Sadnews: “Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. (Nicolae Iorga)
Bezna de ieri
M-am născut în beznă. Ţara era în beznă, oamenii erau în beznă.
M-am născut cu o oră înainte ca muncitorii să intre în tură. Acea oră în care erau obligaţi să scandeze neîntrerupt „Sta-lin şi po-po-rul rus / Bu-nă-sta-re ne-au a-dus.”
M-am născut sub ocupaţia trupelor sovietice, în regimul controlat de securitatea KGB-isă, în noua Republică a „democraţiei populare” ce confiscase toate proprietăţile oamenilor, unde pâine primeai pe cartelă, la fel ca şi uleiul, zahărul ori ţesăturile din care-ţi croiai haine.
Şi, cu toată bezna care cuprinsese tot estul continentului, o dată pe an o stea a speranţei răsărea în sufletele noastre iar sub crivăţul siberian înmugureau florile dalbe.
Nici un regim, nici o dictatură, nici un sistem „democratic” opresiv nu ne-a putut confisca ceea ce purtam în suflet: taina naşterii mântuitorului plămădită în tradiţia colindului „Linu-i lin şi leru-i ler”.
Amintirile copilăriei
Cu două-trei zile înainte de mare sărbătoare creştină începeau pregătirile. Din nişte fâşii de furnir tata confecţiona o stea mare pe care „o îmbrăca” în celofan colorat, conturând-o cu hârtie creponată, acea hârtie din care făceam împreună şi ghirlande pentru pomul de Crăciun. La mijloc punea un bec de lanternă, „legat” la o baterie dreptunghiulară.
Cât timp făcea cozonaci, mama repeta cu mine cele trei colinde pe care şi ea le cântase în copilărie.
Ajunul Crăciunului marca marele eveniment. Împodobeam bradul după care mergeam la colindat. Înfofolit în haine groase, opream din casă în casă: -Primiţi cu steaua?
Cu mâinile îngheţate, făceam contactul bateriei cu becul. Mirifica luminiţă parcă anunţa că „Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte….” Bucuria de a primi mere, nuci, colăcei ori câte un leuţ era fără margini.
Ajungeam acasă înfrigurat dar bucuros că am vestit tuturor marea taină a naşterii Domnului. Ca de fiecare dată, Moşul tocmai trecuse pe la noi. Îmi lăsase darul său: nişte dropsuri mentolate, o pereche de mănuşi ori ciorăpei. O dată mi-a adus chiar şi un ursuleţ din pluş „umplut” cu paie şi având doi nasturi drept ochi…… Copilărie, unde eşti? Trăiam într-o mare sărăcie dar… eram atât de bogaţi.
Cele câteva lumânări aprinse din brad care se reflectau în globurile multicolore ne aminteau că e sărbătoare. Clandestina sărbătoare a Crăciunului.
„Lumina” de astăzi
Amintirile copilăriei mele se vor a fi o mărturie istorică a unor vremuri de mult apuse dar care nu trebuie uitate, pentru a nu le repeta.
Marxist-leninişti, marxist-stalinişti, marxist-troţkişti sau neo-marxişti, toţi au reprezentat şi reprezintă un cancer al umanităţii, având drept scop subjugarea totală a individului.
Bezna propagandei staliniste nu diferă de explozia Fake-urilor tehnologizate de azi. Nu mai suntem obligaţi să scandăm lozinci ci ni se scandează lozinci şi da, avem posibilitatea să schimbăm postul pentru a auzi aceleaşi lozinci.
Nu mai suflă crivăţul siberian, acum ne mătură taifunul atlantic.
Nu mai avem cartelă pentru o porţie de pâine sănătoasă, putem mânca oricâte pâini cu E-uri.
Nu ne mai croim haine pe măsura şi gustul nostru, avem 5 branduri în toată lumea care creează în locul nostru modele din cârpă care stau ca pe gard.
Nu ne mai confiscă nimeni proprietăţile. Toţi avem proprietăţi cu care garantăm creditele la bănci.
Nu mai avem Educaţie pentru a învăţa să gândim. Gândesc alţii pentru noi. Noi doar „votăm”. Dacă avem îndoieli, întrebăm AI care are răspunsuri la toate problemele, aşa cum a fost programată.
Nu mai suntem săraci, avem bani virtuali, prieteni virtuali, fericire virtuală într-o lume din ce în ce mai virtuală.
Dar…..cu toată „lumina neo-marxistă” care a cuprins continentul, o dată pe an o stea a speranţei răsare în sufletele noastre şi, iar şi iar şi iar, înmuguresc florile dalbe.
Pentru că nici un regim, nici o dictatură, nici un sistem „democratic” opresiv nu ne poate confisca ceea ce purtăm în suflet: taina naşterii mântuitorului plămădită în tradiţia colindului „Linu-i lin şi leru-i Doamne”.
