Flacăra aprinsă
Au trecut 10 ani. Nu știu de ce par mai puțini. Amintirea incendiului este încă vie, flacăra din sufletul nostru care ne dă putere să căutam dreptate încă e aprinsă. 10 ani au trecut de când statul și-a dat arama pe față și a omorât 65 de tineri din cauza corupției și a incompetenței.
Marșul Dreptății
Astăzi, în amintirea victimelor de la Colectiv câteva sute de persoane, poate o mie, au mărșăluit de la Piața Universității până la locul tragediei. Un marș al tăcerii și al suferinței. Fiecare pas înainte aduce la suprafață din ce în ce mai multe amintiri dureroase. Liniștea era din când în când întreruptă de câte un claxon de mașină sau un sunet de telefon- ding ding ding – mama, tata. Fiecare ton de apel mi-a adus aminte de acea poza sfâșietoare cu telefoanele celor ce nu au supraviețuit puse grămadă.
Ajunși la Colectiv, oamenii aprind lumânări, caută pozele cu prietenii, copiii lor, poate doar așa să mai fie împreună încă o dată. Durerea se simțea peste tot în Piața Bucur, ca un sentiment colectiv transmis prin puterea gândului. Oricine ar fi trecut pe acolo s-ar fi umplut de mâhnire si mânie.
Lumânările aprinse ca un Colectiv în miniatură te străpungeau cu lumina și căldura lor. Toate aveau o poveste în spate, un tânăr vesel ce a mers la un concert și nu s-a mai întors, o viață plină de realizări spulberată din dorința de îmbogățire a altora.
Fiecare părinte își jelea copilul de parcă totul s-a întâmplat acum câteva zile, o lacrimă, o floare și o poză, asta este tot ce a mai rămas din acea speranță a oricărui tânăr de a muta munții din loc și a face lumea mai bună.
Am rămas noi cei ce îi plângem. Noi putem să le ținem memoria vie și să le ducem speranțele mai departe.
Pentru dreptate și pentru o lume cu demnitate!
Vezi și: Gloriosul drum spre zero
