Prostocraţia îngroapă România

639

 Episodul I – De la cauză la efect

Sadnews: ,,Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența. Inteligența are limitele ei, prostia nu”. Umberto Eco

La început a fost cuvântul

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Sfânta Evanghelie după Ioan).

Într-adevăr, ce ne-am face fără cuvânt? Am fi nişte fiinţe necuvântătoare.

Cuvântul  îl defineşte pe om, pentru că gândirea nu poate exista în lipsa cuvântului. În evoluţia sa, individul învaţă noi şi noi cuvinte, iar complexitatea conexiunilor dintre ele dau naştere inteligenţei, creativităţii.

Sugarul începe prin a-şi exprima nevoia de siguranţă spunând „mama”, nevoia de hrană spunând „papa”, nevoia de confort plângând la disconfortul „caca”.

Familia, şcoala, societatea sunt mediile care îi permit individului să adauge noi şi noi cuvinte în vocabular. În funcţie de gradul de educaţie, ajungem să folosim în vorbirea uzuală 300-500 cuvinte, poate chiar mai multe.

Bogăţia intelectuală creşte odată cu accesul la cultură. Descoperim lectura, descoperim ştiinţa şi infinita lume a informaţiilor, decoperim arta. O educaţie superioară ne ajută să ne însușim noi termeni, mulţi dintre aceştia fiind din diverse specialităţi. În funcţie capacitatea fiecăruia, se poate ajunge la utilizarea a mii de cuvinte care nasc conexiuni dintre cele mai diverse şi o gândire superioară.

De la teorie la practică

Gândirea superioară este în strânsă legătură cu studiile superioare.

Studii superioare înseamnă universităţi de calitate.

Universităţi de calitate în România înseamnă…..

Într-un top mondial al primelor 2000 de universităţi, unde cele mai cunoscute pe de noi – Standford, Cambridge şi Oxford – se situează pe locurile 2, 4 şi 5, prima instituţie de profil din România este Universitatea Babeș-Bolyai, situată pe locul…895.

Până la locul 1000, mai regăsim Universitatea Tehnică Bucureşti (locul 933), între 1000 şi 2000, 6 universităţi, două din Bucureşti şi câte una din Timişoara, Iaşi, Braşov şi Cluj (locurile 1028, 1187, 1206, 1473, 1530 şi 1595).

Cât despre restul facultăţilor de tradiţie din ţara noastră….trăiesc cu speranţa că s-ar putea regăsi până pe la locul 5000.

Desigur, a termina o facultate de top nu înseamnă, obligatoriu, că toţi absolvenţii sunt de top.

Orice regulă este întărită de excepţii.

Da, excepţia întăreşte regula, dar regula rămâne regulă.

Non multum, sed multa

Nu, n-am greşit dictonul latin. Ştiu că ei spuneau „Non multa, sed multum”, cu sensul „ nu multe, în sens cantitativ, ci mult, ca valoare”.

Ei bine, la noi e invers. Pentru ce să avem calitate în învăţământul superior, când putem da diplome cu ghiotura?

Aşadar, avem şi noi topul nostru, topul „SRL-urilor universitare”, zise şi facultăţi private. Ele se regăsesc la loc de frunte şi conduc la numărul de diplome. Acreditate sau în curs de acreditare, acestea dau diplome pe bandă rulantă, oferind oportunitatea celor cu bani „să-şi cumpere” studii „superioare” şi, ulterior, posturi călduţe.

Incapabili să intre la o facultate de stat la zi, cei mai mulţi doritori de diplome migrează la varianta de studii „la distanţă” ori la cea pe bani, la facultăţile private.

Pe cei mai mulţi dintre aceştia îi veţi regăsi „stând la stat” prin diverse instituţii sau asigurând rezerva de cadre a prostocraţiei care ne conduce şi ne administrează, de la Guvern şi până la ultima comună.

Profilul prostocratului românesc – Studii

Citind CV-urile publicate de Guvern ori Parlament pe paginile oficiale, nu se poate să nu constaţi nenumărate similitudini. Aşa descoperi un veritabil profil al prostocratului român şi traseul „politic” al acestuia:

-absolvent de liceu

-picat o dată sau de mai multe ori la admiterea în facultate;

-îl găseşti angajat pe pile, într-un post călduţ la stat, unde începe „şcoala vieţii”;

-se înscrie într-unul din partidele care se rotesc ori se suprapun la guvernare;

-dacă „arată bine” sau „dă bine” intră în graţiile cui trebuie; dacă pila nu e tare, lipeşte afişe electorale;

-„şcoala vieţii” îl învaţă că trebuie să-şi facă rost de o diplomă de facultate;

-se înscrie la Asistenţă socială ori la Comunicare sau cel mult la Drept dar, oricum, fără matematică, fizică, informatică şi alte alea;

-pentru a nu întrerupe „şcoala vieţii”, obligatoriu, facultatea trebuie să fie la distanţă (de carte), fără frecvenţă, fără prezenţă şi numai cu teste grilă;

-neexistând cerinţe de studii, intră pe primele liste electorale la consilieri locali, fiind suficient de prost pentru a ridica mâna pentru ce hotărăsc alţii;

-prinde curaj când vede că există şi consilieri cu 10 clase ori numai cu şcoala generală;

-pentru ceva „mălai” acceptă de la partid să facă parte în vreun consiliu de conducere, nu contează unde, poate fi şi la Administraţia cimitirelor sau a spaţiilor verzi;

-după trei, patru sau nouă ani absolvă facultatea, care între timp a fost şi acreditată;

-este recompensat cu o funcţie de conducere, de mărimea pilei care îl susţine şi începe să aplice ceea ce a învăţat….nu la facultate ci la „şcoala vieţii”: tabla împărţirii;

-între timp, printre picături, face tot soiul de studii care sună cât mai bombastic, pentru a-şi garnisi CV-ul cu diplome sau şi le cumpără, pur şi simplu;

-pentru „expertiză” internaţională se zbate să intre în câteva ONG-uri gen „Asociaţia de prietenie cu statul Nauruˮ sau  ,,Organizaţia pentru salvarea broaştelor ţestoase din insulele Tuvaluˮ;

-dă din coate, din mâini sau din picioare, după caz, să facă un master sau un curs care să aibă pe antet „Academia de Poliţie” sau „Colegiul Naţional de Apărare” sau „Academia Naţională de Informaţii”;

-deja are vechime în muncă, vechime în politică, o căruţă de diplome, aşa că merită o funcţie la Bucureşti;

-dacă a mâncat ce trebuie când a fost mic sau e copilul cui trebuie, arde etapele şi ajunge direct secretar de stat, ministru sau obţine un loc, acolo, pe liste, pentru o pensie specială în Parlament.

Mamaaa!….Papa!….Îhhh…

De treizeci de ani, prostocraţii s-au tot strecurat pe lângă puţinii oameni capabili care aveau carte şi bune intenţii, întinzându-se ca o tumoare canceroasă pe trupul din ce în ce mai slăbit al ţării.

Pe scurt, guvernările prostocraţilor se reduc la cele 3 trebuinţe ale sugarului.

Mamaaa! Strigă guvernanţii uitându-se disperaţi spre UE, FMI ori Banca Mondială.

Papa! cer ei întinzând mâna spre fondurile europene ori după împrumuturi.

Ce lasă în urmă aceşti prostocraţi? Ceea ce se vede cu ochiul liber: un pampers plin…plin…plin.

Surse: https://www.cdep.ro/

https://cwur.org/2022-23.php

Citește și: TEST DE INTELIGENŢĂ