Zanzibar, între mit și realitate

Recomandat de toată lumea, este sau nu Zanzibarul o locație de vacanță?

Anul trecut, am avut ocazia să vizitez două săptmâni Tanzania.

Luna octombrie a fost perfectă pentru această călătorie. Drumul de trei ore și jumătate până la Amsterdam a fost uțor, apoi am zburat până pe aeroportul Kilimanjaro încă 8 ore si jumătate.

După o săptămână de safari în Parcul Național Serengeti, am zburat în mult-lăudatul Zanzibar.

Unde am ajuns?

Venind din Europa, te marchează sărăcia care predomină pretutindeni dar… te șochează și chipurile localnicilor care, în marea lor majoritate sunt foarte Relaxați și Fericiți.

Sentimente contradictorii. Asta am simțit tot drumul de la aeroport și până la cazare. Aveam acea bucurie imensă că am ajuns aici si totodată o deziluzie legată de ceea ce vedeam pe geamul mașinii…drumuri prăfuite, colibe și copii desculți ce alergau după mașini.

Am ajuns la cazare, ne-am lăsat bagajele si am fugit să vedem spectaculosul, fenomenalul Ocean Indian.

M-a izbit pe loc culoarea lui turcoaz . Voiam să mă gândesc la ceva dar pur și simplu nu puteam, mintea mea refuza să facă altceva decât să admire frumusețea Oceanului.

Superb, mi-am spus în minte, voi avea parte de câteva zile de vis! Dar…este chiar așa?

Cu picioarele pe nisipul alb

Cazați chiar pe plajă, am putut în toate diminețile să admir răsăritul, să simt fiecare mângâiere a vântului, fiecare val.

Atunci am început să văd pescarii care se pregăteau să iasă în larg, localnici care veneau și se duceau în locuri numai de ei știute.

 Începea o forfotă calmă, așa cum este toată insula, cuvintele ce stau pe buzele băștinașilor fiind Pole Pole (încet, încet) și Hakuna Matata (nu-ți face griji).

Aparențele înșală

Astea sunt primele impresii, după, vezi că pentru a face o baie în ocean, mergi cam 30 de minute printre bețe și dâmburi până să ajungi la apă mai adâncă, te relexezi puțin și te gândești cu groază că mai trebuie să te și întorci…(atunci  a fost și prima și ultima insolație pentru că nu am mai intrat în ocean).

Tot în prima zi, la reflux, oceanul a lăsat să se vadă la apă mai mică, acele mii de bețe înfipte in nisip. Atunci am realizat că obstacolele întâlnite erau de fapt Culturile de alge. O nebunie a unei prietene care s-a aventurat să facă parasailing era să se ternime tragic la aterizare…a rămas doar cu niște julituri (și amintirea spectaculoasă de sus).

Descoperind Zanzibarul

Zilele ce au urmat, am vizitat toată insula.

Am ales excursia Safari Blue, am plecat din Fumba Village spre Insula cu nisip (Sand Bar) și insula Kwale. Aici poți admira Laguna cu Mangrove, acei arbuști cu rădăcinile total inundate, ce se dezgolesc la reflux.

Am continuat periplul și ziua următoare am petrecut-o în pădurea Jozani, singurul Parc Național de pe insulă unde te întâlnești la tot pasul cu două specii de maimuțe (Red Colobus și Blue Monkeys) și vegetație exotică.

Nu puteam să nu ajung totusi la renumitul Restaurant Tha Rock unde, dacă ajungi la reflux, poti merge pe jos la el, în rest vei avea nevoie de barcă. Locația este extraordinar de frumoasă.

Acasă la Freddie Mercury

O zi întreagă am petrecut-o în Stone Town, așa se numește partea veche a Zanzibar City. Aici am admirat ușile sculptate în piatră de coral și lemn de mangrove și am mers pe străduțe înguste unde ești încolțit de comercianții de chilipiruri.

Casa în care se presupune că a locuit Freddie Mercury este una comună, doar plăcuța de la intrare o face să iasă în evidență.

Totuși, dacă ai probleme cu ficarul, îți recomand să porți cel puțin o mască…eu am apelat si la uleiuri esențiale pentru a putea respira în unele zone…

Concluzie

Mi-a plăcut? Poate. Mai revin? Poate. Recomand? Este o experiență care trebuie trăită măcar o dată-n viață.

Imaginea Oceanului Indian mi-a rămas în suflet și voi căuta cu siguranță alte locuri pe care să le vizitez.