Anna de Noailles, contesa poeziei franceze

O veritabilă aristrocrată, contesa Anna de Noailles este membră a marii familii de boieri Brâncoveanu. Renumită poetă, în perioada interbelică în Franța, a dus o viață privilegiată în rândul aristocrației europene și al elitei literare a vremii sale.

Ana Elisabeta Brâncoveanu (Anna Elisabeth de Brancovan, după grafia franceză, prin căsătorie Anna de Noailles) s-a născut la Paris la 15 noiembrie 1876. Tatăl a fost prințul Grigore Brâncoveanu (Grégoire Bassaraba de Brancovan). Era fiul Zoiei Mavrocordat (căsătorită Bibescu), dar a fost adoptat de bunicul Grigore Brâncoveanu (care o adoptase și pe Zoe, nepoată a soției), pentru a duce numele mai departe. El este ultimul descendent pe linie masculină a Brâncovenilor. Mama Anei a fost prințesa Raluca Moussourus sau Rachel Musurus. Mama era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride, s-a născut la Constantinopol (azi Istanbul) și a crescut la Londra. Raluca Musurus a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Ignacy Paderewski. 

După nume putem spune într-adevăr că Ana Elisabeta Brâncoveanu se trage din marea familie a Brâncovenilor. Totuși, sângele vine dintr-o altă renumită famile românească: Bibescu. (prin tatăl său, fiul natural a lui Constantin Bibescu, Domn al Țării Românești).

Educația și copilăria prințesei Anna de Brancovan

Alături de fratele ei mai mare, Constantin, și de sora ei Hélène, Anna de Brancovan a dus o viață privilegiată. Educată aproape în întregime acasă, ea vorbea engleză și germană pe lângă limba maternă, franceza. A fost crescută pentru a aprecia artele, în special muzica și poezia. Familia își petrecea iarna la Paris și restul anului la moșia lor, „Vila Bassaraba” din Amphion. Aceasta era situată lângă Évian, pe malul de sud al lacului Geneva. Poezia prințesei atestă o preferință pentru frumusețea și exuberanța lumii naturale față de mediile urbane în care a trebuit să trăiască ulterior.

La doar zece ani, în octombrie 1886, Anna de Brancovan și-a pierdut tatăl. În poeziile din Les Contemplations (1856) de Victor Hugo, dedicate fiicei sale înecate Léopoldine, ea a descoperit un limbaj care i-a permis atât să-și exprime experiența pierderii, cât și să o depășească prin reprezentare artistică.

Căsătoria și poezia contesei Anna de Noailles

Odată cu căsătoria cu contele Mathieu de Noailles, la 18 august 1897, Anna de Brancovan a devenit membră a uneia dintre cele mai proeminente familii ale vechii nobilimi franceze. La 18 septembrie 1900 a născut singurul ei copil, Anne-Jules, un băiat.

La începutul secolului XX, salonul său de pe Avenue Hoche a atras elita intelectuală, literară și artistică a vremii. Aici se întâlneau André Gide, Paul Valéry, Jean Cocteau, Colette, Paul Claudel, Sully Prudhomme. Chiar prinţul Eduard, viitorul rege al Angliei venea des la salon. Va avea o caldă prietenie cu scriitorul francez Marcel Proust, corespondenţa periodică cu acesta şi cu Maurice Barrès consacrând-o și ca publicistă.

În 1901, Noailles a publicat prima ei colecție de poezii, Le Coeur innombrable (Inima nenumărată), care a avut un succes răsunător. După a doua sa colecție de poezie, L’Ombre des jours (Umbra zilelor, 1902), Noailles a publicat trei romane, La Nouvelle Espérance (Noua speranță, 1903), Le Visage émerveillé (Fata uimitoare, 1904) și La Domination (Dominare, 1905).

În 1907, publică Les Éblouissements (Orbitor) ce reprezintă primul volum din poezia matură a lui Noailles și cel care a avut cel mai mare impact. Următoarea colecție a lui Noailles, Les Vivants et les Morts (Vii și morți, 1913), a apărut cu puțin timp înainte de Marele Război.

Bănuită de probleme de sănătate pe tot parcursul vieții, după 1911 Noailles a rămas adesea în dormitorul ei. Aici a scris mult și a primit oaspeți. Vizitatorii actuali ai Muzeului Carnavalet din Paris pot vedea, în fața dormitorului lui Proust, o reconstituire a încăperii modeste în care s-a dezvoltat prietenia lui Noailles cu personaje precum Jean Cocteau și Colette.

Recunoașterea contesei Anna de Noailles

După război, Noailles a publicat Les Forces éternelles (1920). În 1921, Academia Franceză i-a acordat Grand Prix de Littérature (Marele Premiu pentru Literatură). În anul următor, ea a devenit prima femeie membru al Academiei Regale Belgiene de Limbă și Literatură Franceză.

Deşi nu a trăit niciodată în România şi nici nu a scris în limba română, Anna de Noailles a fost una dintre primele femei primite în rândurile Academiei Române, la 25 iunie 1925. „Doamna Anna de Noailles, născută Brâncoveanu, din sânul Bibeştilor, este considerată astăzi o mare poetă a Franţei. Criticii recunosc în scrisul ei spiritul rasei noastre”, a fost motivaţia lui N. Iorga pentru introducerea Annei în rândurile membrilor Academiei. Este prima femeie din străinătate primită în Academia Română. Înaintea ei au mai fost admise Regina Elisabeta, Regina Maria și Elena Văcărescu (11 iunie 1925).

La 11 ianuarie 1931, a fost prima femeie care a primit gradul înalt de „comandant” în Legiunea de Onoare. În ultimele luni ale anului 1923 și-a pierdut mama și doi dintre cei mai intimi prieteni, inclusiv Barrès. De atunci ea a compus poezii concentrate aproape exclusiv pe moarte. Majoritatea au fost adunate în L’Honneur de souffrir (Onoarea suferinței, 1927). În 1930, a publicat Le Livre de ma vie, o autobiografie care acoperă copilăria și adolescența ei, pe care plănuia să o completeze într-un al doilea volum.

Revista „Times” a desemnat-o drept „cea mai mare poetă pe care secolul al XX-lea a dat-o Franţei şi chiar Europei”.

Sfârșitul…

Anne de Noailles a murit la Paris pe 30 aprilie 1933, la doar 56 de ani. Bizar este că poeta a căzut la pat fără a avea un diagnostic precis. Și-a menținut totuși luciditatea, descriind cu dramatism suferința : “N-am nici un organ vital bolnav, şi totuşi mă duc. Mor de mine însămi…”. Catherina Pozzi, poeta franceză care i-a fost apropiată, spunea după ce contesa s-a stins: „Anna de Noailles a murit de prea mult suflet pentru trupul ei.” A avut parte de funeralii oficiale, la Paris. La înmormântare au asistat peste 10.000 de persoane, printre care cei mai importanți scriitori și oameni de cultură francezi.

Pentru cei care călătoresc la Paris, pot lăsa o floare la mormântul contesei Anna de Noailles. Acesta se află la mausoleul familiei Bibescu din a 28-a divizie a Cimitirului Père Lachaise. Un loc unde, de altfel, își duc veșnicia mulți români, printre care și George Enescu…Dar despre toate acestea poate într-un articol viitor.

Citește și: Marie Curie, una dintre cele mai strălucite minți din toate timpurile