Carmen Mestecăneanu este medic primar endocrinolog, cu o pasiune profundă pentru medicină, fiind permanent în slujba pacienților. De-a lungul anilor, și-a construit o carieră de excepție, care îi permite să abordeze cazuri complexe. Însă cunoștințele temeinice în domeniu și priceperea nu sunt singurele trăsături ce definesc un medic dedicat. Cei care reușesc să își construiască o bună reputație nu sunt doar profesioniști, ci sunt și oameni empatici, atenți la nevoile pacienților. Ei reușesc să transmită optimism și bunătate, iar doamna doctor este unul dintre aceștia.
A terminat Facultatea de Medicină Militară în cadrul UMF „Carol Davila“, în anul 1988, alegând specializarea „Endocrinologie“, ce avea să devină menirea sa: „În anul V de facultate, când încă nu eram pe deplin hotărâtă ce specializare să aleg, unul dintre profesorii mei mi-a înmânat o carte despre endocrinologie, cu dedicație. Mesajul, care avea să prindă sens peste ani, era scurt și revelator: «Pentru orice eventualitate»“, ne-a mărturisit dr. Carmen Mestecăneanu. În prezent, își desfășoară activitatea la CMDTA „Nicoale Kretzulescu“ București.
Doamna doctor, ce rol îndeplinește glanda tiroidă în organism?
Tiroida guvernează organismul în multiple modalități și interacționează cu toate celelalte sisteme, de aceea are un răsunet pluridisciplinar. Dezechilibrele hormonale tiroidiene pot avea efecte în întreg organismul.
Tiroida nu înseamnă doar ,,niște hormoni“. Ea este interconectată cu creierul și cu toate celelalte glande endocrine. Tiroida, împreună cu întreg sistemul endocrin guvernează toate ritmurile circadiene și lunare, ritmul somn-veghe, foame-sațietate, sete, termoreglare, sistemul luptă sau fugi, prin glanda suprarenală, sistemul metabolic. De aceea, controlul periodic de prevenție ar trebui să devină obișnuință. Numeroase afecțiuni pentru care pacienții ajung mai întâi la alte specialități (cardiologie, ginecologie, psihiatrie, gastroenterologie, reumatologie) își au cauza în cele tiroidiene sau ale sistemului endocrin.
Tiroida este o glandă endocrină, situată în regiunea cervicală anterioară, cu rol esențial în metabolismul organismului și în buna lui funcționare. Hormonii tiroidieni au multiple efecte fiziologice la nivelul tuturor țesuturilor și implică fiecare metabolism (protidic, lipidic, glucidic, al vitaminelor și hidro-electrolitic). În timpul vieții fetale și în prima copilărie, tiroida are un rol critic în creșterea și dezvoltarea psiho-motorie a copilului, fapt demonstrat de efectele dramatice ale mixedemului congenital și în curbele de creștere întârziată sau în tulburările de pubertate.
Efectele hormonilor tiroidieni se manifestă prin multiple acțiuni asupra metabolismului protidic – tiroida stimulează sinteza proteinelor structurale, enzime și hormoni care asigură creșterea și dezvoltarea organismului; asupra metabolismului lipidic – tiroida intervine în sinteza, metabolizarea și degradarea lipidelor; asupra metabolismului acizilor grași – sunt în strânsă legătură cu efectul calorigen al hormonilor tiroidieni. În ceea ce privește colesterolul, hormonii tiroidieni determină scăderea concentrației plasmatice a acestuia. Intervine și asupra metabolismului glucidic – tiroida crește secreția de insulină și favorizează metabolizarea glucozei.
Tiroida are și rol în termoreglare – hormonii tiroidieni stimulează calorigeneza, fapt reflectat în creșterea consumului de oxigen la nivelul întregului corp. Efectul este direct proporțional cu numărul de receptori T3 celulari. Are rol asupra metabolismului vitaminelor – hormonii tiroidieni sunt necesari pentru sinteza vitaminei A în retinol, pigment necesar adaptării vederii la întuneric. De asemenea, hormonii tiroidieni sunt necesari pentru metabolismul vitaminei D3 și al vitaminelor B; au efect asupra sistemul nervos simpatic, interacționând cu acțiunile catecolaminelor plasmatice (epinefrina, norepinefrina). Calorigeneza este dependentă și de interacțiunea cu catecolaminele plasmatice, explicând transpirațiile și termofobia din hipertiroidii. De asemenea, efectele hormonilor tiroidieni se manifestă și la nivelul cordului și tubului digestiv.
Care sunt principalele afecțiuni ale glandei tiroide și simptomele pe care ar trebui să le remarcăm noi, pacienții?
Poate cea mai importantă este hipotiroidia – reprezintă expresia clinică a insuficienței biosintezei hormonilor tiroidieni, a transportului sau recepției acestora. Hipotiroidia este frecventă mai ales la sexul feminin, debutul poate apărea la orice vârstă, cu incidență între 40 și 60 de ani, cu diverse cauze și îmbrăcând diverse forme.
Simptomatologia este variată, pacienții putând acuza: oboseală, apatie, intoleranță la frig; apetit capricios, creștere în greutate (în special, prin retenție de lichide), constipație; labilitate psiho-emoțională, plâns facil, depresie; tegumente reci, palide, uscate, căderea părului – părul este uscat, se rupe ușor, nu are luciu; facies infiltrat „buhăit“; bradipsihie (gândire lentă, deficit de memorie, somnolență diurnă și insomnie); bradilalie (vorbire lentă, parcă își caută cuvintele); bradikinezie (mișcări lente, mers greoi, dureri musculare și osoase).
La vârstnici, modificările pot fi confundate cu demența senilă. Hipotiroidia poate afecta orice organ și modificările sale sunt dependente de etiologie și depind de gradul de afectare hormonală.
A doua ca incidență ar fi hipertiroidia, ce reprezintă expresia clinică a excesului de hormoni tiroidieni.
Simptomatologia este sugerată de: nervozitate, agitație, neliniște, emotivitate, gestică vioaie; pierdere în greutate importantă, în ciuda apetitului crescut; hipersudorație (transpirații excesive), termofobie (intoleranță la caldură); tegumente fine, umede, calde, moi, catifelate; eritem emotiv al feței și în regiunea cervicală anterioară; ochii lucioși, sticloși, cu fanta palpebrală lărgită, uneori exoftalmici; palpitații, tremurături fine ale mâinilor sau ale întregului corp; astenie fizică, forță musculară diminuată, insomnie; tulburări psiho-comportamentale (nervozitate, impulsivitate, ideație rapidă, fugă de idei, tahilalie, scris neglijent, tremurat); tulburări de tranzit (scaune moi, dese); tulburări de urinat (micțiuni frecvente, tenesme vezicale); tulburări oculare (senzație de corp străin intraocular, hiperlacrimație, tulburări de vedere, exoftalmie în boala Basedow-Graves).
Gușa endemică este gușa apărută cu prevalență în populația din anumite regiuni geografice cu deficit de iod în mediul înconjurător. OMS recomandă un aport zilnic de iod, în funcție de vârstă, astfel: 90 mcg la copii <5 ani; 120 mcg la copii 6-12 ani; 150 mcg la adulți; 200 mcg în sarcină și lactație.
Suplimentarea sării și a unor produse alimentare cu iod a eradicat practic această formă etiopatogenică în unele țări. Gușa se manifestă ca o mărire de volum a tiroidei, vizibilă în regiunea cervicală anterioară (zona gâtului) și poate fi însoțită sau nu de modificarea funcției tiroidiene. Gușa poate fi difuză sau poate avea tendința de nodularizare. Ea poate afecta structurile învecinate prin efectul de masă, apărând fenomene compresive: dispnee (respirație greoaie); tulburări de deglutiție (înghițit), schimbarea vocii, senzația de sufocare, disconfort local.
Gușa simplă sau polinodulară netoxică reprezintă creșterea de volum a tiroidei, fără asociere cu hipo- sau hipertiroidism, care nu este asociată unui proces inflamator sau neoplazic. Este sporadică și apare în alte zone decât cele endemice. Se manifestă prin: disconfort în regiunea gâtului, prin creșterea în volum a tiroidei, disfagie prin compresia esofagului, sufocare prin compresia traheei, voce răgușită prin afectarea corzilor vocale; în gușile polinodulare mari pot apărea dureri locale prin hemoragii intranodulare.
În cadrul tiroiditelor ce reprezintă inflamații ale tiroidei regăsim: tiroidita cronică autoimună (Hashimoto) reprezentată de formele ce implică imunitatea celulară și umorală, în care autoanticorpii (ATPO, ATG, TRAb) acționează asupra tiroidei nerecunoscând propriul self. Astfel, autoanticorpii duc la o inflamație a țesutului tiroidian, cu păstrarea sau afectarea funcției tiroidiene. Simptomatologia este dată de afectarea funcției tiroidiene (hipo- sau hipertiroidism). Este o afecțiune imprevizibilă, agravată de stres, iar autoanticorpii sunt prezenți toată viața. Diagnosticul se stabilește prin dozarea autoanticorpilor, ecografie de tiroidă și examen clinic.
Tiroidita subacută (de Quervain) apare în urma unei afecțiuni virale, în special o infecție de căi respiratorii superioare. Clinic se manifestă prin: mialgii, curbatură, astenie, faringită, subfebrilitate/febră; caracteristică este durerea intensă la nivelul regiunii cervicale anterioare spontan, la înghițit sau la palpat; unii pacienți prezintă la debutul bolii un hipertiroidism pasager (prin ruperea foliculilor tiroidieni, din cauza inflamației, urmată de eliberarea în cantitate mare a hormonilor tiroidieni).
Tiroidita acută apare în urma unei infecții bacteriene, fungice sau parazitare.Simptomatologia este reprezentată de:febră, disfagie, disfonie;durere în regiunea cervicală anterioară;semne de inflamație locală;masă tiroidiană fluctuantă.
Cancerul tiroidian poate fi suspicionat doar de către medicul specialist endocrinolog. Pacienții pot observa, eventual, în cazul unor guși polinodulare cunoscute, o creștere bruscă de volum, tulburări de deglutiție, modificarea vocii, tuse, simptome care nu existau anterior. Doar medicul specialist poate aprecia apariția unor modificări suspecte, de aceea milităm pentru controale regulate. Diagnosticul se face prin examen clinic, ecografie tiroidiană, puncție-biopsie tiroidiană sau examen histopatologic postoperator.
FNAS este puncția-biopsie tiroidiană cu ac subțire, este o armă de aur în diagnosticul cancerului tiroidian. Este făcută de anatomo-patologi cu experiență, nu este dureroasă, nu este dăunătoare, nu are riscuri și poate diminua numărul de intervenții chirurgicale inutile. În prezent, cancerul tiroidian diferențiat este vindecabil, dacă se intervine la timp prin tiroidectomie și tratament cu iod radioactiv. Sunt forme rare, nediferențiate sau cancerul medular tiroidian care nu răspund la iod radioactiv.
Când ar trebui să ne adresăm medicului endocrinolog?
Boala tiroidiană se poate manifesta cu simptome specifice altor specialități și poate fi confundată cu alte afecțiuni. Ea poate debuta prin depresie, insomnie, tulburări cardio-vasculare, tulburări digestive, erupții cutanate, alergii, diabet zaharat, dislipidemii, tulburări de ciclu, sarcini pierdute, tulburări de fertilitate, pacienții ajungând inițial la alte specialități.
În ceea ce privește depistarea bolilor tiroidiene, adresabilitatea către medicul endocrinolog ar trebui să fie mai mult conștientizată.În primul rând, responsabilitatea este a medicului de familie, care poate face screening în rândul populației generale, prin anamneză și examen clinic.
Grupele de populație vizate sunt: populația care provine din zone endemice, cu deficit de iod (prin dozarea ioduriei); persoanele care au în familie pacienți cu afecțiuni tiroidiene; cele cu hipertrofie în zona cervicală anterioară și/sau simptome caracteristice afecțiunilor tiroidiene; pacienții cu alte afecțiuni: boli cardio-vasculare, diabet zaharat, dislipdemii, depresii; noduli tiroidieni descoperiți întâmplător, cu ocazia altor investigații; stări postvirale, cu afectare tiroidiană (COVID-19 ne-a demonstrat câte tiroidite subacute a cauzat); femeile care nu rămân însărcinate sau pierd sarcina. În mod fiziologic, în primele luni de sarcină poate apărea un hipertiroidism pasager, datorită beta-HCG placentar sau datorită prezenței autoanticorpilor (tiroidite cronice autoimune), astfel se poate modifica funcția tiroidiană (hipo-/hipertiroidie):
Este extrem de util testul screening pentru nou-născuți, pentru depistarea mixedemului congenital, prin dozarea TSH din cordonul ombilical. Urmărirea dezvoltării psiho-motorii a copilului în primele luni de viață și evaluarea la pubertate sunt o prioritate. Afecțiunile tiroidiene pot modifica ciclul menstrual, deci în orice tulburare de ciclu menstrual trebuie consultat endocrinologul. De asemenea, femeile aflate în peri- și postmenopauză ar trebui să facă controale regulate.
În concluzie, medicul de familie (și nu numai) poate îndruma pacientul către endocrinolog, pentru depistarea bolilor tiroidiene.
Care sunt cele mai frecvente simptome pentru care pacienții vin la doamna doctor Carmen Mestecăneanu?
Din practică, am observat că cele mai frecvente simptome care alarmează pacientul și îl determină să solicite consult medical de specialitate sunt următoarele: senzația de sufocare, oboseala, jena la nivelul gâtului, nu suportă hainele la baza gâtului, jena la deglutiție, transpirațiile, modificările de greutate (creșteri ponderale, în condițiile în care pacientul afirmă că nu mănâncă mai mult ca înainte sau din contră, scăderi ponderale în condițiile în care apetitul și aportul sunt foarte crescute), tulburările de ritm cardiac, tulburările de somn, cele de dispoziție, cu tendință la depresie, tulburările de vedere, cele metabolice, în ciuda unui regim de viață sănătos, tulburări de tranzit, edemele, tulburările trofice (căderea părului, unghii friabile), ciclu menstrual neregulat, precum și tulburările de memorie.
Care ar fi cele mai importante analize ce ar trebui efectuate?
Pentru bolile tiroidiene există teste specifice. Cele mai importante investigații sunt dozările hormonale: hormonii tiroidieni: FT4, FT3, hormonul hipofizar TSH; hormonul hipotalamic: TRH (rar folosit în testul de stimulare); autoanticorpii ATPO (anticorp antiperoxidaza), ATG (anticorp antitireoglobulina), TRAb (anticorp antirecptor TSH); calcitonina: marker tumoral pentru carcinom medular tiroidian, alături de CEA (antigen carcinoembrionar); tireoglobulina (TG) și antitireoglobulina (ATG) pentru monitorizarea cancerului.
Imagistica oferă ca metode de screening: ecografia tiroidiană (metoda de elecție pentru structura tiroidiană); scintigrafia tiroidiană pentru evidențierea nodulilor „reci“ sau „calzi“ (RIC=radioiodocaptarea); RMN/CT regiunea cervicală anterioară sunt rar folosite în diagnosticul bolilor tiroidiene (doar în gușile plonjante, cervico-toracice); PET/CT tiroidian folosit rar în depistarea nodulilor cu activitate metabolică în cancere tiroidiene sau metastaze. Biopsia este și ea o metodă care oferă date importante: puncția-biopsie cu ac subțire pentru nodulii suspecți malign (diagnostic citologic); biopsia Core Needle (diagnostic histologic).
Întâlnesc din ce în ce mai des persoane, mai ales femei, care au fost depistate, uneori întâmplător, cu noduli tiroidieni. Din ce cauză apar nodulii tiroidieni?
Nodulul tiroidian se evidențiază clinic, la palpare sau ecografic. În ultima perioadă s-a constatat o creștere a numărului de noduli tiroidieni, prin utilizarea pe scară largă a ecografiei regiunii cervicale anterioare. Nodulii tiroidieni pot fi descoperiți întâmplător. Ei pot fi unici sau multipli în cadrul gușilor polinodulare, normofuncționali sau cu afectarea funcției tiroidiene, benigni sau maligni.
O să vă dezamăgesc, cauza apariției nodulilor tiroidieni nu se cunoaște. Sunt cunoscuți factori favorizanți și predispozanți. Sunt mai frecvenți la persoanele în vârstă, la sexul feminin, în zonele cu deficit de iod, la gușile cu evoluție îndelungată, la cei cu antecedente în familie, la cei cu istoric de expunere la radiații și la cei expuși stresului.
Conform teoriei patogenice, gușa și nodulii apar ca răspuns la factorii care afectează sinteza hormonală. Când acești factori sunt operativi, creșterea TSH-ului stimulează etapele responsive ale biosintezei hormonale și creșterea tiroidei pentru a menține o rată normală a sintezei de hormoni tiroidieni. Acest mecanism este evident în deficitele de iod sau în cazul administrării de agenți gușogeni. Gușa simplă poate deveni nodulară, după perioade lungi de evoluție, dezvoltând chiar zone de autonomie funcțională.
Pot fi implicați autoanticorpii din tiroiditele cronice autoimune. Identificarea unor mutații somatice, caracterul monoclonal sau policlonal al nodulilor tiroidieni au sugerat ipoteza unor continue modificări cariotipice care generează noduli cu caracteristici diferite din cadrul aceleiași glande.
De ce tratamente beneficiază un pacient tiroidian? Ce șanse la o viață normală are un pacient cu cancer tiroidian?
În funcție de patologia întâlnită, pacienții cu afecțiuni tiroidiene au tratament pentru fiecare formă clinică: pentru hipotiroidism, gușile simple sau polinodulare cu hipotiroidism (TSH crescut), tratamentul este de substituție cu Levo-Thyroxina (Euthyrox), în doze stabilite în funcție de TSH, până la normalizarea TSH-ului și ajustate în funcție de vârstă, bolile asociate și reacțiile adverse.
În cazul gușilor cu TSH normal, tratamentul cu Levo-Thyroxina este controversat, pentru că sunt puțin responsive. Personal nu prescriu tratament hormonal în aceste cazuri, existând riscul autonomizării și apariției hipertiroidismului; pentru hipertiroidism, gușile polinodulare hipertiroidizate se administrează antitiroidiene de sinteză (Thyrozol, Carbimazol, Propilthyiouracil), în doze descrescânde, în funcție de evoluție.
Tratamentul chirurgical este indicat în cazul gușilor polinodulare mari, cu fenomene compresive, plonjante cervico-toracice, boala Basedow-Graves, cancer tiroidian.
De asemenea, tratamentul cu iod radioactiv I131 este indicat în cazul hipertiroidiilor recidivate sau cu guși medii ori cu contraindicații operatorii și în cazurile de cancer tiroidian diferențiat (folicular, papilar) care răspunde la terapia cu iod.
Carcinomul tiroidian are mai multe forme histologice: carcinomul papilar care reprezintă aproximativ 75% din cancerele tiroidiene, evoluează foarte lent și rămâne mult timp limitat la nivelul glandei. Extinderea procesului neoplazic se face prin metastază intraglandulară și invazie limfatică locală și carcinomul folicular care reprezintă 16% din cancerele tiroidiene. Este mai agresiv decât cancerul papilar și se extinde pe cale locală limfatică sau prin diseminare hematogenă, cu metastaze în os și în plămâni. Aceste două cancere (papilar si folicular) fac parte din categoria cancerelor diferențiate și au capacitatea de a concentra iodul radioactiv.
Așadar, cancerul papilar și folicular, diagnosticate la timp, operate și tratate ulterior cu iod radioactiv sunt vindecabile în totalitate, fără metastaze sau recidivă. Ulterior, tratamentul este substitutiv-supresiv cu Levo-Thyroxina, toată viața.
Diagnosticul, tratamentul și urmărirea pacientului cu cancer tiroidian diferențiat se face de către endocrinolog, nu de oncolog și nu are nevoie de citostatice. Doar tratamentul cu iod radioactiv se face într-o unitate de medicină nucleară.
Carcinomul medular tiroidian reprezintă 2-5% din cancerele tiroidiene și se dezvoltă din celulele C parafoliculare, capabile să secrete calcitonină. Este mai agresiv decât cancerul papilar și folicular, poate metastaza în limfaticele regionale, plămân, mediastin, ficat, oase. Tratamentul este tot chirurgical, dar nu poate fi tratat cu iod radioactiv (nu e responsiv) Chimioterapia nu este în general eficientă. Au apărut noi agenți terapeutici precum inhibitorii de tirozinkinază și inhibitorii de angiogeneză.
Carcinomul anaplastic este o forma foarte rară, dar cel mai agresiv. Durata de supraviețuire este mică. Se practică radioterapie paliativă.
În concluzie, la întrebarea ce șanse la o viață normală are pacientul cu cancer tiroidian, răspunsul este nuanțat, în funcție de tipul histologic al cancerului.
În cancerele diferențiate cele mai frecvente evoluția este foarte bună după terapie, supraviețuirea este foarte bună, nu influențează durata de viață, viața se desfășoară normal sub tratament de substituție și controale periodice.
Sedentarismul este un factor de risc care conduce la apariția mai multor afecțiuni. Acest stil de viață a devenit o problemă globală în ultimii ani, existând statistici care arată că peste un sfert din populația globului este afectată. Doamna doctor Carmen Mestecăneanu, stilul de viață sedentar influențează funcționarea glandei tiroide?
Într-adevăr, sedentarismul a devenit o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial și stă la baza multor afecțiuni precum obezitatea, diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, artroze, osteoporoză, chiar și cancer. Stilul de viață sedentar afectează și tiroida, mai ales că pacienții cu afecțiuni tiroidiene sunt mai predispuși să facă toate aceste complicații. Pentru buna funcționare a organismului și prevenirea acestor boli, s-a stabilit ca un adult să facă 150 de minute de activitate fizică de intensitate medie/săptămână.
Cu ani în urmă, când abia devenisem pacienta doamnei doctor Carmen Mestecăneanu, o întrebam ce trebuie să fac să nu mai am probleme cu glanda tiroidă, iar răspunsul mi-a rămas în minte până astăzi.
Mi-ați spus că ar trebui să fiu fericită. Am putea vorbi mai mult despre asta?
Este o afirmație care-mi aparține și am tras concluzia prin examinarea multor pacienți cu afecțiuni tiroidiene identice, care reacționau diferit la același tratament. Evoluau mult mai bine, răspundeau mai bine la tratament și chiar intrau în remisie cei care aveau un tonus emoțional bun, erau împăcați cu ei, chiar dacă aveau o muncă stresantă, gestionau mai bine stresul, dacă erau fericiți.
Creierul este și o glandă endocrină, fiind o sursă majoră a unor hormoni (neurohormoni), produce un număr mare de peptide care influențează activitatea neuronilor neurosecretori, care se numesc neuromodulatori și neurotransmițători (adrenalina, noradrenalina, dopamina, endorfina, care se mai numește și hormonul fericirii). Prin acești neurohormoni, creierul acționează asupra axului hipotalamo-hipofizo-tiroidian, care este cel mai important control al funcției tiroidiene. Este un feedback permanent în ambele sensuri. TRH este un neurohormon hipotalamic ce acționează asupra TSH-ului, care controlează funcția tiroidiană.
Comunicarea între celule este mediată de sistemul endocrin, nervos și imun. Toate aceste sisteme interacționează, se condiționează reciproc și răspund la modificările de mediu, cum sunt stresorii de diverse tipuri. Cel mai mare dușman al tiroidei este stresul de orice fel. Din proprie experiență, am constatat că tulburările funcționale ale tiroidei apar în condiții de stres, emotivitate crescută, stări de labilitate emoțională sau depresie. După care apare un cerc vicios, tiroida întreținând sau agravând această stare. Există disfuncții tiroidiene subclinice, tranzitorii, care dispar fără tratament hormonal, dacă dispare factorul stresor.
De asemenea, evoluția bolilor tiroidiene este mult mai bună dacă pacientul este echilibrat emoțional și are o gândire pozitivă. Fericirea este un termen abstract, dar așa am interpretat eu că trebuie să fie tratată această glandă pentru a nu fi împovărată cu „griji“ nejustificate. Stresul nu poate fi cuantificat sau eliminat, dar putem să-l gestionăm corect, în funcție de importanța lui.
Ce alimente ajută la buna a funcționare a glandei tiroide?
Este o întrebare frecventă pe care o pun pacienții, mai ales că unii pacienții cu afecțiuni tiroidiene încep, din proprie inițiativă, o „dietă“ adoptată după Google. Nu există o „dietă“ specială în bolile tiroidiene, dar am câteva precizări de făcut. Elementul-cheie în buna funcționare a glandei tiroide este iodul, care intră în fabricarea hormonilor tiroidieni. Sursele cele mai importante din alimentație sunt: sarea iodată, peștele oceanic, fructele de mare, algele marine, deși nu suntem un popor mare consumator din aceste surse. În schimb, avem sarea iodată și nucile. Sunt vegetarieni sau vegani care s-ar putea să nu-și asigure necesarul de iod.
În al doilea rând, consumul de seleniu – acesta este un microelement implicat în sinteza hormonilor tiroidieni. Sursele principale sunt: peștele, carnea, cerealele, ouăle, nucile braziliene sau pecan. Nivelul scăzut de seleniu a fost asociat în unele studii cu risc crescut de apariția nodulilor sau a gușii. Suplimentarea cu seleniu este recomandată pacienților cu tiroidite cronice autoimune și boala Basedow-Graves.
Pentru populația generală nu se recomandă seleniu preventiv. De asemenea, trebuie să amintesc și soia, care conține izoflavone ce pot inhiba formarea hormonilor tiroidieni sau pot diminua absorbția intestinală a hormonilor tiroidieni la pacienții aflați în tratament pentru hipotiroidism. Cruciferele – varza, conopida, broccoli, varza de Bruxelles conțin tiocianați și inhibă sinteza hormonilor tiroidieni. Nu se cunoaște cantitatea la care inhibă sinteza. Pacienții cu patologie tiroidiană nu trebuie să excludă aceste alimente, dar nu trebuie consumate în cantități mari.
Regimul fără gluten este foarte popular printre pacienți și îmbrățișat foarte ușor. Nu este recomandat, dacă pacienții nu sunt diagnosticați cu intoleranță la gluten (boala celiacă).
În concluzie, un regim alimentar echilibrat, cu toate principiile alimentare și un stil de viață sănătos este cel mai bun sfat.
Ce suplimente și vitamine recomandați pacienților dumneavoastră?
Aș aminti suplimentele pe bază de: zinc, seleniu, vitamina D3, vitamina A, magneziu, fier, în cazurile de anemie feriprivă, complex de vitamine grup B, vitamina B12, în cazurile în care se asociază cu anemia Biermer. Nu dau nume de produse comerciale, pentru a nu se crede că fac reclamă.
Vă mulțumesc!
Citește și: ARTA VINDECĂRII, MAI MULT DECÂT ȘTIINȚĂ, MAI MULT DECÂT PRACTICĂ
