barbar se revărsa asupra campaniei şi o singură problemă mai era de rezolvat: cine va fi al doilea după Marcel Ciolacu.
Ruşii, chinezii, yoghinii şi dacii liberi
Orbiţi de propriile staffuri de campanie şi de televiziunile aservite, medievalii noşti candidaţi nu au observat că lumea se schimbă. Venise vremea Tik-tok-ului.
Tik-tok-ul este o platformă de comunicare la dispoziţia tuturor. Este un produs chinezesc, ca şi bateriile maşinilor electice, panourile solare, metalele rare din telefoane ori lenjeria noastră intimă, indiferent de brand.
De Tik-tok se folosesc persoane, grupuri ori entităţi statale (inclusiv Rusia) pentru a-şi promova interesele, precum şi premierul nostru, pentru a ne arăta ce are în loc de creier.
Nu Tik-tok-ul e de vină că fermele de trolli ale ruşilor sunt „mai productive” decât ale noastre, că haterii lor sunt mai supăraţi ca ai noştri, ori că boţii lor sunt mai inteligenţi decât alţii. Este un teren de luptă, un câmp tactic – cum ne place nouă să spunem, un spaţiu cu învingători şi învinşi într-ale manipulării. Nimeni nu ne-a oprit să-l răsturnăm pe Putin de la putere cu boţii noştri.
Şi când ai gratis la dispoziţie un astfel de mijloc de comunicare, de ce să nu se folosească de el şi „yoghinii” noştri „daci liberi”?
Dispute ezoterice
Tik-tok-ul a oferit oportunitatea de a da naştere „salvatorului” României: Călin Georgescu, un erou wagnerian, un „Siegfrid” dac înotând în apa rece, călărind sau practicând sporturi extreme, aproape la fel ca Putin, mai puţin pilotarea unui MIG.
Cum să nu-l priveşti ca pe un erou când oamenii îşi doresc lideri puternici, nu slugi, îşi doresc onoare şi demnitate, nu lingăi cu plecăciuni la „înalta curte”, îşi doresc stabilitate morală, nu stabilitate a prostiei?
Ce să prefere românul simplu, nişte libidinoşi cu burtă, colecţionari de hemoroizi sau un tip care emană forţă, abilitate, putere?
Vi se pare, poate, că mesajele „dacului yoghin” sunt pline de inepţii? Nu, sunt doar nişte licenţe poetice (nici măcar nu sunt toate originale) care ating coarda sensibilă a românului simplu.
Ce e mai ridicol, să te lupţi cu gândacii şi să-ţi „ciufuleşti” nevasta, ca Daea, sau să spui că „tradițiile românești sunt codurile spirituale ale poporului nostru”?
Ce e mai parşiv. Să minţi doi ani că măreşti pensiile şi să-ţi hărţuieşti colegele de partid cu grosolănii marca „macho-man Budăi” sau să susţii morala creştină?
Ce e mai grav, să pui cruce şi bomboană pe colivă bugetului ţării, ca economistul-popă Boloş sau să vorbeşti despre valorificarea resurselor ţării pentru români?
Ce e mai stupid, să susţii că, dacă n-ai scris şi n-ai plagiat, eşti un om „normal” sau să citezi din Pavel Coruţ – autorul preferat al românilor de un anumit nivel cultural dar dornici de o identitate spirituală şi istorică?
Unde sunt bărbaţii de altădată?
Aceasta este întrebarea! Unde sunt bărbaţii de altădată? Dacă la nivel european, cei mai tari „bărbaţi” au ajuns Ursula von der Leyen şi Giorgia Meloni, la noi marii bărbaţi s-au pitit după fusta Elenei Lasconi, strigând în cor: „Ura! Ne-am învins!”
Umili, cu genă de slugi, conducătorii noştri au acceptat încă un experiment social pe seama românilor: anularea unor alegeri prezidenţiale organizate chiar de ei. Încă un exemplu de democraţie dâmboviţeană!
Iar o altă pildă de nesimţire şi sfidare a fost „rămânerea în mandat” a ex-preşedintelui, dar şi a celui care a dus ţara de râpă, premierul covrigar.
Demisia lui Iohannis nu schimbă cu nimic datele problemei. Până când cei vinovaţi de jaful sistematic al ţării nu vor fi judecaţi pentru faptele lor, lucrurile nu se vor linişti.
Nu românii au făcut împrumuturi nesăbuite, nu românii au creat dezechilibre ale pieţei cu măsuri populist-electorale, nu românii au fost beneficiari de favoruri.
Iar dacă unele măsuri vor fi justificate ca fiind decizii politice, acceptarea de a te cocoţa în vârful puterii când ştii că eşti prost este o decizie personală, pentru care trebuie să răspunzi.
Lumea se schimbă, sferele de influenţă se modifică, iar România a fost surprinsă (din nou) cu pantalonii în vine, împiedicându-se în propriul rahat politic.
Citeste și: Profesii uitate
