Dacă ar fi să definesc anxietatea, aș zice că este o stare continuă de teamă că proiecția mea despre cum ar trebui să se petreacă lucrurile nu se va potrivi cu ce se va întâmpla în realitate. Îmi fac un plan să ajung la o anume oră la o întâlnire și este foarte mare trafic sau pierd autobuzul. Mă aștept ca rezultatul de la test să fie unul bun, dar nu este. Programez o plimbare cu bicicleta și în ziua aceea plouă.
În cazul copiilor, pentru că nivelul de control asupra propriei vieți depinde în foarte mare măsură de ceea ce decid părinții sau profesorii pentru ei, motivele de anxietate pot fi mult mai multe, pentru că probabilitatea ca propriile așteptări să nu se împlinească, ba chiar să nu fie deloc luate în calcul crește foarte mult.
Cu toții, fie adulți, fie copii, în mod natural, prin experiențe repetate, dezvoltăm anumite strategii de a face față anxietății. Cu cât o strategie ne ajută mai eficient, cu atât o vom folosi mai mult.
Dacă mergem însă puțin mai adânc în evaluarea acestor strategii, vom vedea că unele dintre ele sunt constructive și ne ajută, în timp ce altele sunt mai degrabă distructive și ne împiedică.
Strategii care ne ajută în a depăși starea de anxietate
- Să ne concentrăm pe a găsi soluții
- Să vedem partea pozitivă a situației
- Să avem încredere și să căutăm ajutor la cei din jur
- Să folosim metode de relaxare și detensionare
- Să ne fixăm și să urmărim obiective
- Să vedem problemele ca pe oportunități de a învăța și nu ca pe obstacole
Strategii neproductive pentru anxietate:
- Să fim mereu îngrijorați pentru ce se va întâmpla
- Să nu facem nimic pentru a rezolva problema, ci doar să sperăm că ea va dispărea
- Să ne descărcăm furia pe cei din jur
- Să dăm vina pe ceilalți
- Să ne considerăm incapabili să rezolvăm situația.
- Să dezvoltăm adicții (jocuri de calculator, stat în fata televizorului sau alt tip de ecran)
Noi ca părinți avem un rol esențial în formarea și educarea unor abilități, precum și în punerea la îndemâna copiilor noștri a resurselor necesare pentru a face față stresului cronic sau stării de anxietate.
Primul pas în acest demers ar fi să conștientizăm situațiile care provoacă stres, precum și gradul de stres pe care îl experimentează copilul.
Dacă vedem că: se joacă prea mult pe calculator, este demotivat și nu are un interes special pentru ce se întâmplă în jur, este furios și își descarcă furia pe cei din jur, dă vina pe ceilalți, sau dimpotrivă spune că nu este bun de nimic, ar trebui să privim acestea ca pe strategii pe care copilul le-a descoperit pentru a face față uneia sau mai multor situații care îi provoacă anxietate.
Dacă ar fi să facem analogie cu o boală, comportamentele acestea sunt simptomele bolii (copilul face febră) dar nu cauzele acestei boli. Și la fel cum, în cazul bolii, încercăm să combatem cauza mai degrabă decât simptomele, așa ar trebui să fie și în discuția noastră despre anxietate. Ar trebui să descoperim și să tratăm situațiile care provoacă stres pentru a înlătura eficient și pe termen lung comportamentele nedorite.
Sigur că nu vom putea niciodată să eliminăm total stresul din viața noastră sau a copiilor noștri. Ce putem face însă, este să-i înarmăm cu resurse pentru a face față stresului.
Despre resurse de folosit în lupta împotriva anxietății
Dacă copilul nostru are resurse puține pentru a face față anxietății, aceste resurse vor tinde să scadă și mai mult atunci când el încearcă și nu reușește. Dacă de exemplu avem un copil introvertit, care nu știe cum să interacționeze cu un grup de copii, atunci când încearcă și este respins de grup, neîncrederea lui crește și, ca rezultat, copilul se va retrage și mai mult de la alte interacțiuni sociale. Dacă dimpotrivă, copilul este înarmat cu resurse, atunci crește probabilitatea să aibă o experiență pozitivă, pentru că dacă nu îi iese din prima, șansa este să mai încerce odată.
Ca un corolar, resursele puține se pierd, resursele multe se adună.
Care sunt resursele pe care le avem pentru a lupta împotriva stării de anxietate?
Resursele la care copilul apelează pentru a face față anxietății țin de lumea lui interioară, de relațiile cu cei din jurul lui (interpersonale), precum și de mediul exterior.
Lumea interioară:
Resursele care țin de lumea interioară sunt foarte importante, și înseamnă modul în care se vede copilul pe sine, precum și de modul în care vede el lumea înconjurătoare.
Aici resursele copilului cresc atunci când:
- Gândește pozitiv (va vedea mai degrabă partea pozitivă a lucrurilor și va ajunge în mai puțină măsură să evalueze o situație ca fiind stresantă)
- Are stimă de sine (va crede despre el că este capabil să rezolve problema, și va căuta mai degrabă soluții decât să se victimizeze)
Relațiile interpersonale:
Țin de interacțiunea copilului cu familia și cu cei din imediata apropiere. Într-o familie ideală ar trebui:
- Să existe o comunicare pozitivă și eficientă între părinți și copii
- Copilul să simtă sprijin puternic și constant din partea părinților
- Copilul să simtă că își poate exprima liber opiniile și emoțiile
- Orice problemă se discută împreună și i se găsește o rezolvare
- Obiectivele și planurile familiei sunt discutate și negociate împreună
- Există încredere și cooperare între părinți și copii
- Copilul simte că este iubit necondiționat, dar că nu i se acceptă orice comportament necondiționat.
Mediul exterior:
Ține de sentimentul copilului că este protejat, trăiește într-un mediu stabil și sigur, și îi sunt asigurate nevoile.
Dacă de exemplu clasa planifică o excursie în parc cu bicicletele, să ne asigurăm că are și el o bicicletă, dacă prognoza spune că plouă, să ne asigurăm că are o pelerină de ploaie.
Aici trebuie făcută o distincție între nevoi și dorințe, astfel încât copilului să-i fie satisfăcute în mod obligatoriu nevoile și, doar în funcție de oportunitate, dorințele.
Care este o abilitate esențială în controlul stării de anxietate?
Dacă ar fi să ne raportăm la definiția amintită în primul paragraf, ar trebui să ne asigurăm că așteptările copilului în raport cu ceea ce se întâmplă în realitate sunt fie înțelese și acoperite, fie explicate într-un mod pozitiv. Abilitatea care îi dă copilului acea tărie interioară de a se adapta unei situații defavorabile, sau de a găsi soluția care să-l scoată din situație este reziliența. Un copil rezilient va putea să-și creeze în mintea lui o explicație pozitivă atunci când nu reușește, și va fi capabil să răspundă pozitiv oricărei situații, fie ea și nedorită sau dificilă.
Un lucru important de înțeles aici este că nu situația în sine ne provoacă anxietate, ci felul cum interpretăm noi situația.
Eu folosesc în explicațiile despre stres pe care le dau copiilor, un concept în care explic diferența dintre lucrurile care depind de noi și pe care le putem controla, și lucrurile care nu depind de noi, și pe care nu le putem controla. Asta pentru că, atunci când situația în care mă aflu nu îmi este pe plac am două soluții: să schimb dacă pot schimba sau să mă adaptez dacă nu pot schimba. Bineînțeles înțelepciunea ne spune să evităm cea de-a treia alternativă, adică să stăm în situație și să fim copleșiți de ea.
De exemplu:
- Nu putem controla ce spun sau ce fac alții, dar putem controla cum reacționăm noi la ce spun sau ce fac alții.
- Nu putem controla rezultatele, putem controla efortul nostru
- Nu putem controla ce prieteni au alții, dar putem controla ce prieteni avem noi
- Nu putem controla ce gândesc alții, putem controla ce gândim noi
- Nu putem controla acțiunile celorlalți, putem controla comportamentul nostru
- Nu putem controla responsabilitățile noastre, putem controla timpul nostru liber
‘Give your best, leave the rest’
Atunci când copilul înțelege diferența dintre ce poate controla și ce nu poate controla, va înțelege că nu are rost să fie stresat de lucrurile care nu stau în sfera lui de control, ci să încerce să îmbunătățească mai degrabă lucrurile care stau în puterea lui să fie îmbunătățite.
O frază pe care am învățat-o de la un om foarte înțelept, Vikas Malkani, creatorul SoulKids sună așa: ‘Give your best, leave the rest’
Atunci când te asiguri că ai făcut tot ce ai putut mai bine pentru obiectivul tău, lasă rezultatele să vină, și nu fi stresat dacă asta nu se întâmplă, pentru că pur și simplu nu mai depinde de tine. Ce poți face tu atunci când nu reușești, este să evaluezi și să înveți din eșecul tău, apoi să mai încerci odată.
Închei prin a vă îndemna să fiți mereu alături de copiii voștri, și să aveți încredere că veți putea reuși să-i ajutați să țină pasul cu schimbările și provocările pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi. Mai multe aici.
Citește și: DESPRE CUM ALTRUISMUL NE AJUTĂ SĂ NE DESCOPERIM MENIREA
