Sadnews: Limba maternă este un bun cu care ne naştem. În timp, credem că ne aparţine de drept şi începem să ne batem joc de ea. O pocim, voit sau din necunoaştere, trecem nepăsători pe lângă greşeli ori o infestăm cu tot soiul de neologisme.
Tehnologia şi indolenţa ne fac „să simplificăm” textele renunţând la diacritice, la cratime ori inventând prescurtări demne de „cultura Internet”.
Limba maternă este cea care ne defineşte ca popor iar latinitatea ei ne conferă identitatea între alte popoare vecine.
Aşadar, bucuraţi-vă de frumuseţea limbii noastre, limba română, aşa cum este ea, cu diacritice!
Altfel, vom avea o limbă slută, cu multe subînţelesuri, ca în povestea de mai jos.
Poveste fără diacritice
Sunt roman si, ca toti romanii, ma trag din vechii daci. Samanta nobila. Vita nobila. Am supt de la tata cand eram mic si de aceea sunt viguros si am un falnic tel. Stiu asta de la nasu’ mare.
Curtea copilariei mele era plina de pasari: gaini, curcani si o gasca grasa. Eu jucam cu gasca mea baza. La acea vreme tata avea mai multe rate. La banca. Vecinii aveau o curte cu zeci de laturi. Prindeau pitigoi si cotofene.
La o aniversare am primit drept cadou doua paturi. Au venit la tanc. Aveam cu ce ma inveli.
Am sarbatorit la restaurant. Erau fete noi pe masa. Vine ospatarita. Tipa tare. – Ce serviti? Era sa fac un soc. Imi aduce comanda. In farfurie – mamaliga, un tipar si..o sarma. De cupru. Ce cauta in farfurie?
La TV se transmitea un talk-show international. Putin a lipsit sa nu se bata in studio.
Vine nota de plata. Fereasca sfantu’ sa n-ai un sfant la tine.
Deodata intra in restaurant Politia. Organul incepe sa se invarta in fata patronului. Cere bautura. Patronul tremura. Desi e rom, avea fata alba ca varul.
Plec plin de manie. Cand trantesc usa, imi pica o sita de pe acoperis. Ma duc la doctor, un tip cu doua fete. Se uita chioras. Mi-a cazut fisa. Ma aplec si o ridic. Nu-mi da reteta fara fisa medicala.
In parc, un tanc a sarit peste o rama si m-a stropit. Era cu tata Floarea care tinea in brate alt tanc. Asa e, tata nascuse doi copii la 3 ani diferenta. Era maritata cu Vasilica. Intre timp, rama s-a tarat prin iarba, spre rau.
Merg la film. Romanii ii bat, iar si iar, pe turci. De data asta, la Plevna. Bravo lor.
Gata.
Cratime şi diacritice
Dicţionar: roman/român, Samanta/sămânţă, vită/viţă, tata/ţâţă/ţaţa, tel/ţel, nas/naş, gâscă/gaşcă, rate/raţe, laturi/laţuri/lături, baza/bâza, paturi/pături, tanc/ţanc/ţânc, fete/feţe, fata/faţa, tipă/ţipă, soc/şoc, tipar/ţipar, sarma/sârmă, Putin/puţin, sfânt/sfanț, manie/mânie, sită/şiţă, fisă/fişă, ramă/râmă, Vasilica/Vasilică, tarat/târât, rău/râu.
Lista poate continua. Un ultim exemplu: mâţa/mata (de la dumneata), a nu se confunda cu mă-ta. „Mă-ta” are cratimă!!!
Nebănuite sunt sensurile limbii române, fără diacritice şi fără cratimă!!!
În loc de epilog
Limba maternă este un bun cu care ne naştem. În timp, credem că ne aparţine de drept şi începem să ne batem joc de ea. O pocim, voit sau din necunoaştere, trecem nepăsători pe lângă greşeli ori o infestăm cu tot soiul de neologisme.
Dar dacă ar fi „fructul oprit”?
Dacă ne-ar fi interzisă şi ni s-ar impune o altă limbă?
Dacă fraţi de-ai noştri ar fi deportaţi şi forţaţi ca după o generaţie să-şi uite rădăcinile?
Cum ar fi să nu-i poţi spune mamei – mamă, copilului – dragul meu, iubitei – te iubesc şi morţilor noştri – Dumnezeu să-i odihnească?
Sunt lucruri pe care unii le-au trăit iar alţii încă le trăiesc. Iar din durerea lor s-au născut versuri ca un strigăt disperat pentru a apăra „Limba noastră”.
„Limba noastră-i limbă sfântă, /Limba vechilor cazanii, /Care-o plâng şi care-o cântă / Pe la vatra lor ţăranii.” (Limba noastră de Alexei Mateevici).
