Avem un popor minunat. Se minunează de ani de zile cât de prost a votat ultima oară. Şi la fiecare 4 ani mai vine „o ultimă oară” şi mai votează o dată.
Mişeii
Gaşca de mafioţi care a pus mâna pe ţară exultă. Mai prăduiesc 4 ani în varii combinaţii „politice”. Şi aplică neabătut dictonul latin „Divide et impera”. Mişeii care conduc ţara arată cu degetul la salariile „nesimţite” ale magistraţilor. Să şi le fi dat singuri? Sau tot aceşti mişei le-au votat, în speranţa că vor scăpa de puşcărie? Poporul e cu ochii pe magistraţi şi nu văd că mişeii le-au băgat mâna în buzunar. Cu un TVA mai mare.
Mişeii „descoperă”salariile astronomice ale unor sinecuri şi rămân oripilaţi. Teatru ieftin. Tot ei au dat aceste salarii pentru sinecurile lor proprii şi personale.
Doar poporul e speriat, pur şi simplu, că un om poate fi plătit de sute de ori mai bine decât un muritor de rând. Parcă le ziceau mişeii cândva că raportul dintre salariul minim şi cel maxim e de 1 la 13. Iar cel mai mare este cel al preşedintelui.
Poporul vrea dreptate şi nici un slujbaş la stat să nu câştige mai mult ca preşedintele. În timpul ăsta mişeii din fruntea statului sunt cu mâna până la cot în buzunarul cetăţenilor. Fură dublu la facturile de energie, produsă de stat. Statul condus de mişei.
Staţi liniştiţi, mişeii vor rezolva problema salariilor nesimţite dintr-o singură mişcare: vor mări salariul preşedintelui peste cele ale sinecurilor lor.
Mişeii dau tot timpul vina pe „foştii” guvernanţi pentru dezastrul în care este ţara. Dar „foştii” guvernanţi au fost tot ei, mişei de la aceleaşi partide.
Într-o logică simplă, politica unui partid care vrea să guveneze 10 ani nu se schimbă de la o zi la alta. Doar găştile mafiote au politici diferite. Şi, da, gaşca mafiotă Ciucă a fost diferită de gaşca mafiotă Ciolacu şi total diferită de gaşca mafiotă Bolojan. Şi toate trei sunt parte a aceleiaşi alianţe majoritare care căpuşează România.
Smintiţii
Minunat popor.
Ne minunăm câţi smintiţi convieţuiesc liber, alături şi printre noi.
E o minune să treacă o zi fără ca nişte smintiţi să-şi omoare partenerele de viaţă. Fie neveste, fie amante, fie în propria ţară ori aiurea, prin lumea largă, misoginii „prestează”. După care, au mustrări de conştiinţă, îşi ucid şi copiii şi mimează sinuciderea.
Misoginismul este adânc pătruns în tradiţia nostră „creştin”-medievală şi social-patriarhală. Dar, mai ales, reflectă grave afecţiuni de natură psihiatrică. Posibile cauze? Impotenţă intelectuală, fizică, financiară, materială şi, mai ales, complexe de inferioritate. Nişte „duşi cu capul”. Dar, da! Ei au superioritatea forţei unor primate neevoluate!
Cât despre minunea ca în 24 ore să nu avem un accident mortal de circulaţie, asta nu mai există de mult.
Înainte dădeam vina pe lipsa şoselelor ori pe calitatea acestora. Acum avem şosele şi sunt chiar bunicele. Dar tembelismul unor smintiţi nu are margini.
Criminali pe 4 roţi, ori pe două, ucid cu bună ştiinţă..din culpă. Din culpă, din imprudenţă duc paharul cu alcool la gură, din culpă, din imprudenţă prizează droguri, din culpă, din imprudenţă apasă pe pedală, toate din culpă. Preţul unei vieţi? De la 1 la 5 ani, în mod excepţuonal de la 2 la 7.
Iar vinovaţii principali sunt…. Nu, nu sunt aleşii care fac legi proaste.
Vinovat este acest minunat popor mereu surprins, mereu înfiorat, mereu îngrozit, mereu înspăimântat, mereu… mereu…mereu prostit înainte de a ajunge la urne.
Citește și: O ţară ca un ospiciu – episodul 2, sesiunea 1 – Casa morţii
