Etceteration sau chipul nostru subversiv

O nouă expoziție a talentatului artist plastic, Sergiu Roman, și-a făcut loc pe cheiul bătrânei Dâmbovițe, în Foaierul Centrului Cultural al MAI. Lucrările ce dezvăluie o profunzime încântătoare te strecoară subtil în multiversurile artei contemporane, dar cu rădăcini puternice în stiuluri renascentiste și baroce.

Sergiu Roman ne dezvăluie lucrări foarte recente, de această dată de mai mici dimensiuni, dar în care importante sunt detaliile rafinate, subtilitățile, sintezele, polemica implicită. Expoziția intitulată “Etceteration” cuprinde compoziții inspirate de lucrări mai mult sau mai puțin celebre ale Renașterii și Barocului. Apare imediat întrebarea: de ce această nevoie de reinterpretare?

La această întrebare ne-a răspuns Diana Roman, curator al expozției și critic de artă: „Pe scurt se poate spune că, în general, fiecare epocă vine inevitabil cu reinterpretările sale. Există o permanentă nevoie de reactualizare și reformulare a unor teme, prin asta trecutul fiind mereu înglobat, într-o formă sau alta, în prezent. Astfel, lucrările vechi primesc un mesaj nou/diferit și o abordare plastică modernă (în sensul în care fiecare epocă s-a considerat invariabil „modernă” în raport cu cea dinaintea ei).

Dacă portretele Renașterii sunt portrete de dragul portretului, în lucrările lui Sergiu portretul este un pretext pentru un mesaj personal, fie el ironic, nostalgic, naiv-idealist, arhetipal etc. Figura în sine interesează mai puțin sau chiar deloc. Chipul original lasă loc pentru un joc de imagini, pentru geometrisme inspirate din matematica și fizica sec XX, cum ar fi teseractul (cubul în dimensiunea a patra spațială) sau alte inserări, substituiri cu alte chipuri, decupaje, distorsiuni etc. Vorbim aici de o atitudine cel puțin ironică, de un demers subversiv.”

Sergiu Roman evadează spre alte lumi

În viziunea sa, Sergiu Roman, spune despre compozițiile sale că vin ca o dorință de evadare spre alte lumi, alte dimensiuni etc. Mai mult decât atât însă, subversivă este însăși destabilizarea canonului portretului prin sinteza dintre obiectual și non-obiectual, natural și matematic (uneori natural și supranatural), dintre static și dinamic, serios și comic. Această reinterpretare sugerează că lucrările de referință ar fi prea „cuminți”, prea rigide, sau excesiv de „familiare”, și de aici nevoia de a le duce mai departe, a le așeza în alt cadru conceptual, de a le da un nou suflu, o nouă viață. Din acest moment ele sunt susceptibile de a primi valențe comice, absurde, neliniștitoare sau chiar „scandaloase”, „eretice”. Astfel operele de artă ale trecutului sunt și nu sunt finalizate, sunt și nu sunt „închise”, ele evoluează, se reformulează, se reactualizează, într-un proces nesfârșit. Etceteration.”

Citește și: EXPOZIȚIA LA BLOUSE ROUMAINE – GALERIA CALEA VICTORIEI