Unsprezece artiști reuniți în Grupul Opus vor expune în perioada 17 – 31 ianuarie la Galeria Simeza din București.
Grupul Opus este format din artiști care au o activitate expozițională comună de mai bine de 15 ani. Expoziția prezentă acum la Galeria Simeza reprezintă spiritul unei generații care s-a aflat încă de la începutul carierei în mijlocul unor mari transformări politice și culturale, acesta fiind elementul, care-i reunește, în ciuda diversității stilistice.
Acești reprezentanți ai unor demersuri stilistice diverse creează o largă paletă de opțiuni plastice care cu siguranță va oferi publicului un apetit către arta contemporană.
„Într-o lume fără reguli fixe, fără criterii de evaluare, plină de ambiții și centrată pe “moment” grupul nostru de artiști demonstrează consecvență, seriozitate și respect fată de valorile promovate în timp, adăugând acestora un plus de creativitate și personalizându-l pe fiecare în funcție de modul în care și-a asumat spiritual aceste timpuri,” susține Rodica Lomnășan, artist plastic. Graficiana Rodica Lomnășan este de mulți ani unul dintre artiștii care coagulează grupul, dar este și cea care promovează evenimentele comune ale OPUS.
La început de an 2024, Grupul Opus revine în forță cu cea de-a 15-a expoziție
Artiștii – graficieni, pictori și sculptori deopotrivă, prezintă lucrări realizate în ultima perioadă, într-o diversitate stilistică care îmbogățește vizual orice privitor. Litografii, gravură, aquaforte, desen, tehnici mixte, pictură și sculptură se țes împreună într-un tot armonios, dar totuși fiecare lucrare având o unicitate aparte. Experiența de 15 ani în proiecte expoziționale comune, chiar dacă pe parcurs timpul a mai furat sau a mai adus câte un artist, se materializează de fiecare dată în expoziții de înaltă ținută artistică.
Ce spun artiștii?
“În timp, opera de artă a fost interpretată de teoreticieni în multiple feluri. De la un joc al fanteziei la un comentariu al lumii înconjurătoare, de la fotografierea realității la o călătorie a autorului în interiorul și în afara sinelui. Asupra acestei din urma situații ne vom concentra atenția în expoziția pe care am organizat-o, ne spune cu multă sensibilitate pictorul Ion Vișan.
Cu acest prilej expun o parte dintre artiștii din Grupul OPUS: Elena Drăgulelei, Vladmir Ene, Sofia Frankl, Romeo Liberis, Rodica Lomnăşan, Rodica Maria, Mircea Nechita, Dumitru Radu, Andreea Teodorescu, Cristian Tarbă, Ion Vişan.
Iubitorii de artă contemporană sunt așteptați până pe 31 ianuarie, program 10.00- 20.00. Intrarea este liberă.