„Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară, dar încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de o anume eleganță rustică. Era o construcție geometrică, puțin ridicată deasupra solului, cu câte două ferestre mari în laturi. Un pridvor înalt în față, la care suiai pe vreo șapte trepte de lemn, un acoperământ al tindei, în chip de fronton grec sprijinit pe două coloane svelte, dădeau albei clădiri acoperite cu tablă un vag stil neoclasic.”, relata George Călinescu în „Viața lui Mihai Eminescu”, ed. Cultura națională 1932.
La o aruncătură de băţ de cetatea marelui Ştefan, în sud-estul Sucevei, lângă Botoșani, se află un sat cu oameni harnici şi iubitori de cele sfinte și de Dumnezeu – Ipoteşti. Numele satului figurează în arhivele Sucevei din 1586, într-un document în limba slavonă, dar făcut cunoscut lumii de marele nostru poet național, Mihai Eminescu.
Locul de unde a renăscut literatura română
Ipotești este un simbol geografic al culturii naționale, fiind locul de origine al poetului Mihai Eminescu (1850–1889). Este cea mai importantă figură a literaturii române din secolul al XIX-lea și autorul cu cea mai mare influență asupra creației literare din secolul ce i-a urmat. O personalitate a epocii pe care istoriile literare și manualele o numesc, pe drept cuvânt, a „marilor clasici“. Puternica înrâurire a poetului, la îndemnul căruia au început să scrie cei doi prieteni ai săi, Slavici și Creangă, a făcut ca literatura română să cunoască, la sfârșit de secol XIX, momentul ei de clasicitate.
La scurtă vreme după moartea poetului, figura lui a căpătat dimensiuni mitice, iar poezia sa a devenit, în mentalul colectiv al românilor, însăși esența poeziei. Foarte curând a fost recunoscut drept „poet național”, iar editarea operei sale a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru filologia românească. Titu Maiorescu a alcătuit și a pus în circulație, în 1883, o foarte bine alcătuită ediție de consacrare. În anii ’30 ai secolului trecut, George Călinescu a publicat ”Viața lui Mihai Eminescu„ iar Perpessicius a inițiat ediția științifică de Opere, un act cultural unic la noi, continuat și dus la capăt, până în anii ’80, de o echipă a Muzeului Literaturii Române, condusă de Petru Creția și D. Vatamaniuc.
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
În 1924, casa copilăriei lui Mihai Eminescu nelocuită ani de zile, ajunsese o ruină. În 1934, pe același loc, este construită o casă, în care este inaugurat, în 1940, primul muzeu memorial. Întrucât nu respecta structura originalului, casa-muzeu este dărâmată, iar, pe fundația originală, se reconstruiește casa, în care funcționează, din 1979, actualul muzeu. Începând cu anul 2000, finisajul exterior şi interior al casei, mobilierul expus − parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea − reînvie atmosfera celor treizeci de ani în care familia poetului a locuit la Ipoteşti, odată cu mutarea definitivă la moşia din sat.
Ipotești s-a transformat, în fapt, într-un spațiu cultural complex numit Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Noul muzeu a fost gândit ca un punct de convergenţă între spaţiul ca atare al Ipoteştilor ― loc mirific al copilăriei, spaţiul familial ― conturat şi întreţinut de admosfera casei memoriale, şi biografia poetului ― văzută dintr-o dublă perspectivă: cea a vârstelor creatorului şi cea a etapelor creaţiei. Unicitatea muzeului va fi dată nu doar de calitatea exponatelor, cât, mai ales, de discursul muzeal bazat pe sugestii şi simboluri, ce vor presupune o interactivitate creativă.
Proiecte culturale ale Memorialului Ipotești
O casă țărănească de epocă, în stil moldovenesc, găzduiește acum Muzeul de etnografie al Centrului Național de Studii de la Ipotești. Aici sunt expuse obiecte din gospodăriile țăranilor din zona Ipoteștilor. Muzeul Mihai Eminescu ilustrează locul copilăriei lui Mihai Eminescu în concordanță cu biografia sa. Pentru a ilustra cât mai bine acest aspect al memoriei, a fost înființat și Fondul Documentar Ipotești din cadrul Bibliotecii Naționale de Poezie, care dispune de 42000 de unități de fotografii de epocă, manuscrise, corespondență, note și însemnări din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. scrisori autografe ale poetului, ale Veronicăi Micle, ale lui Titu Maiorescu, ale altor personalităţi culturale ale epocii, ediţii rare din opera lui Mihai Eminescu.
În afară de casa părintească transformată în muzeu și bogata bibliotecă, ce atrage numeroși cercetători și scriitori, complexul Ipotești s-a îmbogățit cu moderne săli de conferință și de lectură și un amfiteatru în aer liber. Pe lângă toate acestea, Biserica familiei Eminovici, Biserica nouă ce funcținează ca biserică a satului, Casa țărănească de epocă – Papadopol, Turnul clopotniță, Mormintele familiei Eminescu, Lacul și pădurea de la Baisa completează destinațiile turistice ale obiectivului.
Proiectele culturale ale Memorialului Ipoteşti includ, alături de activitatea specifică unui centru muzeal, şi organizarea de colocvii, simpozioane, cursuri de vară, tabere de creaţie, expoziţii temporare şi spectacole zona beneficiind de cazare în adevarate vile cu arhitectură postmodernă. Acestea sunt destinate turiștilor și, mai ales, scriitorilor care vor să creeze, protejati de pacea locului și de tradiția lui.
Nu ratați o vizită la Ipotești!
Memorialul Ipotești, sobru și elegant, a devenit în ani tot mai căutat, subminând ideea că interesul românilor față de marile valori ar fi pierdut. Pe harta imaginară a afectivității dobândite prin educație, ca și pe traseul turismului cultural, localitatea Ipotești rămâne un obiectiv de cel mai înalt interes. Nu umbra lui este prezentă în acest spațiu, ci lumina lui. Această lumină dă o valoare deosebită complexului muzeal dedicat poetului.
„Din Ipoteşti – Comuna Ipoteşti, vestită odată prin sărăcia locuitorilor cari îşi petreceau zile întregi prin crîşme, a devenit azi o comună cinstită şi‘n loc să afle sprijin la puternicii zilei este aşa de vitrig tratată! Văzând Ipoteştenii cumcă sunt cei mai scăpătaţi şi remaşi de râsul lumei, au eşit din întunericul neştiinţei la lumină şi şi-au zidit o şcoală frumoasă cu gândul că să pregătească măcar copiilor lor un trai, un viitor mai fericit. Lepădându-se adică cu toţii de beutura holercei, au împodobit Ipoteştenii, în semn de mulţimire şi aducere aminte, mai întâi casa lui Dumnezeu, au ridicat o clopotniţă nouă şi au şi cumpărat trei clopote mari, cari duc prin sunetul lor curat în toată ţara vestea despre mila celui prea înalt, care s‘a îndurat şi de locuitorii Ipoteştilor”, „Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 80, Cernăuţi, Dumineca 8 Octombrie 1895.
