Sadnews: Viaţa artistică a începutului de an a fost „zguduită” de lansarea a două creaţii „muzicale”: ,,Zorra” şi remake-ul piesei „Macarena”.
„Zorra” – în traducere liberă „curvă” sau „căţea”, pentru anglofoni „vixen” sau „bitch” – este o lucrare muzicală interpretată de Nebulossa, cu care Spania va fi reprezentată la Eurovision.
Remake-ul piesei „Macarena” este o piesă trap interpretată de Erika Isac şi va reprezenta mahalaua din cartierul mărginaş al Europei numit România, care n-a avut bani să stea la masă cu lumea bună, la Eurovision.
Dacă în economie recesiunea este definită drept „creştere negativă”, în artă „frumosul negativ” nu poate fi decât urâtul.
Atât „Zorra”, cât şi remake-ul piesei „Macarena” sunt două produse comerciale, nişte „francize” ale mişcărilor feministe care îmbracă „haine artistice”.
Cred că cele două creaţii se situează peste Baudelaire, cu ale sale „Fleurs du mal”, ba chiar şi peste celebrul Quasimodo sau ducesa lui Quentin Massey (foto), în ceea ce priveşte estetica urâtului.
Contestate şi de unele mişcări feministe, „Zorra” şi remake-ul „Macarena” au stârnit reacţii controversate asupra manierei de a aborda subiectul discriminării de gen într-un limbaj artistic obscen.
„Zorra” (video)
Mesajul se vrea unul feminist, îndreptat împotriva celor ce pun „etichete pe fruntea femeilor”. Videoclipul completează acest mesaj şi compensează prin prestaţia coregrafică a celor doi dansatori.
Dacă ies singură, sunt o curvă
Dacă mă distrez, sunt cea mai mare curvă
Dacă prelungesc (petrecerea) și se face zi
Sunt și mai mare curvă
Când obțin ceea ce vreau
(Curvă, curvă)
Niciodată nu este pentru că merit
(Curvă, curvă)
Și chiar dacă cuceresc lumea
Nu sunt valorizată nici măcar o secundă
Controversa se naşte, însă, din chiar primele versuri ale cântecului, care sunt nişte afirmaţii ferme, fără „dacă”:
Știu că sunt doar o curvă
Că trecutul meu te devorează
…………
Dar aceasta este natura mea
Schimbarea pentru tine mi se pare plictisitoare
Aşa că, stau şi eu ca ardeleanul care se scarpină pe creştet şi se întreabă:
„-No, apăi nu ni-ai zâs……tu eşti cum grăieşte lumea, au ba?”
„Macarena”(video)
Feministele consideră această lucrare drept „o melodie-manifest” despre violența domestică şi abuzurile la care sunt supuse femeile, despre misoginism. Trecând peste faptul că genul trap-ul este o „muzică” fără melodie, rămânem cu ritmul şi textul:
….S-a trezit Mirel din Turnu Măgurele
Să ne facă educație: „Fă, voi aveți probleme”
Care-s cu silicoane, sotto sunt prostituate
Alea care n-au, de ce nu au? Că sunt prea plate
„Curu’ mare, țâțe mici” cum să cânți așa ceva?
Nu vă place, fă, nimic, dă-vă-n p**a mea
„Cum să vorbești urât? Erika, ești domnișoară!”
Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnă
Femeia nu înjură, nu se bate, nu se f**e
Femeia tre’ să calce, și să spele și s-ajute
Ai un copil de educat, tre’ să-l înveți să sugă
Când zic „copil”, mă refer la bărbatu’ de lângă
„Dacă nu erau bărbații, cine vă proteja?”
„Să ne protejeze de cine?”, exact în p**a mea
Acest tip de text constituie, într-adevăr, un manifest, dar este destinat exclusiv vulgului, prostimii. Dincolo de obsesia unei generaţii de fete de a arăta precum păpuşa Barbie, constat dorinţa de egalitate cu bărbatul în mârlănie şi promiscuitate.
Nu am auzit despre drepturi egale cu bărbatul în societate, în familie, la facultate ori la locul de muncă. Se vorbeşte, în schimb, de dreptul „să înjure, să bată, să f**ă”, să-nveţe bărbatu’ să sugă. Şi multe ar mai fi de spus, dar nu răspund provocării „Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnă”. Pentru că are o gură plină, plină…Dacă asta înseamnă feminism, nu pot decât să-i spun „Zoe, fii bărbată!”
„Condeiul” mă îndeamnă însă la o întrebare: de ce „Mirel din Turnu Măgurele”? De ce Mirel şi nu Marcel, fie el şi din Buzău?
Iată ce bine ar suna în ritmuri trap:
Mai misogin ca toţi acum este Marcel
S-a-nconjurat de fete mai „proaste” decât el
Mesajul este simplu şi sună cam aşa:
-Fii bună, fă pe proasta, supusă, „NU Fi-rea!!!”
Arghezi….Eminescu…..
Aşa cum afirmam la început, cele două creaţii artistice sunt, în fapt, nişte produse comerciale propulsate pe fondul justificat al mişcării feministe. Nu m-ar fi mirat ca, în acelaşi scop comercial, textele să fi inclus şi alte elemente ale trendului vremurilor noastre: anti-încălzirea globală, pro-trotinete ori anti-Trump.
Un lucru însă e sigur: egalitatea de gen, egalitatea de şanse presupun respectul reciproc. „Ca să fii respectat, începe prin a te respecta.” A spus-o Tudor Arghezi, dar cine mai ştie astăzi cine a fost Tudor Arghezi?
Modul cum a fost percepută femeia în societate de-a lungul timpului s-a reflectat şi în creaţiile artistice. În urmă cu jumătate de secol, formaţia „Mondial” lansa piesa „Atât de fragedă”.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Din încreţirea lungii ochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.
Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.
Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci? Când o să vii?
Sunt inconfundabilele versuri ale lui Mihai Eminescu. Dar cine mai ştie astăzi cine a fost Mihai Eminescu?
Feminismul proletar
Mai târziu, industrializarea forţată a României comuniste a presupus migrarea de la ţară la oraş şi atragerea femeilor în „câmpul muncii”. Sloganul vremii era „ Dreptul egal la muncă al femeii cu bărbatul”. Dar, tradiţionalişti cum ne e gena, după muncă urma dreptul la făcut piaţa, la gătit, la spălat, la făcut curat, la educat copiii. Când, în sfârşit, ajungea şi bărbatul acasă de la cârciumă, se aplica tradiţionalul proverb „Femeia trebuie bătută! -De ce? – Ştie ea!”
Femeia proletar – cu cizme de cauciuc pline de noroaiele şantierelor comuniste, murdară şi transpirată, agăţată pe scara vreunui autobuz – o imagine cotidiană a vremurilor, era expresia estetică a urâtului. Doar că aceste imagini nu prea s-au reflectat în creaţiile artistice… Oamenii îşi doreau cu ardoare să descopere frumosul.
Eternul feminin
Aşa se face că voci feminine de excepţie au compensat „urâtul vremurilor”, cu clipe lirice sublime, confirmând vorbele lui Emil Cioran: „Femeia este muzică rătăcită în carne”. Un exemplu elocvent este cel al Mihaelei Mihai interpretând piesa „De-ai fi tu salcie la mal”(video):
De-ai fi tu salcie la mal
M-aş face râu la umbra ta.
O stea pe cerul de opal
De-ai fi, în noapte m-aş schimba
Şi-acolo unde eşti o viață aş sta
În calea ta, în umbra ta…
De-ai fi în zbor o rândunea
M-aş face cuib pe-un ram de pom
Sau primul fulg de nea
De-ai fi, m-aş face din zăpadă om
Şi-acolo unde eşti o viață-aş sta
În calea ta, în umbra ta
Şi-n ochii tăi ce-n noapte
Somnul dulce i-a închis
Aş vrea să fiu clipa unui vis.
De-ai fi tu marea ce s-a strâns
În ochii ce nicicând nu mint
Pe-obrazul trist, pe care-au plâns
M-aş face o lacrimă de-argint…
Un loc oricât de-ascuns atât aş vrea
În gândul tău, în umbra ta
Şi-acolo unde eşti o viață aş sta
În calea ta, în umbra ta
Şi-n ochii tăi ce-n noapte
Somnul dulce i-a închis
Aş vrea să fiu clipa unui vis.
De-ai fi tu soarele pe cer
M-aş face când răsari în zori
Un câmp de flori…
Interpreta, Mihaela Mihai, absolventă de Conservator şi voce. Voce adevărată. Voce muzicală, nu tropăita răpăită a „muzicii” trap. Şi nici gâjâita „nebuloassă”.
Compozitorul Horia Moculescu, absolvent de Conservator şi profesionist. Compozitor profesionist.
Cu textierul Mihai Maximilian am însă o mică problemă. Să scrii de 5 ori „..în umbra ta”, oare asta nu înseamnă misoginism? Unde mai e egalitatea de gen? Cum de-am fost atât de retrograzi, să iubim frumosul?
Ce vremuri! Ce oameni! Ce caractere!
Citește și: „CIUCĂ CANDIDAT” – O „CACOFONIE POLITICĂ”
