Sadnews: Potrivit unui sondaj INSCOP, 48% dintre români cred că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România, iar 46% cred că înainte de 1989 se trăia mai bine decât acum.
Nu mai regretaţi „iepoca”!
,,Jos Ceaușescu”, „Vrem România liberă”, „Vrem democrație”. Acestea erau doar câteva dintre sloganurile pe care oamenii de bună credinţă le scandau pe stradă. Se petrecea, începând cu 17 decembrie, la Timişoara.
„Azi în Timişoara / Mâine-n toată ţara!”. Bucureştiul a răspuns la apel abia pe 21 decembrie.
Buna-credinţă, speranţa, dorul de libertate au ajuns, toate, „carne de tun” pentru cei care au confiscat Revoluţia.
Cele 60.000 de victime planificate şi deja anunţate pe la posturile de radio străine nu s-au brodit cu realitatea. Mult aşteptata „dispută” Steaua – Dinamo nu s-a produs. Şi atunci…s-au inventat „teroriştii”.
Aniversăm? Comemorăm?
Da, aniversăm deşteptarea poporului român, în dorinţa sa pentru libertate.
Da, îi comemorăm pe cei pe care i-am pierdut şi care şi-au dat viaţa pentru un ideal nobil.
Aniversăm comemorarea dispariţiei ,,perestroicii” româneşti, a socialismului cu faţă umană şi cu zâmbet de jur împrejur.
Aide-mémoire
Pentru ca tinerii intervievaţi în cadrul sondajului să înţeleagă, iar bătrânilor chestionaţi să le revină memoria, voi trece în revistă câteva din „binefacerile” comunismului ceauşist.
„Statul îţi dădea casă, îţi dădea serviciu, cu mâncarea toţi se descurcau. Era mai bine!”. Chiar aşa?
Casa
„Statul îţi dădea casă.” Nu, statul îţi repartiza o locuinţă pentru care puteai aştepta şi 10 ani. Era a statului, nu a ta. Norma era de 8 metri pătraţi de persoană: familie două persoane – garsonieră; familie cu un copil sau doi copii de acelaşi sex – două camere; familie cu doi copii (băiat/fată) sau 3 copii – 3 camere, toate la bloc.
Confortul? Apă caldă – câte două ore, de două ori pe săptămână. Până se termina rugina de pe ţeavă se termina şi apa caldă. Căldura, iarna? Da, conform bancului: „Nu deschideţi ferestrele că se răceşte afară.” Curentul electric? Când nu era întrerupt, mergea. Gazele? Cozi interminabile la butelii (buteliile „se repartizau” pe pile cu 400 lei iar „la negru” se traficau cu 5000 lei). Pentru cei racordaţi la reţeaua de gaze, da, era ceva mai bine dacă era presiune.
Serviciul
„Statul îţi dădea serviciu”. Nu, statul te obliga să munceşti. Dacă erai din clasa muncitoare, aveai şansa să ajungi şi într-un oraş mare. Inginerii mai prindeau şi ei oraşul după stagiul pe vreun şantier. Majoritatea profesorilor, însă, ajungeau la ţară trei ani, până la definitivat, greu, foarte greu se puteau transfera într-un oraş mic şi era imposibil să prindă un oraş mare. Capitala şi încă nouă municipii erau „oraşe închise” şi nu scoteau posturi la concurs. Excepţiile erau „cu dedicaţie”.
Cât despre ţărani…Aceştia, prin lege, nu aveau dreptul de a fi salariaţi. Munceau „cu ziua” la CAP (Cooperativele Agricole de Producţie), pe propriile pământuri ce le fuseseră confiscate de comunişti.
Drepturi sindicale? Ha, ha, ha! Dar ce, eram polonezi? Da, aveam dreptul să fim detaşaţi câte șase luni la canalul Dunăre – Marea Neagră, la construcţia noului Centru Civic, cohortele de zeci de mii de muncitori şi militari asemuindu-se cu sclavii care ridicau piramidele în Egiptul antic. Recompense? Militarii – nu, că erau în slujba ţării. Muncitorii – da, leafa de bază, barăci, noroi, conserve de fasole, mizerie, păduchi, câteodată salvându-i doar moartea.
Mâncarea
„Cu mâncarea toţi se descurcau”. Cea mai obişnuită formă de „organizare socială” pe atunci era…coada. Vedeai o coadă? Te aşezai la ea ca să prinzi loc, după care te interesai: „Aici ce se bagă ?” Portocale? Sau mandarine? Sau banane? Niciodată „şi” totdeauna „sau”. Doar o dată pe an, când venea Moş Gerilă, varianta comunistă şi întârziată a lui Moş Crăciun. Sloganul cozii: „Daţi câte un kilogram, să ajungă la toţi!”
Carne? Hai să facem haz de necaz cu încă o glumă a vremii: „Cu mult timp în urmă, pe firmă scria La Matache măcelarul iar în magazin găseai carne. Acum, pe firmă scrie Carne iar în magazin e doar Matache măcelarul”.
Nu pot uita cum arăta Gara de Nord, plină de navetişti care cărau saci cu pâine, pentru familie şi vecini. Ţăranul nu avea pâine, doar trăia în plin „grânarul Europei”. Şi iarăşi facem haz de necaz: „- Ce s-ar întâmpla cu Algeria dacă ar ajunge în comunism? – Sigur, ar importa nisip.”
Timp de 4 ani, la Timişoara, am primit tichete pentru trei litri de lapte de persoană, lunar. Lapte cumpăram doar în concediu, când aveam timp să stau la coadă. În rest, „beam” tichetele.
Oare toate acestea însemnau bine? Chiar era înainte mai bine?
– Va continua –
