Când am auzit că primărelul capitalei va candida din nou la înalta foncţiune publică în care n-a făcut mai nimic, am zis: Never!
Never!
Never! – niciodată bucureştenii nu-l vor realege după ce au fost obligaţi să îndure lipsa căldurii, iarna şi lipsa apei calde, vara.
Ca să nu mai vorbim de Cişmigiu, parcul de vis-a-vis de Primărie, care patru ani a arătat precum chica netunsă a primărelului nostru.
Cât despre Sărbătoarea Naşterii Domnului, prăznuită de bucureşteni în stil neo-marxist, ce să mai zic?
Deci, never, never, NeverNicuşor.
Dar, când marea coaliţie liberalo-social-democrată şi-a sabotat candidaţii proprii, am înţeles.
„Cineva”, „cândva”, „undeva”, în cine ştie ce „sufragerie”, a hotărât din nou pentru noi.
Fiind şantajabili şi ocupaţi cu panourile şi diploma de bacalaureat, cei doi distopici concubini politici i-au făcut culoar liber şi, uite-aşa, primărelul nostru „s-a reales”.
„Păpuşarii” invizibili au tras sforile şi şi-au pus jucăria pe post.
„Să fie primit!”, am zis.
Nemer…
Dar cum poţi să scapi, totuşi, de un incompetent?
Simplu, îl promovezi.
Asta dacă nu ţi-l promovează „cineva”, hotărând pentru tine „cândva”, „undeva”, în cine ştie ce „sufragerie”.
Păpuşarii invizibili trag vârtos de sfori.
Aşa ajunge NeverNicuşor candidat la preşedinţie. O nemernicie, să tragi clapa bucureştenilor după atâta tămbălău electoral.
E o nemernicie să-i păcăleşti cu promisiuni, cu referendum, cu tot tacâmul de minciuni politice.
După cum, o mică nemernicie e şi să lupţi împotriva candidatului celor care te-au susţinut la primărie.
Dar, când eşti o simplă „păpuşă”, vina e a celor care trag sforile.
Şi aşa ajungem să vorbim, nu chiar de un Nemernic, ci de un NemerNicuşor. Unul mai mic, mai pricăjit, după chipul şi asemănarea sa.
Oricum, mai prost ca Iohannis nu poate fi nimeni, nici coada de la mătură.
s.a.m.d
Ajuns preşedinte, Nevolnicuşor mimează consultări cu toate partidele. Şi după calcule matematice complicate, între un scrâşnet şi un zâmbet, îl numeşte premier pe Bolojan. Urmează circul: tradiţionala luptă între palate.
Destoinicuşor îşi dă cu presupusul despre TVA şi economie, deşi nu asta e treaba preşedintelui, îşi bagă nasul şi piciorele în justiţie, deşi aceasta ar trebui să fie independentă în democraţie. În democraţie, da, dar nu în România.
Harnicuşor începe primele acţiuni protocolare, bălăngănindu-şi mâinile.
Face vizite în străinătate (da, asta e treaba lui) şi-şi bălăngăne mâinile.
Când nu-şi bălăngăne mâinile, îşi mototoleşte colţurile hainei prezidenţiale, asemenea elevului neştiutor scos la tablă.
Poate-l învaţă cineva cum să-şi ţină membrele superioare, nu de altceva dar să nu-i dea prin cap să şi le bage pe undeva.
Slugarnicuşor merge la Înaltele Porţi să pupe mâinile sforarilor. Scuzabil pentru o păpuşă care depide de sforile trase de alţii.
Paşnicuşor merge în vizită la vecinii noştri aflaţi în război. Devine subit Darnicuşor, dăruindu-le sprijin necondiţionat, dar uitând să fie la fel de darnic cu propriul popor.
Nimicnicia lui Nimicuşor devine vizibilă când se dezbracă de haina prezidenţială, lăsând la vedere zdrenţele useriste de care nu s-a lepădat încă. A refuzat să coboare un etaj pentru a marca funerariile unui fost preşedinte. Trist, să fii o păpuşă mânuită de nişte sforari imbecili.
Surprins de calendarul atât de încărcat şi speriat de vizitele în Ucraina, Mucenicuşor îşi ia un binemeritat concediu de Sfânta Maria, dezertând, – ca şef al Armatei – de la Ziua Marinei Române.
Pustnicuşor a ales, în schimb, să meargă la o mânăstire, probabil la „Cuviosul LGBD-ist”, învăţând de la crucea neo-marxistei Lasconi că voturile sunt creştine.
În calitatea sa de cel dintâi Sfetnicuşor al ţării, ne anunţă că România, nu are o strategie. Dar după numai o zi, declară că ne aşteaptă un an greu, în 2026, dar după aceea, din 2027, va fi foarte bine. Ceea ce înseamnă că între timp cineva ne-a făcut o strategie. Să fie păpuşarii?
Viitorul ?
Vom vedea dacă vom avea parte de un Vajnicuşor ori de un Jalnicuşor.
