Între minore şi majore

„Măi dragilor, dacă e majoră e frumoasă, veselă, vioaie. Dacă e minoră e melancolică, visătoare sau tristă. Deci, atenţie mare la ce alegeţi.”

Sunt vorbele cu subînţeles ale profesorului Cristescu, dirijorul orchestrei şcolii, cel care ne sfătuia ce repertoriu trebuia să abordăm în raport de tonalităţile gamelor.

Majore

Într-adevăr, în limbajul abstract al muzicii, tonalităţile majore induc starea de bine, voioşia, încrederea, energia, chiar spiritul războinic. Ascultaţi „Odă bucuriei” de L.van Beethoven – Imnul U.E. Ascultaţi stadioanele întregi ridicate în picioare intonând din răsputeri imnurile  impetuoase ale Angliei, Spaniei, Germaniei, Italiei, Franţei, Rusiei, Statelor Unite ale Americii şi lista  ar putea continua. Sunt înălţătoare, eroice, cheamă la luptă sportivă şi nu numai, sunt generatoare de optimism.

Minore

Tonalităţile minore, dimpotrivă, inspiră jale, umilinţă, înjosire, smerenie, nenorocire, fiind sinonime cu moartea şi durerea.  Bocetul, jelania, marşurile funebre induc o stare psihică de depresie, de pesimism. În această situaţie se află şi Imnul naţional al României care, în orice tempo săltăreţ s-ar interpreta, tot marş funebru rămâne.

Pornit din entuziasmul unei generaţii paşoptiste dornice de afirmare, acest cântec patriotic a fost reprezentativ pentru un popor asuprit sute de ani (de aici şi justeţea lui de a fi într-o tonalitate minoră), aflat în căutarea propriei identităţi.

Puţină istorie

Între timp, am făcut o unire sub Cuza, am câştigat un război de independenţă cu Regele Carol, ne-am obţinut prin luptă dreptul de a avea o Românie Mare sub Regele Ferdinand, ne-am reconfigurat frontierele în calitate de învingători conform dorinţei şi hotărârii aliaţilor noştri englezi, americani şi ruşi din Antantă.

Imnul lui Cuza şi imnul regal erau, amândouă, într-o tonalitate majoră. La fel şi cel stalinist de pe vremea lui Dej; şi cel comunist de pe vremea lui Ceauşescu, o altă frumoasă lucrare muzicală, „Cântecul Tricolorului” (din păcate în ritm ternar – inadecvat pentru un imn – şi cu versuri „altoite de tovarăşul”).

Iată că după un puci care a emanat o glorioasă revoluţie (sau invers, nu mai contează, că oricum nu o să aflăm cine a tras în noi…) ne-am trezit cu nişte emanaţi care ne-au impus o emanaţie  născută acolo, pe baricade: „Deşteaptă-te române!”  Şi ca orice emanaţie…

Repet, acest cântec patriotic trebuie apreciat în contextul istoric în care a fost scris, este valoros pentru că în momentele de răscruce ale poporului român s-a dovedit de mare actualitate, având un caracter mobilizator dar, din punctul meu de vedere, nu este cea mai fericită variantă pentru a reprezenta un popor – care se vrea demn – în calitate de imn naţional.

Dreptul la demnitate

Nu mai suntem slugi, ca acum sute de ani. Astăzi avem dreptul la demnitate, ca popor. Avem dreptul la un Imn al demnităţii.

Dacă ar fi să alegem din repertoriul lucrărilor muzicale patriotice româneşti, eu aş găsi mult mai potrivit cântecul „Pui de lei”: impetuos, eroic, victorios – îndreptat spre viitor, iar nu spre un trecut umil. Tempoul binar şi tonalitatea majoră l-ar plasa alături de alte imnuri care emană optimism, forţă, încredere, demnitate. În plus, pe lângă trecutul glorios, simbolizează prezentul şi viitorul, reprezentând pe toţi românii, din ţară şi din diaspora.

Ar mai fi fost o variantă, – „Pe-al nostru steag e scris unire” –  dar între timp…. a devenit imnul Albaniei !?

Desigur, argumente ar fi multe, iar opinia unor specialişti în muzică ar fi binevenită. Cât despre text… Voi reveni cu punctul meu de vedere în următorul comentariu.

Un Imn al demnităţii: „Pui de lei”

(versuri: Ioan Nenițescu; muzica: Ionel G. Brătianu)

Eroi au fost, eroi sunt încă / Și-or fi în neamul românesc

Căci rupți sunt ca din tare stâncă / Românii orișiunde cresc.

E vița noastră făurită / De doi bărbați cu brațe tari

Și cu voința oțelită, / Cu minți deștepte, inimi mari.

Și unu-i Decebal cel harnic / Iar celălalt Traian cel drept

Ei, pentru vatra lor amarnic / Au dat cu-atâția dușmani piept.

Și din așa părinți de seamă / În veci s-or naște luptători,

Ce pentru patria lor mamă / Vor fi mereu învingători,

Au fost eroi, și-or să mai fie, / Ce-or frânge dușmanii cei răi,

Din coasta Daciei și-a Romei / În veci s-or naște pui de lei.