Jokenews: Când ai o anumită vârstă – şi eu am, slavă Domnului! – anumite evenimente te duc cu gândul în trecut. Nişte clişee din subconştient revin, pentru că sunt fapte pe care chiar le-ai trăit sau cu care ai fost contemporan.
History 1
„Un ostaș în slujba țării” pe numele său Idi Amin Dada – general – a ajuns să conducă Uganda. Asta se întâmpla în 1971, după o celebră reţetă a vremii: lovitura de stat.
Personajul era puţin cam canibal. Canibal, la propriu. Dimineața avea un obicei. Deschidea congelatorul şi admira capetele adversarilor săi. Trupurile…le servise de mult.
A ajuns la putere susţinut de britanici, pe care i-a trădat. A trădat şi Israelul, care „pompa” în Uganda o treime din fondurile alocate Africii. A alungat din ţară şi zeci de mii de asiatici care lucrau la calea ferată şi la şosele. Atins de beţia puterii s-a proclamat….regele Scoţiei !?
History 2
Un alt ostaş în slujba ţării a fost militarul de carieră Salah Eddine Ahmed Bokassa. După aceeaşi reţetă, a preluat funcţiile de preşedinte, premier şi ministru al apărării. 3 în 1, cum s-ar zice astăzi.
Nu i-a ajuns şi s-a autoproclamat „împăratul Bokassa I”, transformând Republica Centrafricană în „Imperiul Centrafrican”. Un imperiu în care se murea de foame, la propriu. Era şi el puţin cam canibal. Avea şi câteva neveste, vreo 18 şi niscaiva copii legitimi, mai exact 39.
History 3
Şi Europa a avut ostaşi în slujba ţării. Trec peste generalisimul Stalin, generalul Franco, generalul de Gaulle ori mareşalul Tito, care au fost „actori” ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Mă opresc la polonezul Wojciech Jaruzelski. În 1968, ca ministru al Apărării, comandă trupele poloneze în invazia Cehoslovaciei de către forţele Tratatului de la Varșovia. În 1981 Jaruzelski devine secretar general al PZPR și prim-ministru.
Sub pretextul opririi invadării Poloniei de către sovietici, ca orice militar care se respectă, impune legea marţială pentru a suprima sindicatul Solidaritatea.
Este singurul militar, conducător al vreunui stat european în ultimii 45 ani. Asta dacă nu cumva rescriem, noi, istoria.
History, history
Am fost spectator la zeci de lovituri de stat. Ţările africane au excelat, dar nici cele din America Latină nu au stat degeaba. Unii „ostaşi în slujba ţării” au devenit adevărate legende – legende ale dictaturii şi ale subdezvoltării – ca Fidel Castro în Cuba ori „colonelul” Muammar Muhammad Abu Minyar al-Gaddafi în Libia, pe care şi-a redenumit-o: Marea Jamahirie Arabă Socialistă Populară Libiană
Istoria se repetă?
Fantomele trecutului mă bântuie, încă.
„Un ostaş în slujba ţării” a fost şi generalul Nicolae Militaru. Doar că ţara nu era România. S-a implicat în politică şi în lovitura de stat, numită Revoluţie. Un agent sovietic din echipa lui Ion Iliescu. Nu era canibal ci, doar, asasin.
Alţi şi alţi „ostaşi în slujba ţării” s-au perindat în politică – vezi bodyguardul lui Miron Cozma, ajuns general cu nenumărate stele – Gabriel Oprea – cu celebra lui sufragerie, ori liota de generali ai „statului paralel”, cei care fac şi desfac guverne, cei care te bagă sau te scot din puşcărie, în funcţie de cât cotizezi, cei care te culeg din bocanci în Afganistan şi te fac şef de partid în pantofi şi candidat la prezidenţiale.
Noi şi noi generaţii de „generali” umplu scena publică, deşi nu am câştigat vreun război în ultima sută de ani. Unii, chiar, bat orice record, ajungând la acest grad înalt la …30 de ani, singurul merit fiind că sunt concitadini cu premierul. Şantaj, ameninţări, şpagă, corupţie, cam asta înseamnă democraţia dâmboviţeană.
Militar versus om politic
Mintea unui militar este „setată” diferit faţă de cea a unui om politic.
Nu e de bine, nu e de rău. Este altfel.
Militarul are aliaţi şi inamici. Omul politic are parteneri şi concurenţi.
Militarul execută (ordinele), omul politic gestionează.
Scopul militarului este nimicirea inamicului. Omul politic caută compromisul prin negociere.
Militarul distruge. Omul politic construieşte. Teoretic!
Guvernările militare tind, totdeauna, spre dictatură. Guvernările politice tind spre democraţie, cel puţin declarativ.
Din punct de vedere economic, militarul este preocupat de armament. Omul politic vizează toate segmentele economice.
Militarul are onoare (până intră în politică), omul politic are … „diplomaţie”.
Contradicţii
Militarul nu poate ieşi din matricea sa de ostaş.
Chiar dacă a fost impus drept preşedinte al Senatului, adică numărul 2 în stat, el se crede încă general şi merge la întrunirea NATO, peste ocean, acolo unde a fost invitat preşedintele.
Vrea să participe la o acţiune în locul preşedintelui şi e ţinut pe la uşi. Acolo nu participă nici un alt preşedinte de Senat, iar el uită că e „ostaş” în rezervă.
Tot atunci, la aniversarea a 75 de ani de la crearea NATO, întâmplător sau nu, Banca Mondială ne oferă un împrumut de 2 miliarde dolari pentru achiziţii de …armament. Ca să vezi!
Să fie primit, şi aşa nu aveam datorii, ce contează 2 miliarde? Vindem noi ceva şi recuperăm!
Pe vremea când ţara era condusă de români, dacă preşedintele era plecat în străinătate, numărul 2 în stat trebuia să rămână în ţară. Cu „valiza”. Acum….ce contează că avem război la hotare? „Valiza”, oricum, o ţin alţii.
Un ostaş în slujba ţării
Frumoooos slogan! Numele lui pe toate „gardurile”. Doar că nu ne-a spus nimeni până acum: care e ţara? În slujba cărei ţări eşti, generale în rezervă şi semnatar de carte nescrisă, încă?
De canibal, ştim că eşti canibal. Unul politic.
Ai fost adus de mânuţă într-un partid istoric şi, hap!!, l-ai halit pe Orban cu mandolina lui cu tot şi cu cei 30 de ani în partid, l-ai halit şi pe Câţu, care oricum „era mâncat”. Ai făcut tot ceea ce ţi s-a ordonat pentru că, da, ai o maaaare calitate. Ştii să spui: „Am înţeles!”.
Presupunând, prin absurd, că vei câştiga alegerile, preşedinte nu vei fi niciodată. Doar un umil guvernator de colonie.
Respect
Respect etern pentru toţi ostaşii care şi-au dat viaţa pentru România!
Respect pentru cadrele militare universitare care transmit generaţiilor viitoare experienţa Armatei Române.
Respect pentru militarii în rezervă care susţin sistemul medical, continuându-şi activitatea într-un domeniu deficitar în România.
Respect pentru generalii care îşi oferă cunoştinţele şi experienţa în calitate de consultanţi de specialitate la diverse canale media.
Respect pentru toţi militarii în rezervă care s-au dedicat unei activităţi private, pentru a întregi bugetul ţării.
Respect pentru toţi rezerviştii care îşi cresc nepoţii şi nu căpuşează banul public ocupând înalte funcţii de conducere în structurile instituţiilor de stat.
Citeste si: ROMEO ŞI JULIETA
